Conecteaza-te cu noi

StiriEst

PS Ignatie alaturi de sute de vasluieni la inmormantarea parintelui de la Giurgeni

Publicat

on

Trei ierarhi au săvârșit astăzi, 22 februarie, slujba de înmormântare a părintelui arhimandrit Antonie Jeflea, starețul mănăstirii ”Nașterea Maicii Domnului” – Giurgeni. Alături de Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-au aflat Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, precum și numeroși preoți și credincioși din toată Moldova, dar și din alte părți ale țării, care au dorit să-l conducă pe ultimul drum pe ucenicul Maicii Domnului de la Giurgeni.

Zile de doliu în Eparhia Romanului și Bacăului. Un timp al candelelor care nu se sting și al clopotelor care nu încetează să bată pentru arhimandritul Arsenie și pentru arhimandritul Antonie. Doi părinți, doi duhovnici ai Moldovei, care, la începutul Postului Paștelui, au fost aleși de Dumnezeu să treacă dintru această lume, pentru a sluji Arhiereului Hristos în Împărăția cea neînserată, lăsând în urmă sfinte locașuri ctitorite în zid și, deopotrivă, în sufletele celor care i-au avut ca îndrumători spirituali pe drumul acestei vieți. Pentru că acești doi duhovnici au știut să împletească într-un mod admirabil misiunea de păstori sufletești cu cea de ctitori de biserici.

Astăzi, 22 februarie, pelerinii și credincioșii au ajuns la Giurgeni pentru a se despărți cu flori și lacrimi de părintele Antonie Jeflea, ”ucenicul Maicii Domnului”, cum l-a numit ÎPS Arhiepiscop Ioachim, care a reușit să readucă la viață monahismul în Valea Ursului. Un duhovnic despre care numeroși tineri de pe tot cuprinsul țării au avut doar cuvinte de apreciere și admirație. O parte dintre aceștia l-au însoțit și acum, pe ultimul drum, împodobindu-i calea spre locul de veci și mormântul cu flori. Pentru că i-a învățat și i-a sfătuit pe toți să fie frumoși asemenea florilor. ”Dacă avem flori în interior, cu flori vom presăra în jurul nostru. Dacă avem spini și buruieni, vom împânzi vorbe și gesturi deșarte. Omul, ca ființă, se află în continuă pendulare. Nu obosim niciodată când ne bucurăm, când iubim, când ne rugăm. Ne lăsăm purtați de curgerea vieții. Dacă ne-am lăsa conduși de iubire, bucurie și rugăciune, nu am mai cunoaște judecata, critica și mânia și implicit, nici oboseala. Așa ne învăța părintele”, scria pe net una dintre fiicele duhovnicești ale părintelui.

Slujba de înmormântare a adus la Mănăstirea de la Giurgeni, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pe Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și pe Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor. Fiecare dintre cei trei ierarhi a adresat un cuvânt de mângâiere și compasiune celor aproape două mii de pelerini și credincioși prezenți la Giurgeni.

”Cinul monahal și clerical, împreună cu dreptcredincioșii creștini ortodocși ai Eparhiei noastre, și nu numai, au trăit la începutul Postului Mare de anul acesta o tristețe nespusă și o durere insurmontabilă, provocate de plecarea din această lume, aproape în aceeași zi, a doi Arhimandriți paradigmatici, stareți în cele mai misionare mănăstiri din Arhiepiscopia noastră: Părintele Arhimandrit Arsenie Voaideș, starețul Mănăstirii ”Schimbarea la Față” din ținutul pitoresc al Berzunțiului băcăuan și Părintele Arhimandrit Antonie de aici, din această mănăstire închinată Maicii Domnului. Astăzi, prohodim cu lacrimi în ochi pe distinsul și vrednicul Părinte Arhimandrit Antonie Jeflea, starețul, întâiul duhovnic și ctitorul înnoitor al acestui așezământ monahal. Momentul cred că este unic în istoria noastră bisericească locală, ca doi întâi stătători ai unor mănăstiri istorice, cam de același calibru spiritual-administrativ-gospodăresc, adevărați misionari și iscusiți duhovnici, filantropi, cu viață călugărească demnă de paginile patericului, să fie chemați de Dumnezeu la El în același timp. Cântecul lacrimilor de pocăință al Canonului Sfântului Andrei Criteanu, călugări, călugărițe, preoți de mir și credincioși din toate categoriile sociale, care au cunoscut pe acești doi stâlpi ai cinului monahal din arhiepiscopia noastră, în această săptămână și l-au împletit cu cel al lacrimilor de tristețe vărsate pentru cei care le-au fost părinți și îndrumători spirituali, binefăcători sau rugători pentru ei. Dacă marți, la funeraliile de la Mănăstirea „Sf. Sava” Berzunți, îl supra-numeam pe defunct, Părintele Arsenie filantropul care s-a născut în cer, aici, la Mănăstirea Giurgeni, pe Părintele Antonie, starețul nepereche, ctitorul înnoitor al acestui așezământ, miluitorul săracilor, ajutătorul tinerilor și studenților, ocrotitorul nedreptățiților, restauratorul de temple ale Duhului sfânt, îl putem supranumi Părintele Antonie – Mâna prelungită a Maicii Domnului din Moldova străbună. Câte fapte bune a făcut acest OM nu le putem număra, pentru că orice calcul în acest sens ar da eroare”, a spus ÎPS Ioachim. Totodată, ierarhul a vorbit și despre viața părintelui Antonie, menționând faptul că a fost un model de ieromonah. ”Ai fost unul dintre cei mai ascultători călugări din câți am cunoscut în viața mea de om al Bisericii. Acum, înţeleg că ai ascultat chemarea lui Hristos în puţina viaţă cât te-a lăsat pe pământ. Vei asculta numai de El în ceruri, noi nu te mai deranjăm. Doar un singur lucru îţi mai cer: Roagă-te lui Dumnezeu să mângâie pe toți ucenicii pe care i-ai avut în această viață. Am înțeles astăzi că pentru tine este zi de Paşte. Adică de trecere la Hristos, Care te-a chemat. Privește de acolo de unde ești, că toată această lume adunată în mănăstirea pe care ai re-ctitorit-o, a venit pentru tine. Iată, sunt aici toţi cei ce te-au iubit și cărora le-ai dăruit tot ce Dumnezeu ți-a dat ca dar. Tu i-ai mobilizat pe toţi. Dar de data aceasta ei sunt adunaţi în jurul tău nu pentru a face planuri de viitor, ci pentru altceva: să-ţi promită solemn că nu te vor uita niciodată şi că îşi vor aminti de chipul tău suav, blând şi frumos ca un crin al bunelor vestiri pe care l-a primit Fecioara Preacurata de la îngerul Gabriel, la Bunavestire. Tu ai reușit să fii același pentru toţi şi diferit pentru fiecare. Nu vei lipsi niciodată din inimile şi sufletele noastre! Nu-ţi face griji! Noi vom finaliza planurile pe care le-ai făcut pentru această mănăstire. Tu, odihnete-te în pace! Cu toţii îţi dorim ca Dumnezeu să te aşeze în ceata aleşilor lui. Mă fac în acest moment mesagerul tuturor şi-ţi dorim ca Dumnezeu să te mântuiască.Veșnică să fie pomenirea ta!”, a mai zis ierarhul.

La rândul său, ÎPS Arhiepiscop Teodosie, a evidențiat personalitatea părintelui Antonie care și-a transpus o parte a experienței sale monahale într-o carte, pe care, din nefericire, nu a apucat să o mai vadă tipărită. ”Părintele Antonie a gândit să privească spre locul unde Dumnezeu se află pe tronul slavei Sale. Sfătuindu-mă cu părintele, în luna decembrie, m-a rugat să mai aștept. Am așteptat până acum, pentru că lucrarea sa despre monahism este făcută cu multă trudă, cu multă dăruire, în ea fiind expusă experiența părinților monahismului și experiența proprie. A făcut o lucrare izvorâtă din activitatea practică, de stareț, de părinte cu mulți ucenici. Părintele Antonie i-a cuprins pe toți cei dimprejur cu mila, cu ajutorul și dragostea sa, cu tot ce a putut să jertfească. Să-l pomenim și cu mintea și cu cuvântul și cu fapta”, a menționat Arhiepiscopul Tomisului în cuvântul său.
Deși nu l-a cunoscut personal pe părintele Antonie, Preasfințitul Ignatie al Hușilor a simțit că trebuie să fie prezent alături de numeroșii vasluieni care l-au iubit și apreciat pe duhovnicul de la Giurgeni. ”Cred că sunt singurul care nu l-am întâlnit niciodată pe părintele Antonie. Chiar dacă nu l-am întâlnit, pot să spun că-l cunosc foarte bine, din dragostea și atașamentul credincioșii din județul Vaslui, care în momentele de cumpănă, de încercare ale vieții lor alergau la părintele Antonie, ca la un reazem duhovnicesc. Acum îmi vin în minte cuvintele Sfântului Ioan Scărarul, care spunea că ”păstorul cel adevărat poate să caute și să îndrepte, prin nerăutate, prin sârguință și rugăciune neîncetată, oile ce vin spre el”. Părintele Antonie este părintele care a putut să-i adune pe toți în casa Domnului și să le dea o direcție pe calea lui Dumnezeu. Veșnica lui pomenire!”, a spus PS Episcop Ignatie.
După aceasta, trupul neînsuflețit al părintelui arhimandrit Antonie Jeflea a fost purtat pe umeri de preoții din obștea de la Giurgeni, fiind așezat spre loc de odihnă veșnică într-un mormânt săpat în apropierea bisericii. Un mormânt plin cu flori, înscris cu mesajul floral ”Vă iubim mult!”.

Citeste in continuare
Click pentru a comenta

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four − two =

StiriEst

Batranii, bataia de joc a guvernantilor, sarbatoriti la Prefectura

Publicat

on

De catre

Prefectul Eduard Popica a ținut să le felicite pe Elena Balan, din satul Târzii, comuna Oltenești, Elena Stănescu, din satul Bereasa, comuna Dănești, și Profira Baciu, din satul Butucăria, comuna Zăpodeni, născute în 1918, anul Marii Uniri. Întâlnirea a fost emoționantă, cu atât mai mult cu cât, alături de cele trei vasluience, care au împlinit un secol de viață, se aflau și rude ale acestora. Reprezentantul Guvernului în teritoriu le-au oferit acestora câte o scrisoare de felicitare din partea Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, însoțit de un tricolor și o insignă cu inscripția ”România 100”. De asemenea, sărbătoritele au primit câte un tort aniversar, inscripționat cu sigla Anului Centenar, și un buchet de flori. ”Persoanele pe care le onorăm azi împlinesc anul acesta, cea mai frumoasă vârstă: vârsta Marii Uniri. Sunteți născute odată cu România și ne mândrim cu asemenea persoane, care sunt un exemplu pentru noi. Vă felicităm din tot sufletul”, a spus Eduard-Andrei POPICA. Alături de prefectul județului, pe cele trei bătrâne le-au felicitat și șeful Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, comisarul-șef Gabriel Panțiru, al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui, colonelul Gheorghiță Păvăloaia, comisarul-șef al Vasile Cernat, șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui, și șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, col. Gheorghe Blagoci, fiind prezenți și purtătorii de cuvânt ai IPJ Vaslui, IJJ Vaslui, Poliției de Frontieră Vaslui, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, respectiv Instituției Prefectului Vaslui. Cea de a patra persoană, Maria Lucan, din municipiul Huși, a fost aniversată la locuința personală, nefiind transportabilă. Subprefectul Mircea GOLOGAN a ținut să o felicite personal, alături de șefii structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul campaniei ”O viață cât un Centenar” a Ministerului Afacerilor Interne, care aduce în atenție românii care împlinesc în anul 2018 un veac de viață.
Mesajul pentru guvernanţi de la o femeie simplă, care anul acesta face 100 de ani: “Le doresc sănătate si putere să conducă ţara mai bine, să nu mai fie plecaţi copiii noştri şi nepoţii noştri în ţări străine!” O viata intreaga au strans din dinti si au indurat bataia de joc. Nici acum la batranete traiul nu le este mai usor. Multi au ramas singuri! Copiii le-au plecat peste hotare, alungati de traiul greu din tara. In tot acest timp guvernantii huzuresc si isi aduc aminte de batrani din patru in patru ani cand arunca promisiuni.
In judetul condus de PSD, pensionarii se Imprumută pentru a-si plati utilitatile. Drama batranilor care nu au ce pune pe masa
In judetul care de 25 de ani este condus de aceeasi grupare de politicieni, pensionarii abia isi mai duc zilele. In aceasta perioada, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Vaslui este asaltata de pensionarii care cer un imprumut pentru a-si plati facturile la utilitati.
„Cu o pensie de 500 de lei nu imi ajung banii nici pentru mancare si medicamente, ce sa mai vorbim de facturi. Ma imprumut acum sa imi achit datoria la asociatie. S-a strans de pe timpul iernii“, declara un batran.
Potrivit oficialilor CARP (Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Vaslui), sunt zile in care imprumuturile depasesc suma de 1 miliard de lei vechi. De la inceputul anului si pana in prezent s-au acordat credite in valoare totala de peste 40 de miliarde de lei vechi. Numai luna aceasta, aproape 500 de pensionari s-au imprumutat cu peste sapte miliarde de lei vechi. De la inceputul anului, numarul celor care au solicitat credite este de peste 300 de vasluieni. „Se constata o crestere cu 10% a numarului de imprumuturi fata de o perioda obisnuita. Chiar si asa, debitul nerecuperat din momentul de fata este mic, in comparatie cu cel al altor unităti bancare”, spun cei de la CARP Vaslui.

Pensionari executati silit
Au ajuns la fundul sacului. Sute de batrani se vad in imposiblitatea de a-si putea achita datoriile la stat sau la banci. Pentru cei mai multi dintre ei au fost instituite deja popriri, numarul lor fiind mai mare cu 15% in luna iunie fata de luna mai. Oamenii se plang ca fac eforuri disperate sa isi poata achita darile, dar pensiile mici abia le ajung pentru mancare si medicamente. Potrivit Casei Judetene de Pensii Vaslui, luna de luna zeci de pensionari se afla in imposibilitatea de a-si achita datoriile la stat sau imprumuturile de la banci. Acestia sunt actionati in judecata si mai apoi li se pun popriri la pensie. La momentul actual in evidentele Casei Judetene de Pensii sunt inregistrate peste 3.500 de popriri pe pensii.
Sorin SAIZU

Citeste in continuare

StiriEst

Bataie de joc! Apa scumpa de la robinet e plina de viermi!

Publicat

on

De catre

Ancheta a DSPVaslui, după ce un cetăţen a reclamat că apa de la robinet ar avea viermi. Barbatul a descoperit ca sita de la robinet, prin care trecea apa de la chiuveta, era plina de larve si viermi.

Direcţia de Sănătate Publică Vaslui a dispus o serie de verificări la Bârlad, acolo unde un cetăţean a descoperit că apa de la robinet ar avea viermi. totul a pornit după ce un consumator a postat pe o retea de socializare fotografii în care se vede că în sita de la robinetul prin care trece apa sunt viermi. Bărbatul a anunţat că a depus o sesizare online la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Barbatul a descoperit din intamplare, ca sita de la robinet, prin care trecea apa de la chiuveta, era plina de larve si viermi. Apa nu avea presiune, abia taraia, asa ca a decis sa vada despre ce este vorba. Gandindu-se ca instalația s-a infundat, omul a desfacut robinetul si a scos sita care colcaia de viermi si larve.

Citeste in continuare

StiriEst

Preasfinţitul Ignatie: „Întemeiaţă-vă credinţa pe stânca faptelor bune!”

Publicat

on

De catre

Sâmbătă, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit slujba de sfinţire a bisericii cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Vasile cel Mare” din parohia Parpaniţa-Negreşti, protopopiatul Vaslui.
Ierarhul Huşilor a explicat cu acest prilej fiecare moment al slujbei de sfinţire, prezentând principalele înţelesuri care se desprind din cele trei Evanghelii citite. Pe podiumul special amenajat a fost săvârşită apoi Sfânta Liturghie.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre puterea credinţei în faţa încercărilor vieţii:
„Sufletul omului este ca o casă ce are nevoie să-şi întemeieze credinţa pe stânca faptelor bune. Şi faptele să devină cele care să nu te clintească indiferent de încercările din viaţa ta. Noi, când vin încerările, când trăim momente de cumpănire sufletească, de răscruce, foarte uşor ne pierdem credinţa, cârtim, ne revoltăm împotriva lui Dumnezeu şi cerem socoteală, de ce ni se întâmplă aceste lucruri. În momentul în care ne clătinăm în credinţă în timpul unei încercări, în momentul în care refuzăm să mai credem în Dumnezeu în urma unei încercări, atunci suntem la fel ca omul care şi-a clădit casa pe nisip.”
De asemenea, Preasfinţia Sa a îndemnat pe cei prezenţi să înţeleagă credinţa ca fiind darul lui Dumnezeu:
„Ca să poti rămâne neclintit în faţa puhoaielor de încercări ale acestei vieţi, trebuie să ai o credinţă puternică, să fie întemeiată în Hristos şi să fie darul Lui, nu doar un rod al convingerilor proprii. Trebuie să trăim credinţa ca pe un dar al lui Dumnezeu şi ca pe o forţă care ne poate ajuta să depăşim toate încercările care fac parte inerent din viaţa noastră.
Întemeiaţă-vă credinţa pe stânca faptelor bune!
Este nevoie ca în viaţa ta de zi cu zi, în cele mai mici gesturi ale tale, să fie imprimată credinţa în Hristos, încât cel de lângă tine să te recunoască drept omul lui Dumnezeu.
Noi nu reuşim să avem o corespondenţă deplină între ceea ce trăim şi ceea ce spunem. Vorbim foarte mult, dar facem foarte puţin. Este o inflaţie a cuvântului în toate straturile vieţii sociale. Toţi vorbesc foarte mult, însă cuvintele lor nu au acoperire în experienţa lor de viaţă.
Pentru osteneala depusă la ridicarea noii biserici din Parpaniţa, părintele paroh Mihai Paraschiv Vasilică a primit rangul de iconom stavrofor. De asemenea, persoanele care s-au evidenţiat în susţinerea lucrărilor au primit Distincţia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, respectiv Distincţia „Sfânta Muceniţă Chiriachi” din partea Episcopiei Huşilor.

Citeste in continuare

Facebook

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est