Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Ioan Buruiană, primul răspunzător pentru haosul şi batjocura banului public

Publicat

on

Reprezentantii PNL Vaslui trag un nou semnal de alarma in ce priveste jaful de la Directia pentru Protectia Copilului. Inspectorii Camerei de Conturi Vaslui au descoperit aici un furt din banul public in valoare de 2,5 milioane de lei. Liderii locali ai PNL sustin ca acest jaf nu a produs măcar rumoare la nivelul CJ Vaslui. “Preşedintele Dumitru Buzatu, din postura uşor deductibilă de complice, se pregateşte pentru o nouă lovitură. În locul lui Ionel Ştefănică Armeanu, care inţelegem că trage spre pensionare, mai ales de cand s-a depistat risipa banilor publici, îl pregăteşte la şefia DGASPC Vaslui pe nimeni altul decât Ioan Buruiană. Cine este domnul Buruiană?! Este chiar directorul general adjunct economic-administrativ al instituiţiei, primul răspunzător pentru haosul şi batjocura bugetului instituiţiei, descoperite de Camera de Conturi Vaslui. Concluzia, aşadar, e simplă: domnul Buzatu, preşedintele CJ Vaslui, în loc să îl tragă la raspundere pe domnul Buruiană pentru tonele de benzină şi motorină, consumate fără justificare, pentru cazările de lux, decontate din banii bieţilor copii orfani, pentru contractele fragmentate în contra legii şi date preferenţial unei firme-prietene, dar şi alte asemenea făradelegi, domnul Buzatu ce face?! Pur şi simplu, îl avansează! O strategie cât se poate de previzibilă, spun cunoscătorii domnului Buzatu, care, efectiv, nu işi doreşte altceva, decât să menţina funcţional mecanismul de scurgere a banilor publici de la “Protecţia Copilului”. Şi cine, în afară de domnul Buruiană, ar fi mai priceput şi mai cunoscător, pentru modul în care poţi să jefuieşti o instituiţie de 2,5 milioane de lei (Raportul 13/25.05.2017 al Camerei de Conturi Vaslui), dar să nu paţeşti absolut nimic, ba, mai mult, să fii şi avansat pentru această incredibilă “performanţă” profesională!?”, sustin cei de la PNL

Ioan Buruiană este personajul care ani la randul a avut la discretie banii judetului. In timp ce in caminele sociale batranii si orfanii abia supravietuiesc, Buruiana incaseaza in fiecare luna o leafa de 10.200 lei brut, cea mai mare din institutie. “Angajaţii simpli şi cu leafă mai mica de 2000 de lei, mulţi dintre ei, care făceau proteste în stradă pâna acum cateva zile, că nu şi-au luat salariile de două luni, trebuie să ştie asta. Domnul Buruiană are peste 10.000 de lei leafă, iar acum, “de bine” ce a vegheat şi subscris prin propria-i semnătură, la jaful din bugetul pe 2016 al instituţiei, va mai fi şi avansat în funcţia de şef suprem al DGASPC Vaslui. Întrebarea legitimă este: oare între toţi angajaţii din Direcţie, între toţi specialiştii care muncesc onest, ocrotind categoriile vulnerabile din judeţ, nu se găseau oare nişte oameni serioşi, competenţi şi buni profesionişti, care să înlocuiască definitiv echipa de necinstiţi din fruntea DGASPC Vaslui?! Răspunsul trist este că s-ar fi găsit, dar aceia n-ar fi ştiut niciodată cum să fure 2,5 milioane de lei, făra să păţească nimic! Aşa că domnul Buzatu l-a ales pe domnul Buruiană, care ştie bine meşteşugul jongleriilor cu bani publici”,  se mai arata intr-un comunicat al PNL.

Citeste in continuare
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. igor

    decembrie 14, 2017 la 1:03 pm

    Unde traiesc astia?? Nu-i vede,nu-i aude nimeni?? Nu.i trage nimeni la raspundere??Armeanu se pensioneaza si gata a scapat? Astia chiar ei fac legea in Vaslui??

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × one =

StiriEst

PS Ignatie: „Dacă profesorii ar menţine primatul modelării spirituale şi intelectuale, tinerii nu ar mai naufragia în meandrele confuze ale prezentului”

Publicat

on

De catre

100 de ani de învățământ la Colegiul Național ”Cuza Vodă” Huși.
Sărbătoarea a început cu dezvelirea și sfințirea unei plăci aniversare la localul vechi al unității liceale, după care cei prezenți au asistat la sfințirea de către PS Ignatie, Episcopul Hușilor, a bustului lui Alexandru Ioan Cuza, statuie amplasată în fața noului corp de liceu.
”Mulțumesc doamnei director, care m-a invitat, că prin binecuvântarea lui Dumnezeu, prin rugăciune – care ne face mai frumoși la suflet, am devenit părtași acestui eveniment frumos din viața liceului. Să dea Dumnezeu să vină și să iasă de pe băncile școlii elevi foarte bine pregătiți, care să facă cinste neamului nostru și, desigur, elevi care să-și aducă cu mare drag aminte de cei care au fost adevărații călăuzitori, suverani ai conștiinței lor pe perioada cât au studiat la acest liceu”, a spus Ierarhul Huşilor la dezvelirea bustului marelui domnitor.
A urmat apoi, în sala de festivităţi a Primăriei Municipiului Huşi, un Simpozion dedicat acestui moment aniversar.
Intervenţia Părintelui Episcop Ignatie s-a intitulat: „Centenarul supremaţiei educaţiei ca modelare a spiritului”. Printre altele, Ierarhul Huşilor a afirmat:
„Ca orice instituţie şcolară de prestigiu şi cu tradiţie în actul formării spirituale şi intelectuale a tinerilor, Colegiul Naţional „Cuza Vodă”, al cărui centenar îl aniversăm astăzi, aprioric cred că a fost şi este un loc al excelenţei educaţionale şi culturale huşene. Am spus „aprioric”, pentru că necunoscând foarte bine realităţile acestui for educaţional, mă ghidez după cuvântul biblic „orice pom bun face roade bune” (Matei 7, 17-18). „Roadele bune” se pot vedea în generaţiile de tineri care au constituit şi constituie caractere umane şi profile socio-profesionale admirabile datorită „pomilor” minunaţi, din trecut şi din prezent, care sunt dascălii.
Dacă în slujirea Bisericii avem apostoli ai credinţei, în şcoală avem apostoli ai ştiinţei, care trebuie să fie şi ai conştiinţei. Dacă un neam se personalizează prin credinţă şi educaţie, atunci Biserica şi şcoala sunt cele care fac posibil acest miracol în viaţa tinerilor. În acest sens, pot spune cu certitudine că nu este o neînsemnată coincidenţă faptul că centenarul liceului este înfrăţit cu centenarul neamului.
De asemenea, dacă în actul educaţional profesorii ar menţine primatul modelării spirituale şi intelectuale, atunci tinerii noştri nu ar mai naufragia în meandrele confuze ale prezentului. Adică, modelul paideic al profesorilor să fie acesta: formarea caracterelor ar trebui să prevaleze faţă de furnizarea anostă de informaţii.”
De asemenea Părintele Episcop Ignatie a oferit doamnei director Manuela Iacob o Icoană a Maicii Domnului, în semn de recunoştinţă, apreciere şi ocrotire.
Au mai luat cuvântul doamna Manuela Iacob, directorul Colegiului Național ”Cuza Vodă” Huși, subprefectul Mircea Gologan, vicepreședintele CJ, Ciprian Trifan, prof. univ. dr. Eugen Neculai Seghedin, prorector al Universității ”Gheorghe Asachi” Iași. Sărbătoarea a fost și un prilej de reîntâlnire a zeci de personalități pe care le-a călăuzit liceul hușean. Amintim aici pe prof. univ. dr. Petru Ioan, prof. Costin Clit, prof.  Theodor Codreanu, academicianul Constantin Toma și mulți alții.

Citeste in continuare

StiriEst

Tinerii din Vaslui nu se înghesuiesc să se angajeze. Prezenţa la bursa locurilor de muncă a fost foarte scăzută

Publicat

on

De catre

Avem locuri de muncă dar nu şi oameni interesaţi să muncească. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a deschis în mai multe localităţi din ţară bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Ofertele şi domeniile sunt variate, de la mecanică, la horeca şi chiar cercetare. Chiar şi aşa, proaspeţii absolvenţi nu au părut interesaţi. Prezenţa la bursă a fost foarte scăzută, iar principala preocupare a tinerilor a fost cum să obţină un salariu cât mai mare.
Angajatorii din Vaslui s-au pregătit pentru o nouă rundă de recrutări. Au scos la bătaie 260 de locuri de muncă pentru tinerii cu studii medii şi superioare. Cum s-a întâmplat şi cu alte ocazii, tinerii nu s-au prea înghesuit.
Puţinii tineri care au trecut pragul bursei locurilor de muncă au preferat să privească mai mult, decât să interacţioneze cu angajatorii. Puţini au fost cei care ştiau ce vor.

Citeste in continuare

StiriEst

Copilul din Botoșani strâns de gât de învăţător a făcut pe el, de frică. Medicii au descoperit că are traumatism cervical

Publicat

on

De catre

Un copil de şapte ani a ajuns la medic după ce învăţătorul l-a luat de gât şi l-a scos afară din clasă. Cel mic are un traumatism cervical, iar părinţii lui au făcut plângere la Poliţie pentru purtare abuzivă. Bărbatul, fost director la o şcoală din judeţul Botoşani, aflat în prag de pensie, a mai fost cercetat anul trecut pentru violenţă după ce a învineţit ochiul unei fetiţe de clasa a doua. Anchetele au bătut pasul pe loc. După ultimul incident, învăţătorul s-a internat subit în spital, aşa că şi această anchetă mai aşteaptă. 
Din fişa medicală a copilului rezultă că gestul şcolăresc al învăţătorului i-a provocat copilului de 7 ani un traumatism cervical. Bărbatul nu este la prima reacţie violentă împotriva propriilor elevi. Anul trecut a lovit o fetiţă de clasa a doua şi i-a învineţit un ochi. Copila s-a scăpat pe ea de teamă, ca şi în cazul de acum. Şi atunci a fost făcută plângere la Poliţie împotriva lui.
Şi atunci a negat fapta şi a trecut repede peste incident, cu o mustrare scrisă. Apoi, ar fi continuat să lovească şi să jignească elevii, acuză părinţii. În şcolile din România, într-un singur an, au loc mii de acte de violenţă. Deşi legea educaţiei interzice abuzul fizic şi verbal asupra copilului, pedepsele sunt lăsate la mâna unor comisii de disciplină şcolară. Cu alte cuvinte, profesorul care încalcă legea este anchetat chiar de colegii lui. Şi primeşte, de regulă, cea mai blândă pedeapsă. Poliţia a deschis dosar penal pentru purtare abuzivă.
Sorin SAIZU

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est