Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Cum si-au batut joc autoritatile din judetul Vaslui de cateva milioane de euro! Bani risipiti!

Publicat

on

Scoli si gradinite moderne in sate unde nu sunt elevi, unele dintre ele incepute si neterminate, terenuri de sport aflate in paragina, centre sociale sau medico-sociale care stau cu lacatul pe usa pentru ca primariile nu au bani sa le sustina, toalete costisitoare la unitati inchise, parcuri la marginea satelor sau oraselor care stau goale, sunt cateva din proiectele demarate in Vaslui fara a avea la baza o strategie bine pusa la punct. S-au construit in nestire, iar obiectivele au ajuns sa fie inchise sau sa ramana nefinalizate. In 26 de comune din Vaslui, edilii asteapta fonduri pentru finalizarea salilor de sport sau a terenurilor sportive, in alte zeci de sate din judet scolile construite cu bani europeni sau guvernamentali stau inchise, iar elevii fac naveta la centrele de comuna. Un exemplu este in comuna Osesti unde, in urma cu cativa ani, s-au inchis trei scoli. Toate fusesera „dotate” prin diverse proiecte cu toalete „de lux” construite pe miliarde de lei vechi. La fel si la Fastaci unde s-au bagat 24 de miliarde de lei vechi intr-o scoala la care s-a lucrat la refacere mai bine de zece ani. Asta in timp ce copiii au invatat la ocolul silvic si dispensarul satului in conditii jalnice. Nu numai cu scolile situatia e jalnica. Tot la Vaslui, s-au construit centre sociale cu sume imense de bani, care stau nefolosite. Asta in timp ce sute de batrani asteapta luni sau chiar ani de zile pe liste sa se elibereze un loc intr-unul din putinele centre existente. La Solesti si la Vutcani stau lacatele pe usi pentru ca autoritatile n-au bani sa angajeze personal. „Un astfel de centru ar fi necesitat un numar de peste 10 angajati, iar asigurarea salariilor este un efort financiar prea mare pentru noi, pentru ca sunt momente in care abia ne descurcam cu plata salariilor angajatilor din primarie”, a declarat edilul comunei Solesti, Mona Bujor. Pentru ca proiectele finantate cu bani europeni sunt foarte stricte si obliga autoritatile locale sa pastreze un anumit numar de ani destinatia centrelor respective, nu s-a putut face nimic pentru ca aceste cladiri sa fie folosite in alte scopuri. O alta investitie de lux de care nu prea se foloseste nimeni e Parcul Recea din Husi. Construit de municipalitate cu suma de 600.000 de euro, acesta poate intra fara nicio problema in Cartea Recordurilor. Parcul e amenajat la iesirea din oras, are camere sofisticate de supraveghere si tobogane de 14.000 de euro bucata, dar la fiecare ploaie se transforma intr-un adevarat lac de agrement. De asemenea, locuitorii sunt nemultumiti si de faptul ca, chiar daca vremea e frumoasa, parcul de lux nu poate fi vizitat pentru ca e la cativa kilometri distanta de oras.
Primarie cu Jacuzzi
Fara doar si poate, investitia cea mai rasunatoare din judet e primaria cu jacuzzi de la Ivanesti. In 2007, cand s-a inaugurat cu fast noul sediu, primarul de atunci, Petrica Lazar, anunta ca a amenajat o baie speciala pentru angajati, invocand ca multi dintre functionari sunt femei si au nevoie de conditii speciale de mentinere a igienei. Fiecare angajat avea propriul birou, placat cu gresie sau parchet laminat si dotat cu mobilier ultramodern, iar in sediul primariei au fost amenajate, pe langa baia cu jacuzzi, si o bucatarie, o sala de mese si o sala de oaspeti. Valoarea totala a investitiei a fost de 1,8 milioane de lei, bani care reprezentau la vremea respectiva bugetul comunei pe trei ani. Baia de lux, situata la etajul cladirii, se afla in spatele biroului de primar, insa la ea nu a ajuns niciun muritor de rand din sat. La doar cativa ani de la inaugurarea noului sediu al primariei, angajatii aveau sa constate ca le ploua in birouri, acoperisul fiind lucrat de mantuiala. Costurile pentru reparatii se ridicau la 200.000 de lei, insa nu au mai putut fi imputate cuiva, fostul primar murind intre timp. Aici, un control al Curtii de Conturi facut recent a scos la iveala numeroase nereguli. A fost depistat un sofer care conduce cate trei masini in acelasi timp si in directii diferite sau mancare si bautura achizitionate cu cardul de benzina.
Sorin SAIZU

StiriEst

Elevii sunt liberi și vineri. Cursurile au fost suspendate în toate școlile din cauza gripei

Publicat

on

De catre

Elevii şi preşcolarii vor fi liberi și vineri, 25 ianuarie, după ce ministrul Educației a decis, printr-un ordin, suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ preuniversitar din România.

„În data de 25 ianuarie 2019 se suspendă cursurile în toate unitățile de învățământ din România. Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei școlare până la sfârșitul semestrului, respectiv al anului școlar, stabilite de Consiliul de Administrație al unității de învățământ și comunicate Ministerului Educației Naționale”, se arată în ordinul semnat de ministrul Ecaterina Andronescu.

Cursurile au fost suspendate vineri din cauza gripei

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, decizia a fost luată ca măsură preventivă după ce specialiștii au declarat a doua saptamană cu caracter epidemic.

„Conform raportărilor INSP, saptamana 14 – 20 ianuarie 2019 a avut un caracter epidemic,la fel ca si saptamana anterioara acesteia. Numarul cazurilor de infectii respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% fata de nivelul așteptat. Conform specialiștilor, dacă și cea de a 3-a saptamana consecutiv iși va mentine caracterul epidemic, va fi declarată epidemia de gripa.

Ministerul Sanatatii a informat astazi Ministerul Educatiei Nationale despre situatia prinvind evolutia infectiilor gripale si despre oportunitatea unei masuri suplimentare de prevenire a imbolnavirilor cu gripă, care consta în suspendarea cursurilor școlare pentru data de 25 ianuarie 2019. Aceasta masură a fost aprobată printr-un  Ordin al ministrului Educatiei Nationale.  Astfel, dat fiind că 24 ianuarie este declarata ofical zi libera, timp de 4 zile, copiii vor putea evita expunerea in colectivitati”, se arată în comunicatul de Ministerul Sănătății.

„Vom continua sa supraveghem atent evolutia gripei in toata tara. Impreuna cu Ministerul Educatiei, vom continua triajul epidemiologic in unitatile de invatamant saptamana viitoare,  odata cu realuarea activitatii in unitatile scolare. Recomand parintilor sa puna accent in continuare pe masurile igienico-sanitare , iar pe parcursul celor 4 zile libere sa evite expunerea copiilor in colectivitati”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătatii.

Guvernul a anunțat că ziua de joi, 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor, este liberă pentru bugetari.

Elevii au revenit, pe 14 ianuarie din vacanţa de iarnă, care a durat trei săptămâni. La începutul lunii februarie, ei vor avea din nou o vacanţă de o săptămână, între semestre.

Anul şcolar 2018-2019 este structurat pe două semestre: semestrul I – 10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019 şi semestrul al II-lea – 11 februarie 2019 – 14 iunie 2019.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Citeste in continuare

StiriEst

Rares va multumeste! I-ati oferit o sansa la viata! Suma de bani este aproape completa.

Publicat

on

De catre

Sute de oameni s-au mobilizat in ultimele zile si au cerut public ajutor pentru un copil, un adolescent aflat la inceput de drum, dar care este pus la o grea incercare. Rares Diaconu are 17 ani si este elev in clasa a XI-a la Liceul ”Emil Racovita” din Vaslui. Este unul dintre olimpicii unitatii de invatamant, iar profesorii sai au doar cuvinte de lauda. Adolescentul a fost diagnosticat cu o formă galopanta de cancer, in luna decembrie a anului trecut. Atunci a mers la medic acuzand o durere la picior si o schiopatare inexplicabila. Diagnosticul a reprezentat o lovitura puternica pentru el si pentru familia sa: cancer osos. Sansa la viata a lui Dragos este sa incerce o operatie care se face in cateva locuri din lume. Sansa aceasta la viata costa! Si suma nu este deloc mica: 80.000 de euro.

“Dragi OAMENI cu suflet mare de pretutindeni! Vă anunțăm cu emoție și bucurie că suma de bani necesară operației lui Rareș este aproape completă. Familia și inițiatorii campaniilor on line vă mulțumesc din suflet. Vă vom ține la curent cu alte informații pe măsură ce ne vor fi oferite de familia lui Rareș. VĂ MULTUMIM!”, a scris pe facebook, directorul adjunct al LER Vaslui, Manuela Furtună. 

Un concert caritabil a fost organizat într-un club din Vaslui, iar toate încasările, respectiv peste 5.400 de lei, au ajuns în contul deschis special pentru ca Rareş să poată avea o şansă la viaţă. De asemenea, pe platforma gogetfunding.com s-au strâns peste 4.600 de euro, în timp ce numeroşi oameni din Vaslui au scos la licitaţie mai multe obiecte pentru a-l ajuta pe elevul olimpic.

Tricoul echipei Steaua Bucureşti a fost scos la licitatie

Ana Irina Podoleanu a scos la licitaţie un tricou al echipei Steaua Bucureşti din perioada 2006-2007 cu semnăturile unor jucători celebri precum: Mirel Rădoi, Bănel Nicoliţă, Mihăiţă Neşu, Cyril Thereau, Gabriel Boştină, Carlos Fernandes şi mulţi alţii.

‘Banii obținuți pe acest tricou vor ajunge în contul lui Rareș!’, a scris tânăra în postarea de pe Facebook.

Medici, taximetrişti, patiseri sau ziarişti din Vaslui au anunţat că vor face tot posibilul pentru ca Rareş să reuşească să strângă suma de bani necesară pentru tratamentul din Austria.

Si Episcopul Ignatie a mobilizat preotii sa se implice in strangerea de fonduri! 

Bani s-au strans in scoli si licee, in institutii publice. Au strans bani Tribunalul Vaslui, Directia Finantelor Publice, Primaria Vaslui, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, acolo unde tatal lui Rares este angajat ca pompier. De asemenea, compania Gaz Est a donat 23.400 de lei. Mai mult, micii investitori locali au anuntat ca sumele obtinute din vanzari in aceasta perioada vor fi donate lui Rares Diaconu.

Persoanele care doresc să-l sprijine in cintinuare pe Rareş, pot dona în conturile părinţilor: 

Persoanele care doresc să-l sprijine pe Rareş, pot dona în conturile părinţilor: 

Lăcrămioara Diaconu, cont lei, IBAN RO39RNCB0262006051730006

Diaconu Niculaie, cont euro, IBAN RO71RNCB0259006042640001, cod SWIFT: RNCB RO BU

Diaconu Lăcrămioara, cont lire IBAN RO55RNCB0262006051730009, cod SWIFT: RNCB RO BU

Citeste in continuare

StiriEst

Vasile Paval: “Nu putem cheltui toti banii pentru deszapezire! Va trece iarna, n-o sa fie tot anul!”

Publicat

on

De catre

Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă că autorităţile publice nu pot cheltui toţi banii de la buget pentru deszăpezire şi că oamenii ar trebui să se mobilizeze mai mult şi să ajute la deszăpezire în perioada iernii. Reacţia a venit după ce, în urma căderilor abundente de zăpadă înregistrate în municipiul reşedinţă în urmă cu două săptămâni, pe reţele de socializare a existat un val de critici la adresa autorităţilor locale, despre care s-a spus că au fost depăşite de situaţie şi nu au acţionat corespunzător pentru deszăpezire şi ridicarea gunoiului menajer. ‘Am acţionat cât am acţionat, ne-am asumat criticile, încercăm să ne corectăm, dar indiferent cât de operativ am acţiona, nu putem într-un termen scurt să realizăm lucrările corespunzătoare fără ajutorul populaţiei şi al agenţilor economici. Am observat că a fost lăsat totul numai în grija autorităţilor locale. Oamenii trebuie şi ei să iasă, asociaţiile de proprietari trebuie să se mobilizeze, să cureţe aleile, să ajute. Nu putem să consumăm tot bugetul pe deszăpezire. Am explicat şi în fiecare an explic acest lucru. Puteam să aducem 70 de utilaje, puteam să aducem 1.000 de oameni şi să curăţăm tot, dar cu ce bani? Este o perioadă care va trece. În perioada următoare va trece iarna, că n-o să fie tot anul, dar trebuie să reparăm străzile, să reparăm trotuarele, să asigurăm cheltuielile legate de iluminat, nu putem crea dezechilibre. Nu este o scuză să nu acţionăm, dar totul trebuie făcut cu bună-credinţă şi cu sprijinul oamenilor’, a afirmat primarul Vasile Pavăl. Cetăţenii municipiului şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la modul în care SC Goscom SA Vaslui a acţionat pentru curăţarea drumurilor, degajarea zăpezii sau colectarea gunoiului menajer de la platformele situate în municipiul reşedinţă. Ei au postat fotografii cu parcări, staţii de autobuz şi trotuare blocate de nămeţi, susţinând că reprezentanţii Goscom sunt depăşiţi de situaţie, aceştia nereuşind să intervină eficient nici măcar în zona centrală a municipiului Vaslui şi cu atât mai puţin pe străzile lăturalnice sau în suburbii.

Sorin SAIZU

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est