Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Bataie de joc! Cum au fost santionate infirmierele filmate in timp ce scuipau seminte langa un pacient

Publicat

on

Responsabilii Spitalului Județean de Urgență Vaslui au anunțat ce sancțiune s-a decis în cazul celor două infirmiere care au fost filmate, săptămâna trecută, în timp ce sparg şi scuipă semințe lângă un pacient cu arsuri grave.
Potrivit vremeanoua.ro, Comisia de Disciplină a spitalului a decis să le sancționeze pe cele două infirmiere cu 10% din salariul pe o lună.
“S-a luat aceastã decizie după ce s-a constatat cã infirmierele nu au întârziat mutarea pacientului pe secție. În momentul când au fost filmate, acestea așteptau fișa de internare a bărbatului. În plus, conduita lor de până în acel moment și faptul că au recunoscut și regretat fapta, ne-au făcut să luăm această măsură, de tăiere a zece procente din salariul pe o lunã”, a declarat conducerea spitalului.
Pacientul cu arsuri a primit îngrijiri din partea medicilor, după ce s-a opărit cu apă clocotită. Aceștria au decis că acesta trebuie internat și l-au trimis la Prelucrări Sanitare, unde urma să se schimbe de haine și să fie transferat într-un alt salon.
Ajuns acolo, bărbatul s-a lovit de indiferenta infirmierelor, care spărgeau seminte, la doar câțiva pași de el.
“N-am pățit așa ceva de când sunt eu”, le-a spus pacientul celor două infirmiere din Vaslui.
Chiar şi aşa, infirmierele rămân impasibile și continuă să mănânce semințe. 
Rudele pacientului au declarat că au fost nevoite să aștepte câteva zeci de minute până acesta a fost dus în salon: “Am așteptat vreo 15-20 de minute până i-au adus pijamalele. S-a schimbat, iar după aia infirmierele și-au reluat activitatea de a mânca semințe. Pe cât de profesionist s-au purtat medicii și asistentele de la Urgențe, pe atât de urât s-au purtat cele două infirmiere”.

StiriEst

Preasfințitul Ignatie, așteptat de o mare de credincioși la Schitul „Pogorârea Sfântului Duh” – Drăgești

Publicat

on

De catre

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, va sluji la Schitul „Pogorârea Sfântului Duh” – Drăgești, al Mănăstirii Rafaila, protopopiatul Vaslui. În fiecare an
Duminica Pogorârii Sfântului Duh este sărbătorită în mod deosebit de sute de credincioşi la Schitul Drăgeşti din judeţul Vaslui. Sfânta Liturghie dedicată hramului sfântului lăcaş va fi săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Sute de credincioși sunt așteptați la marele eveniment. Preasfințitul Ignatie este așteptat cu mare nerabdare de oamenii din zona. Ierarhul vine la Drăgeşti pentru a înălţa rugăciuni în Duminica Rusaliilor, una dintre cele mai însemnate sărbători din calendarul Bisericii noastre. Preasfinţia Sa este aşteptat cu multă emoţie de copii și credincioși. Va fi oficiată Sfânta Liturghie în interiorul lăcaşului de închinăciune, împodobit cu o catapeteasmă deosebită, dar şi cu obiectele necesare desfăşurării sfintelor slujbe. Pelerinii prezenţi vor participa la o agapă frăţească, oferită de obştea Schitului Drăgeşti.
Aşezare monahală vizitată de doi mari duhovnici
Construirea aşezământului monastic de la Drăgeşti a început în 1999. Biserica nouă a fost ridicată în 2002, iar clopotniţa în 2005 de Petrică Ciornei, un bun creştin. La construcţia sfântului lăcaş s-a remarcat Schipor Arcadie şi fiii săi, o echipă de meseriaşi din comuna Laura. Clopotele sunt confecţionate la Baia Mare, iar tabla din cupru de pe acoperiş provine de la întreprinderea Metrom din Braşov. Materialul lemnos din care este ridicată biserica mănăstirii provine din Ocolul Fălciu. În exterior, bârnele sunt îmbrăcate cu fibre de sticlă, operaţiune executată de inginerul Romică Scafariu. Chiliile sunt făcute din fostele barăci de la fosta Cooperativă Agricolă de Producţie. Un privilegiu deosebit pentru Schitul „Pogorârea Sfântului Duh“ a fost dat de vizitele vrednicului de pomenire arhimandrit Teofil Părăianu de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. De asemenea, la Schitul Drăgeşti a poposit pentru a sluji vrednicul de pomenire arhimandrit Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ. În biserica schitului se află fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre: Sfântul Trifon Românul, Sfântul Siluan Atonitul, Sfântul Sofronie, Sfnţii Părinţi ucişi în Mănăstirea „Sfântul Sava“, Sfinţii Martiri căzuţi în închisoarea de la Aiud, în timpul regimului ateo-comunist, s.a. Părintele stareţ Vichentie Lupu, alegând loc pentru ctitorirea schitului, s-a condus după cuvintele Cuviosului Isaia Pustnicul: „De pleci să locuieşti într-un loc, să nu voieşti să-ţi tai repede o chilie spre locuinţă până ce nu afli felul de vieţuire al locului, ca nu cumva să ai acolo sminteală, fie pentru grija (ce ţi-o dă), fie pentru că vei vedea pe vreunii care (nu-ţi plac), fie pentru sminteala prietenilor. Căci de eşti înţelept, vei cunoaşte în puţine zile tot ce-ţi va fi spre moartea sau spre viaţa ta“.

Citeste in continuare

StiriEst

Pericol de explozie! Teava de gaz sparta pe strada Stefan cel Mare

Publicat

on

De catre

Este alerta in Vaslui din cauza unei tevi de gaz sparte. Potrivit primelor informatii mai multe echipe de la EON, DELGAZ si Pompierii intervin pe strada Stefan cel Mare nr 69 in municipiul Vaslui pentru a asigura masurile PSI.
Un vasluian care facea curatenie in apartament, a taiat pe langa tevile de la raposatul sistem centralizat de incalzire si teava de gaz. A fost intrerupta furnizarea in zona pana la remedierea problemei, iar omul este acum bun de plata.

Citeste in continuare

StiriEst

Se anunta verificari la IPJ! Vizitiu de la Rutiera le-a spus procurorilor ca testarile politistilor se fac la misto

Publicat

on

De catre

Poliţistul rutier care a împuşcat accidental un tânăr în luna martie, în timpul unei misiuni de urmărire, a fost audiat miercuri la Parchetul General. Potrivit avocatei Oana Iovu, care reprezintă interesele familiei tânărului decedat, poliţistul a declarat în faţa anchetatorilor că nu a fost instruit niciodată cu privire la uzul de armă şi că odată cu testele pe care le dădeau anual, poliţiştii primeau şi rezolvările. ‘Poliţistului i s-a adus la cunoştinţă faptul că are calitatea de inculpat pentru ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a codului de etică poliţistului şi a regulamentelor pe care le-am invocat în cererea de preluare a cauzei de către Parchetul General, cu privire la modalitatea în care trebuie să acţioneze poliţistul rutier în momentul în care urmăreşte o persoană care nu răspunde la comenzile de oprire în trafic, în care se interzice folosirea armei’, a declarat presei Oana Iovu. Avocata a adăugat că la audieri poliţistul a dat declaraţii şi a spus că nu se consideră vinovat de moartea victimei. ‘Întrebat de procuror dacă a fost instruit cu privire la uzul de armă în cursul anului 2017, el a spus că nu a fost instruit niciodată, de opt ani, de când este la Biroul Poliţiei Rutiere. Procurorul i-a dat să recunoască o semnătură de pe un proces-verbal din noiembrie 2017, potrivit căruia i se predase legislaţia cu privire la regimul armelor şi muniţiilor. Şi-a recunoscut semnătura, dar a spus că poliţiştilor li se dădeau doar nişte hârtii să le semneze. Întrebat dacă li se dădeau teste scrise, el a spus că primeau astfel de teste odată cu rezolvările. Pentru mine a fost şocant să aud aceste declaraţii. Nu îmi explic cum un asemenea om a avut o armă, o insignă şi a reprezentat o autoritate a statului, când el semnează şi spune că a semnat în fals’, a mai afirmat avocata Oana Iovu. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui susţin că instruirile personalului din cadrul instituţiei privind uzul de armă, precum şi testările periodice se derulează potrivit legislaţiei în vigoare.
‘La nivelul IPJ Vaslui, conform Legii nr. 17 din 1996, modificată prin Legea nr. 180 din 17 octombrie 2016, poliţiştii care au armament în dotare sunt instruiţi şi evaluaţi, atât teoretic, cât şi practic, anual, din dispoziţia inspectorului-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, prin grija Serviciului Resurse Umane. Aceste prevederi au fost respectate întocmai, iar în anul 2017, la nivelul IPJ Vaslui, au avut loc două sesiuni de instruire, evaluare teoretică şi practică. Îndeplinirea activităţilor menţionate a fost materializată prin întocmirea de procese-verbale, semnate de participanţii la activitatea de instruire sau evaluare’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă. După declarațiile date de Mihai Vizitiu la Parchetul General, mai marii IGPR au anunțat ca vor face verificari la inspectoratele din tara. Va reamintitm ca un bărbat a fost împuşcat accidental în cap de un poliţist care îl urmărea, în urma unor informaţii că acesta se afla la volanul unei maşini, deşi avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a murit la puţin timp după ce a fost preluat de un echipaj medical, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viaţa. ‘Bărbatul aflat la volanul unui autoturism, la vederea maşinii de poliţie, a efectuat manevra de mers înapoi, după care a coborât din maşină şi a încercat să fugă. Colegul nostru a mers după bărbat şi l-a somat să se oprească, avertizând că va face uz de armă. La un moment dat, bărbatul a fost prins de umeri pentru a fi imobilizat de poliţist, moment în care arma s-a declanşat accidental, rănindu-l pe bărbat în zona capului’, au declarat, la momentul respectiv, reprezentanţii IPJ Vaslui. Bărbatul în cauză avea 26 de ani şi era din comuna Puşcaşi, judeţul Vaslui. El fusese condamnat pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi conducere fără permis. Totodată, la data de 12.10.2017 a provocat un accident rutier, fără victime. I s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, dosarul fiind în lucru. Iniţial, s-a anunţat că poliţistul va fi cercetat pentru omor, ulterior, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, s-a primit o ordonanţă de schimbare a încadrării juridice faţă de poliţist, din omor, în ucidere din culpă. Poliţistul a fost pus la dispoziţie, până la finalizarea cercetărilor.
Sorin SAIZU

Citeste in continuare

Facebook

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est