Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Mii de credinciosi vasluieni sunt in doliu! A murit parintele Antonie de la Manastirea Giurgeni

Publicat

on

Durere mare printre credinciosi! A murit părintele arhimandrit Antonie Jeflea, starețul Mănăstirii Giurgeni, din comuna Valea Ursului. El s-a stins din viață, după o grea suferință. Anunțul a fost făcut duminică după-amiază de reprezentanții Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului: „Cu durere, vă aducem la cunoștință că în această după-amiază a plecat la Domnul părintele Arhimandrit Antonie Jeflea, staretul Mănăstirii Giurgeni. Ne rugăm ca Domnul să așeze în ceata cuvioșilor pe slujitorul său”.
“Domnul sa va aiba in paza Sa. Sa continuati cu drag randuiala impusa de Parintele Arhimandrit Antonie, care va va veghea de acolo de sus. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l tina in partea celor drepti, astfel incat Parintele, sa aiba grija si de noi pacatosii. Amin!”, spune un enorias.
În urmă cu o săptămână, pe 9 februarie, credincioșii fuseseră îndemnați să se roage pentru sănătatea starețului: „În pas de mare durere venim cu umilință rugându-vă să vă rugați pentru Părintele nostru iubit Arhimandrit Antonie, care are mare nevoie de rugăciuni. Dacă în momentele grele ale noastre, el fost alături ore întregi, acum a venit timpul ca și noi o rugăciune să facem pentru el”. Părintele Antonie își sărbătorise ziua de naștere în data de 16 ianuarie.
“Loc binecuvantat de Bunul DUMNEZEU, pentru noi fiii SAI, cu o minunata fereastra deschisa spre Imparatia SA, Icoana MAICII DOMNULUI cu trei ochi si doua guri, vindecatoare, mai ales a bolilor trupesti, prin care rugaciunile prea iubitului nostru Parinte Arhimandrit ANTONIE si soborului de preoti care slujesc in aceasta manastire, sunt primite si implinite . Loc in care,Maica Domnului ne astepta sa ne asculte durerile si sa ne ajute. Marturisesc toate acestea intrucat am avut fericirea sa fiu martor la mai multe minuni, printre care o persoana oarba si-a recapatat vederea in urma rugaciunilor facute in acest loc iar in anul 1995 copilul din municipiul Vaslui fiind mut si cu deficiente de auz in urma rugaciunilor parintelui staret, a inceput sa vorbeasca pentru prima data, chiar in timpul slujbei, martori fiind mai multi credinciosi. Prin suferintele primite, Parintele a plecat la DOMNUL, precum un inger si se va ruga mult mai mult pentru turma sa. Drum lin si odihna vesnica Parinte”, scrie un enorias pe pagina de facebook a manastirii.

Părintele stareț Antonie Jeflea a fost un bănățean care și-a găsit liniștea în mănăstirile Moldovei. Drumul spre călugărie l-a început la mănăstirea Secu, sub îndrumarea preafericitului părinte Cleopa. Mănăstirea l-a purtat în școală, după liceul sanitar urmând Seminarul Teologic, Facultatea de Drept și, apoi, Facultatea de Teologie. Fost secretar al mănăstirii Cetăţuia – Iaşi, părintele Antonie a fost trimis slujitor la Mănăstirea Giurgeni de la 1 iulie 1995, fiind numit stareț la 1 noiembrie 2000. În mănăstirile Moldovei el a descoperit sufletul cald și primitor al moldovenilor. „Sufletul omului este ca o cameră din casă pe timpul iernii. Dacă afară e frig și în casă cald – este bine, dar dacă frigul de afară pătrunde și în casă – nu putem trăi”, spunea părintele stareț Antonie Jeflea, în urmă cu 14 ani.
Așezământul monahal de la Giurgeni datează de la începutul secolului al XVIII-lea, când apare menționat documentar pentru prima dată ca fiind un schit construit în anul 1721, de câțiva călugări greci. Pe la jumătatea secolului XIX-lea, lăcașul de cult a fost transformat în schit de maici și, apoi, în mănăstire de maici. Actuala biserică a mănăstirii a fost construită în anul 1833, funcționând până în anul 1959, când a fost desființată de comuniști. Mănăstirea a rămas în paragină până în anul 1993 și a fost redeschisă în aprilie 1995. Cererea credincioșilor care au susținut reînființarea mănăstirii a fost acceptată de Episcopia Romanului și, la 1 iulie 1995, părintele Antonie Jeflea a fost trimis ca preot slujitor. Chiar din anul sosirii la mănăstire, părintele Antonie a început lucrările de restaurare și reconstrucție a mănăstirii.
Mănăstirea Giurgeni este recunoscută și căutată de credincioși pentru că adăpostește o icoană veche despre care se crede că înfăptuiește minuni. Icoana este îmbrăcată în argint și a fost dăruită bisericii la data de 6 august 1831, dovedindu-se, după cum spun localnicii, făcătoare de minuni. Se spune că cel de-al treilea ochi și cea de-a doua gură au apărut peste noapte, prin voie dumnezeiască, pe icoana deja pictată.

Părintele Antonie spunea că a fost martor al minunii chiar în anul sosirii sale la mănăstire, în anul 1995. „Era un copil de vreo șase ani, din Vaslui, mut din naștere. Părinții l-au adus la mănăstire și, la un moment dat, după slujba de maslu pe care am oficiat-o, copilul a rostit limpede primele cuvinte din viața lui, cerându-i mamei sale să-l ia în brațe și să-l ridice până la icoană pentru a o săruta”, povestea părintele Antonie.

Povestea a făcut înconjurul țării și oamenii au bătut drumul până la Giurgeni să ceară ajutor. Icoana nu are o dată de prăznuire, dar pelerinii o cinstesc la 6 august, data intrării icoanei în posesia mănăstirii, la hramul lăcașului de cult și la toate sărbătorile închinate Maicii Domnului.

StiriEst

Copilul de 6 ani, înecat într-o piscină gonflabilă şi-a revenit miraculos

Publicat

on

De catre

Anunţul că un copil de 6 ani s-a înecat într-o piscină gonflabilă, la Vaslui, a pus paramedicii pe jar. Echipajul de pe Ambulanţă s-a dus glonţ la adresa indicată de părinţii micuţului, care sunaseră după ajutor de urgenţă.
Panica la Muntenii de Sus, unde un echipaj al Ambulantei a fost solicitat sã intervinã în cazul unui copil de 6 ani, despre care familia reclama faptul cã s-a înecat în apa dintr-o piscinã gonflabilã.
Când echipajul medical a ajuns la fata locului, medicii au constat că micuţul înghiţise o cantitate importantă de apă, dar l-au găsit pe copil conştient.
Medicii au hotărât trasportarea acestuia la spital, pentru o examinare amãnuntită. Sunt cunoscute cazurile în care victimele recuperate după un înec au suferit complicaţii chiar şi la câteva zile distanţă.
Conform declaratiilor cadrelor medicale, copilul se aflã acum în afara oricãrui pericol.

Citeste in continuare

StiriEst

Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Ilie. Ce trebuie să faci în 20 iulie ca să ai noroc şi să fii ferit de rele

Publicat

on

De catre

Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie Tesviteanul. Sărbătorit în fiecare an în 20 iulie, Sfântul Ilie este unul dintre cei mai importanţi prooroci din Vechiul Testament considerat făcător de minuni, aducător de ploi şi ocrotitor al recoltelor.

Sfântul Ilie este cinstit de creştini ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase superstiţii şi tradiţii.

Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve din Galaad (Israel). De la această cetate provine numele de Tesviteanul.

Sf. Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii Ortodoxe Române, ziua prăznuirii sale fiind marcată în calendar cu roşu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt prooroc.

Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie Tesviteanul

Tradiţii de Sf. Ilie

O tradiţie românească spune că nu este bine să loveşti două mere între ele pentru că atragi grindina. De asemenea, nu ai voie să consumi mere până la 20 iulie.

În ziua de Sfântul Ilie Tesviteanul, merele se duc la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai aşa ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

Sânt-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar, considerată a fi mijlocul sezonului pastoral. Sânt-Ilie, ca şi Sân-George şi Sâmedru, este o divinitate populară care a preluat numele şi data celebrării de la un sfânt creştin – Sfântul Prooroc Ilie.

În Panteonul românesc, Sânt-Ilie este o divinitate a Soarelui şi a focului, identificată cu Helios, din mitologia greacă, şi cu Gebeleizis, din mitologia geto-dacă.

Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie Tesviteanul

Ca divinitate solară şi meteorologică, Sânt-Ilie provoacă tunete, trasnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina.

În tradiţia populară, în momentul în care se petrec fenomene meteorologice spectaculoase se spune că, de fapt, Ilie traversează cerul în carul lui de foc pentru a ne ocroti.

Superstiţii de Sfântul Ilie

În ajunul Sfântului Ilie, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă.

Dacă în noaptea de Sf. Ilie visau cânepă verde era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi, iar dacă visau cânepă uscată se zicea că se vor mărita cu bărbaţi bătrâni.

Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie Tesviteanul

În dimineaşa de Sfântul Ilie, scrie crestinortodox.ro, se culeg plante de leac, în special busuioc, care apoi este pus la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări.

Tot în ziua Sfântului Ilie Tesviteanul, se culeg şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.

Femeile duc în 20 iulie busuioc la biserică pentru a fi sfinţit, după care se întorc acasă, îl pun pe foc, iar cenuşa o folosesc în scopuri teraputice atunci când copiii lor fac bube în gură.

Citeste in continuare

StiriEst

Chilipir! Lista mașinilor scoase la vânzare de ANAF la preţuri foarte mici

Publicat

on

De catre

ANAF a scos la vânzare, în această lună, zeci de mașini bune la prețuri foarte mici. Pentru cei aflați în căutarea unei mașini bune, licitațiile ANAF din întreaga țară reprezintă locul perfect pentru viitoarea achiziție.

Potrivit anunțurilor postate de Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF), zeci de mașini sunt vândute, la nivel național, la preț de… telefoane mobile.

De asemenea, în extrema cealaltă, ANAF a scos la vânzare și o serie de bolizi, printre care și un McLaren MP4-12C, a cărui valoare de piață este aproximativ 300.000 de euro.
Preţurile mașinilor scad cu 25% la fiecare licitaţie
Pentru luna iulie 2018, ANAF a pregătit o serie de licitații la care se vor vinde numeroase mașini bune la prețuri acceptabile.
Potrivit ANAF, prețurile mașinilor sunt stabilite de un evaluator autorizat, conform prețurilor practicate pe piață auto din România.
Prețurile mașinilor scoase la licitație scad cu 25% la fiecare licitație la care bunul mobil nu este achiziționat.
Drept urmare, mașinile pot fi cumpărate la jumătate de preț dacă la primele două licitații nu au fost achiziționate.
Lista mașinilor scoase la vânzare de ANAF în iulie

Pe lângă bolidul de 100.00 de euro scos la licitație la Timișoara, ANAF a pregătit o serie de mașini al căror preț încep chiar și de la…. 3.000 de lei.

– Chevrolet Lacetti 35 B, din 2007 – 3.468 lei.
– Maserati Quattroporte M139 AB, an fabricație 2009 – 50.270 lei – Informații la sediu sau la telefon: 0264/591670, interior 192.
– BMW tip X 1 drive 18 d – 2014 – 97.712 lei
– Opel 1445 lei + TVA 19 % – Informaţii suplimentare la numărul de telefon 0248/666900
– Mazda 626 – 3481 lei + TVA 19% – Informaţii suplimentare la numărul de telefon 0248/666900
– AUDI A6, an fab. 2007, seris sasiu 36.956 – Relatii suplimentare se pot afla de la AJFP Arges, Bld Republicii, nr 118, tel 0248/211511 int 3252
– VW Passat, AA Berlina – 2006 – 10.538 lei
– Skoda Octavia break – 2003 – 6.930 lei
Lista completă a licitaților pregătite de ANAF în luna iulie 2018 poate fi accesată pe site-ul ANAF.

Citeste in continuare

Facebook

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est