Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Spitalul din Negresti nu se mai deschide! O cladire a unitatii sanitare a fost preluata de Spitalul de Urgenta Vaslui

Publicat

on

Consilierii locali din orasul Negresti au aprobat, miercuri, darea in administrare catre Consiliul Judetean Vaslui pe o perioada de 49 de ani, a cladirii fostei maternitati de la Spitalul Negresti, unde urmeaza sa functioneze un centru pentru ingrijiri paliative. Dupa inchiderea Spitalului Orasenesc Negresti pe vremea guvernarii Boc, a inceput cosmarul pentru zeci de mii de bolnavi care s-au vazut in situatia de a merge la Vaslui sau la Iasi pentru tratamente. Autoritatile locale au cautat permanent solutii pentru redeschiderea spitalului, dar nicio masura concreta nu a fost luata, in acest sens. „Anul acesta vom preda in administrarea Consiliului Judetean trei cladiri, in vederea infiintarii unor sectii de Psihiatrie si Cronici si a unui centru de paliatie, pentru bolnavii care sufera de boli incurabile si au nevoie de tratament. Pentru moment, am predat cladirea fostei maternitati catre CJ Vaslui, urmând ca viitoarea structura sa functioneze ca o sectie externa a Spitalului Judetean de Urgenta. Vrem sa venim, astfel, in sprijinul pacientilor din Negresti si satele apropiate, pe care ii asiguram ca facem toate eforturile pentru ca ei sa beneficieze de asistenta medicala”, a declarat primarul orasului Negresti, Vasile Voicu. Cladirea fostei maternitati este la acest moment intr-un stadiu avansat de degradare, dar strucura de rezistenta este buna, fiind necesare investitii in amenajarile si dotarile interioare, lucrari la acoperisul imobilului si la aductiunea de apa-canal. Centrul de ingijire a bolnavilor suferinzi de afectiuni incurabile va avea un numar de 30 de paturi. Odata cu infiintarea acestei structuri vor fi create locuri de munca pentru 8 asistente medicale si 8 infirmiere, dar si pentru ingrijitori si brancardieri. Centrul va avea, de asemenea si bucatarie proprie.

Dupa inchiderea spitalului Negresti, in anul 2011, fostul Consiliu Local al orasului a decis concesionarea acestuia pe o perioada de 15 ani catre o firma din Bucuresti, despre care actuala conducerea a primariei sustine ca nu a respectat termenii contractuali. Ulterior a urmat un proces care a fost tergiversat si apoi suspendat. Dupa ce Tribunalul Vaslui a decis suspendarea procesului, magistratii de la Curtea de Apel Iasi au hotarat repunerea pe rol a procesului dintre Primaria Negresti si SC „Hospital Clinic dr. Filip” SRL Bucuresti pentru castigarea dreptului de folosinta al spitalului. Intre timp, fostul sef al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Iasi, medicul chirurg Iulian Serban a deschis la Negresti un centru medical, inaugurat in luna ianuarie. Acesta a spus la momentul deschiderii centrului medical ca eventuala redeschidere a spitalului public nu ar reprezenta ‘un pericol’. Autoritatile intentioneaza sa redeschida spitalul cu sectiile de
Pediatie, Boli Interne, dar si Compartiment de Primiri Urgente.
Personalul medical urmeaza sa fie, adus de la Vaslui.

 

StiriEst

Video exclusiv cu Radu Mazăre, în avionul care-l aduce la Bucureşti

Publicat

on

De catre

Observator a obţinut, în exclusivitate, imagini video cu Radu Mazăre, în avionul cu care este adus în România, în această seară.

Reporterul special Sonia Simionov se află în avionul Tarom care va ateriza, la Bucureşti, în jurul orei 20.10, şi care îl aduce pe fostul primar al Constanţei în ţară, după ce acesta a fost extrădat din Madagascar. Patru poliţişti români au fost la Antanarivo, de unde l-au preluat pe Mazăre, punând în aplicare un mandat de extrădare.

Radu Mazărea a ajuns în capitala Franţei luni de dimineaţă, la ora 10.30, ora locală, cu un zbor direct de linie, din Madagascar. A aşteptat într-o cameră de detenţie a poliţiei franceze, pe aeroport, fiind permament supraveghea de poliţiştii români, dar şid e cei francezi.

Fostul primar al Constanţei a fost adus pe pista aeroportului Charles de Gaulle din Paris cu 70 de minute înainte de decolarea avionului către Bucureşti, însoţit de o escortă formată din 12 poliţişti francezi şi români. A fost urcat primul în avion, alături de escorta sa,c ei patru agenţi români, abia apoi permiţându-se accesul la bord al celorlalţi pasageri.

Radu Mazăre a fost aşezat pe ultimul rând, în spatele avionului, în partea dreaptă privind dinspre cabina pilotului, în locul de la fereastră. Lângă el a stat unul dintre poliţiştii români care-l aduc la Bucureşti.

Radu Mazăre a fost extrădat de statul Madagascar, după ce a fost condamnat definitiv, în România, la nouă ani de închisoare cu executare, în dosarul retrocedărilor de terenuri.

observator

Citeste in continuare

StiriEst

Criminalul din Iaşi ar fi intrat timp de 2 săptămâni în apartamentul familiei ucise, ca să fure şi să vândă lucruri VIDEO

Publicat

on

De catre

Anchetatorii au făcut precizări neaşteptate în cazul dublei crime de la Iaşi, în care un tânăr de 20 de ani a ucis în casă o mamă şi pe fiul ei. El ar fi intrat zilnic, timp de 2 săptămâni în apartamentul în care se aflau cadavrele celor două persoane, de unde a furat diferite bunuri pentru a le vinde.

Tânărul ar fi recunoscut deja crima şi ar fi cunoscut ca şi consumator de substanţe interzise, acesta fiind şi motivul crimei, obţinerea de bani pentru satisfacerea dependenţei.

Detalii în cazul dublei crime de la Iaşi

Un tânăr de 20 de ani a fost arestat la Iaşi, fiind principalul suspect în cazul asasinării în propria casă a unei familii, vecini de bloc. Ucigaşul ar fi intrat zilnic, timp de 2 săptămâni, în apartamentul vecinilor, pe care îi omorâse cu sânge rece. 

El ar fi intrat în apartamentul familiei spunând că are nevoie să dea un telefon, însă la un moment dat l-a înjunghiat mortal pe fiul femeii, iar pe aceasta a lovit-o năprasnic, femeia căzând şi lovindu-se cu capul de tăblia patului, decedând.

„Văzând că victimele nu mai reacţionează a luat din uşa de acces cheile, a ieşit, a încuiat uşa apartamentului şi a plecat. A revenit în seara aceleiaşi zile şi folosind cheile sustrase a intrat în locuinţa victimelor şi a luat primele bunuri, respectiv un telefon mobil marca Samsung, un telefon mobil marca Allview, un încărcător de telefon mobil si un pachet de ţigări marca Ashima”, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Tânărul ar fi intrat în apartamentul unde se aflau cadavrele victimelor sale timp de aproape 2 săptămâni, de unde a furat diverse bunuri pentru a le vinde.

Vecinii au sunat la 112, după ce cadavrele au început să intre în putrefacţie.

Citeste in continuare

StiriEst

Cand incep lucrarile si cat ar putea sa coste autostrada Bacau – Brasov

Publicat

on

De catre

Autostrada Brașov – Bacău este inclusă în Master Planul de Transport, cu perioada de implementare 2021 – 2030, însă investiția poate fi pregătită din timp, din punct de vedere birocratic, mai ales că, în 2018 s-a aprobat utilizarea fondurilor europene pentru întocmirea Studiului de Fezabilitate (SF) și a Proiectului Tehnic (PTh).

SF-ul și PTh-ul vor costa circa 35 de milioane de lei (circa 8 milioane de euro, inclusiv TVA). Așa cum Ziarul de Bacău a anunțat, termenul pentru depunerea ofertelor este 8 iulie 2019. Dacă nu vor fi contestații, contractul s-ar putea semna în această toamnă, urmând ca studiul de fezabilitate și proiectarea să se facă în cel mult doi ani. Apoi, se va face licitația pentru construcția autostrăzii.

„Pentru a obține un proiect de calitate, pregătirea acestuia este extrem de importantă. Din acest motiv, în anul 2019 este obligatoriu să fie făcute demersurile pentru ca proiectul autostrăzii să fie matur, astfel încât să poate fi implementat în perioada de programare prevăzută în Master Planul General de Transport, respectiv 2021 – 2030”, anunța, la începutul acestui an, deputatul Lucian Șova, fost ministru al transporturilor.

Cât va costa construcția efectivă

În decembrie 2018, la Ministerul Transporturilor, în prezența ministrului Lucian Șova, firma de consultanță a Băncii Europene pentru Investiții a prezentat un studiu de rentabilitate pentru variantele de traversare a munților.

Lucrările de construcție pentru Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni ar costa 5,1 miliarde de euro, Brașov – Bacău s-ar face cu 2,1 miliarde de euro, iar prețul pentru Cluj – Suceava ar fi 4,1 miliarde euro.

Fostul ministru Lucian Șova a mai precizat că „acest proiect nu vine să elimine proiectul Autostrăzii Târgu Mureș – Târgu Neamț, dar va asigura portofoliul de proiecte necesar pentru asigurarea absorbției fondurilor europene in perioada 2021 – 2027. Cele doua proiecte traversează Carpații estici pe același model ca la traversarea Carpaților sudici și anume Sibiu – Pitești și Ploiești – Brașov, respectiv la traversarea Carpaților vestici și anume Lugoj – Deva și Autostrada Transilvania”.

Senatul României a votat, pe 20 martie 2019, legea pentru autostrada A13 Brașov-Bacău. Proiectul a fost inițiat de senatorii Dragoș Benea (PSD) și Daniel Fenechiu (PNL), cu susținerea tututor parlamentarilor de Bacău.

Mecanismul finanțării europene

Fostul ministru Lucian Șova a explicat mecanismul prin care autostrada are finanțare asigurată din fonduri europene.

Pe scurt, banii se alocă de la bugetul de stat („titlul 58”) pentru toate proiectele incluse în masterplanuri și aprobate deja de Uniunea Europeană. Investițiile se derulează și, în paralel, se pot face cererile de deconatare de la UE. În acest fel, se crește viteza de implementare.

„Niciun proiect din masterplan nu este nefinanțabil din fonduri europene! Aceasta este procedura agreată cu Comisia Europeană”, a precizat Lucian Șova.

Autostrada Bacău – Brașov va lega toată Moldova de Ardeal, pe traseul Iași – Pașcani – Bacău – Brașov – Făgăraș. Tronsonul Bacău – Pașcani face parte din Autostrada Moldova, pentru care studiile de fezabilitate și proiectele sunt deja în execuție. La Pașcani, autostrada Moldova se intersectează cu A8 (Tg. Mureș – Tg. Neamț – Iași – Ungheni).

sursa www.zdbc.ro

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est