Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta face angajari

Publicat

in

În conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare şi ale Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind unele activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al Judeţului Vaslui, cu sediul în municipiul Vaslui, strada Castanilor, nr. 9, organizează concursuri, prin încadrare directă a tuturor persoanelor care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului şi condiţiile de participare pentru ocuparea postului, în vederea ocupării următoarelor posturi de execuţie vacante:
1. ofiţer specialist II – din cadrul compartimentului Comunicaţii;
2. ofiţer specialist I – din cadrul compartimentului Tehnic;
3. subofiţer tehnic principal – din cadrul compartimentului Tehnologia informaţiei.
Primirea cererilor de înscriere la concurs se face la Serviciul Resurse Umane situat la etajul III în clădirea Prefecturii Vaslui, strada Ştefan cel Mare, nr. 78, până la data de 10.01.2018, ora 16.00
Documentele constitutive ale dosarului de recrutare vor fi depuse în volum complet până la data de 26.01.2018, ora 1600.
Alte date şi informaţii cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursurilor sunt publicate pe pagina oficială de internet a unităţii, la adresa www.isuvaslui.ro, şi prin afişare la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui sau prin telefon 0235/311.212 int. 29.071 sau 29.075, luni-vineri între orele 8.00 – 16.00.

Birsa Turism ProfEstetica Cursuri

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.