Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Politistii sunt in alerta! Doi copii au fost talhariti pe strada

Publicat

on

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Vaslui au probat activitatea infracțională a doi bărbați cu vârste de 30 de ani, respectiv 32 de ani, ambii domiciliați în municipiul Vaslui, bănuiți de comiterea de infracțiuni de tâlhărie.
În ziua de 12 ianuarie a.c., bărbatul de 30 de ani a abordat un minor de 14 ani care se deplasa pe strada C-tin Dobrogeanu Gherea și prin amenințări cu acte de violență l-a deposedat de suma de 200 de lei și două telefonale mobile.
De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că în ziua de 21 ianuarie a.c., bărbatul de 32 de ani i-a sustras (prin smulgere) unui minor de 11 ani telefonul mobil. Fapta a fost comisă în timp ce minorul se afla singur pe terasa Pieței Traian din municipiul Vaslui.
Cei doi bărbați au fost reținuți de polițiști 24 de ore. Pe numele bărbatul de 30 de ani a fost emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Astăzi, bărbatul de 32 de ani va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive.

Pentru a vă feri de posibilii infractori, nu trebuie să neglijaţi nici un amănunt şi să acordaţi atenţie sporită unor REGULI DE COMPORTAMENT care vor contribui la sporirea vigilenţei generale şi la construirea „barierelor” împotriva infractorilor:
• Când vă deplasaţi după lăsarea întunericului, evitaţi pe cât posibil locurile izolate sau neiluminate şi purtarea bijuteriilor la vedere.
• Dacă aveţi asupra dumneavoastră sume importante de bani sau alte valori, este bine să vă luaţi măsuri suplimentare şi să fiţi însoţiţi de o persoană de încredere  
• Nu număraţi banii pe stradă sau când sunt mai multe persoane în jurul dumneavoastră.  Printre cetăţeni pot fi şi infractori cărora le oferiţi singuri „pontul”;
• Când efectuaţi diverse plăţi, nu scoateţi toţi banii pe care-i aveţi ci doar suma necesară. Banii se manevrează în interiorul poşetei sau a buzunarului;
• Când vă aflaţi la ghişeul unei bănci pentru a ridica o sumă de bani, este bine să observaţi comportamentul persoanele din jurul dumneavoastră, unii infractori speculează orice situaţie şi urmăresc victimele până ajung în locuri ferite de privirile cetăţenilor, unde acţionează;
• Acordaţi atenţie sporită supravegherii copiilor, cărora trebuie să evitaţi să le oferiţi bunuri de valoare ( telefoane mobile lănţişoare, sume mari de banii), toate acestea constituie o tentaţie pentru infractori;
• Nu împrumutaţi telefoanele mobile pe stradă sau în localuri publice unor persoane necunoscute, care, sub pretextul apelării unor prieteni dispar cu telefoane cu tot;
• Acordaţi atenţie sporită locului unde păstraţi telefonul mobil în zonele aglomerate, pe mijloacele de transport în comun, în incinta unităţilor de învăţământ sau a cluburilor de internet;
• Dacă se încearcă smulgerea bunurilor personale, reacţionaţi prompt şi alertaţi persoanele din jur!
Adriana ADAM

StiriEst

Bebelus in stare grava la Husi! Va fi preluat de elicopterul SMURD

Publicat

on

De catre

Elicopterul SMURD din judetul Iasi a fost solicitat la Spitalul din Hudi. Urmeaza sa preia un bebelus in varsta de o luna. Micutul este in stare grava, iar medicii huseni i-au pus diagnosticul de insuficienta respiratorie. 

Citeste in continuare

StiriEst

O fetiță de 4 ani a murit, iar fratele ei este în stare gravă după ce s-au jucat cu focul

Publicat

on

De catre

Tragedie într-o familie din Bacău, după ce garsoniera în care locuiau o femeie şi un bărbat împreună cu cei trei copii ai lor a luat foc.

Părinţii au reuşit să-l salveze pe băiatul cel mic, în vârstă de 3 luni. Vecinii au sărit şi i-au scos afară şi pe ceilalţi doi, un băiat de 3 ani şi o fată cu un an mai mare.

Toţi au ajuns la spital însă, din păcate, fetiţa era în stare extrem de gravă şi nu a supravieţuit.

Mama celor trei copii pregătea masa de seară, în bucătărie. Tatăl coborâse să ducă gunoiul dar când s-a întors, a văzut că garsoniera, aflată la demisol, era cuprinsă de flăcări. A intrat şi şi-a scos mezinul, iar între timp au venit şi pompierii, care i-au eliberat pe copiii cei mari.

”Reporter: Cât aţi lipsit?
Tatăl: 10 minute, doar atât.
Reporter: Când v-aţi întors?
Tatăl: Erau flăcări în colţ la frigider.
Reporter: Copiii unde erau?
Tatăl: Ăla mic de 3 luni l-am scos eu şi pe ceilalţi nu-i mai găseam. Am înţeles de la pompieri că i-au găsit în baie.”

Cei trei copii au fost transportaţi de urgenţă la spital. În ciuda eforturilor medicilor, fata de 4 ani a murit. Băiatul de 3 ani este în stare gravă. Pompierii au aflat şi cauza probabilă a incendiului.

Andrei Grecu, ISU Bacău: ”În urma cercetărilor efectuate de colegii mei s-a stabilit ca cel mai probabil incendiul a pornit de la jocul copiilor cu focul.”

Poliţiştii au început şi ei ancheta în acest caz pentru ucidere din culpă.

Adriana ADAM

Citeste in continuare

StiriEst

Focar! Vasluiul este sufocat de gunoaie si de zapada! Iata ce declara incompetentii!

Publicat

on

De catre

Orașul Vaslui devine un pericol pentru cetățenii săi, dar cu toate acestea autoritățile nu iau nicio măsură. La tot pasul sunt munți de zăpadă și de gunoaie. Circulaţia se desfăşoară cu mare dificultate, iar gunoiul menajer nu a fost ridicat de mai multe zile în municipiul Vaslui, după căderile abundente de zăpadă înregistrate în judeţ la sfârşitul săptămânii trecute. Atât adulții cât și copiii sunt practic obligați să facă slalom printre mormanele de gunoaie. Pe reţelele de socializare, cetăţenii şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la modul în care SC Goscom SA Vaslui a acţionat pentru curăţarea drumurilor, degajarea zăpezii sau colectarea gunoiului menajer de la platformele situate în municipiul reşedinţă. Cetăţenii au postat fotografii cu parcări, staţii de autobuz şi trotuare blocate de nămeţi, susţinând că incompetenții de la  Goscom sunt depăşiţi de situaţie, aceştia nereuşind să intervină eficient nici măcar în zona centrală a municipiului Vaslui şi cu atât mai puţin pe străzile lăturalnice sau în suburbii. 

Șeful Goscom suține că nu s-a ridicat gunoiul deoarece s-a lucrat cu prioritate la deszăpezire. Nu știm unde s-a deszăpezit, dar cu siguranță nu în Vaslui. Iată ce declară Cătălin Bîrleanu!

„S-a acţionat 24 de ore din 24, s-a lucrat în trei schimburi, dar situaţia a fost una deosebită, fiind înregistrată o cantitate foarte mare de zăpadă. Este adevărat că am lăsat să se adune gunoiul menajer, dar am considerat prioritară intervenţia pentru deszăpezire. Toate utilajele noastre au fost pe străzi”, a declarat, pentru directorul SC Goscom SA Vaslui, Cătălin Bîrleanu.

Unitatea are în dotare 11 utilaje de deszăpezire.

În cursul zilei de vineri, când s-a înregistrat cea mai mare cantitate de zăpadă, pe străzi au fost scoşi la deszăpezire câțiva oameni de la Penitenciarul Vaslui, iar în weekend, mai mulţi jandarmi, aflaţi în timpul liber, au deblocat căile de acces către şcolile din municipiu, astfel încât elevii să poată ajunge la cursuri. Așadar unde au fost cei de la Goscom? În vacanță!

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est