Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Liceeni din Suceava, terorizaţi de doi tineri care le cereau taxă de protecţie

Publicat

on

Doi fraţi din Suceava au fost puși sub acuzare pentru tâlhărie și șantaj, fiind acuzați că au acostat în mai multe rânduri doi copii în vârstă de 15 și 16 ani, elevi de clasa a IX-a, pe care i-au intimidat și apoi șantajat.
Cei doi frați, unul de 20 şi unul de 18 ani, au fost reţinuţi de polițiști marți după-amiază, fiind acuzaţi de câte două infracțiuni de șantaj și două de tâlhărie fiecare, scrie Monitorul de Suceava. Ei ar fi început cu intimidările încă de la începutul lunii februarie, însă poliția a fost sesizată abia acum.
Din cercetările polițiștilor de la Biroul de Investigații Criminale Suceava rezultă că doi minori, unul de 15 și unul de 16 ani, au fost acostați în fața Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară de cei doi tineri de etnie romă, care le-au spus că un bărbat le-a oferit suma de 300 de lei, pentru a-i agresa. Cei doi necunoscuți le-au spus minorilor că vor trebui să plătească cei 300 de lei dacă vor să scape nebătuți.
După această discuție, într-o altă zi, cei doi au reapărut la școală, unde i-au căutat pe aceiași elevi. De această dată, autorii au trecut la fapte. Ii-au chemat pe elevi într-un loc ferit unde le-au reproșat că nu își respectă înțelegerea, și i-ar fi lovit cu palmele peste față. Cum elevii nu aveau bani asupra lor, agresorii i-au luat unuia un telefon. Câteva zile mai târziu, aceiași indivizi ar fi luat de la fiecare dintre cei doi elevi câte 100 de lei.
Miahela SIMA

StiriEst

Două fete, spulberate pe trecere, în faţa şcolii, la Suceava, transportate de urgenţă la spital

Publicat

on

De catre

Două minore au fost spulberate de o maşină în timp ce traversau pe trecerea de pietoni din faţa unei şcoli din localitatea Marginea, judeţul Suceava.
Fetele, în vârstă de 14 și 15 ani, au fost rănite grav în urma accidentului şi transportate de urgenţă la spital, anunţă presa locală.
Potrivit IPJ Suceava, cele două fete traversau regulamentar strada, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
La volanul mașinii se afla un bărbat de 44 de ani, din comuna Horodnic de Sus, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cele două tinere au fost transportate cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis un dosar penal.

Citeste in continuare

StiriEst

Un elev a ramas fara aer dupa ce a fost strans de gat de invatator

Publicat

on

De catre

Este ancheta la o scoala din judetul Botosani dupa ce un copil de 7 ani a fost strâns de gât de învăţător. Băiatul a rămas fără aer, spun părinţii, care au depus plângere penală la Poliţie.
Învăţătorul din localitatea botosaneana Viisoara nu se află la prima abatere, fiind acuzat şi în trecut că a mai bătut elevi de şcoala primară. Mai precis acesta ar mai fi agresat şi alţi trei copii de clasă primară. O fetiţă s-ar fi ales chiar cu ochiul vânăt după o ”corecţie” a dascălului. Chiar şi după aceste incidente, învăţătorul a rămas până astăzi la catedră. Băiatul de 7 ani, strans de gat, ar fi rămas fără aer şi cu urme vizibile.
Sorin SAIZU

Citeste in continuare

StiriEst

Desfranatul Corneliu Onila da tarcoale pe la Husi! Iata dovada!

Publicat

on

De catre

Fratele desfranatului Corneliu Onila, fostul episcop porno al Husilor, s-a mutat la Husi. Florin Onila a stat o buna perioada de timp la Manastirea Varatec alaturi de fratele sau, dar se pare ca acesta l-a trimis la Husi pentru a avea un spion mai aproape de Episcopie. De altfel, Florin Onila este veriga de legatura intre desfranatul Corneliu si cativa preoti din zona noastra. Unul din cei despre care se vorbeste ca a fost vazut in anturajul lui Florin Onila, este chiar protopopul de Husi. Acesta are si o stransa legatura cu proaspat condamnatul pentru santaj Sebastian Jitaru. Alte doua personaje din cadrul Episcopiei au discutat cu fratele desfranatului. Florin Onila este un pierde vara si isi face veacul prin crasmele din Husi, acolo de unde a fost alungat fratele sau. El consuma alcool in exces si provoaca persoanele la scandal. Doua astfel de incidente au fost semnalate in aceasta saptamana. Fratele fostului episcop porno s-a luat la cearta cu un tanar intr-un bar din Husi fldeoarece acesta din urma a schimbat un post TV. “ S-a ridicat de la masa si a inceput sa tipe la mine si sa injure. Abia se tinea pe picioare. Nu l-am cunoscut cine este, arata ca un boschetar. Niste colegi mi-au spus mai apoi cine este”, povesteste tanarul agresat de Florin Onila. Un alt scandal s-a petrecut intr-un bar din zona centrala a municipiului Husi acolo unde Onila a inceput de asemenea sa tipe la clienti! Potrivit surselor noastre, desfranatul de la Varatec este cel care si-a trimis fratele la Husi, acesta locuind in prezent in zona ANL-urilor la iesirea din Husi spre Stanilesti. Corneliu Onila s-a plans superiorilor care il tin in lux de un an de zile si il remunereaza cu peste 20.000 de lei pe luna. El sustine ca nu isi poate tine fratele langa el deoarece nu are suficiente resurse financiare. Desfranatul a cerut ca fratele sau sa fie angajat de BOR.
Reamintim faptul ca Florin Onila – fratele fostului episcopului porno a fost arestat în februarie 2011 ( Dosarul Albita 1), fiind eliberat după trei luni. În martie anul curent, a fost găsit vinovat, alături de alţi 45 politisti de frontieră, fiind condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru faptele de coruptie.
Desfranatul Onila se scalda in lux, mii de oameni din judet sufera de foame
Scandalul sexual, soldat cu retragerea din funcție a fostului Preasfințit, a izbucnit după ce însuși episcopul a mers la DNA pentru a depune plângere, acuzând trei preoți că îl șantajează cu divulgarea unor imagini și filmulețe compromițătoare în mass media.

Un film a fost publicat de presa tabloidă. În imaginile care au fost recunoscute de oficialii BOR, după ce le-au vizionat în forma necenzurată, apăreau în ipostaze intime doi bărbați îmbrăcați în sutană, unul dintre ei fiind Corneliu Bârlădeanu, iar altul elev la Seminar , actual preot. Corneliu Onila este retras in prezent la Manastirea Varatec in judetul Neamt.


Intr-o Episcopie in care copiii se culcau flamanzi, Corneliu Onila cerea preturi inimaginabile pentru o sfinţire

Corneliu Onila a avut cea mai spectaculoasă ascensiune şi cea mai răsunătoare cădere din ierarhia bisericească. Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, o duce foarte bine după scandalul sexual care a zguduit Biserica Ortodoxă Română. Mai mult, unele voci spun că ar fi rămas cu un imperiu financiar de neimaginat. Foşti supuşi şi angajaţi au făcut in ultimul an mai multe dezvăluiri, despre cum s-a îmbogăţit fostul episcop, aparent în numele Domnului.  „A fost un episdod de criză pentru Biserica Ortodoxă Română”, spun mai marii BOR. Şi unul care a ridicat mari semne de întrebare despre ce se întâmplă în culisele Bisericii. Foarte multi nu au curajul să vorbească. Unii insa sustin ca: “Cetăţeanul are saci de bani pentru că jumuleşte, de ani buni, preoţimea de acolo, din eparhia Huşilor.” Pentru o simpla sfinţire de biserică, Onila cerea trei mii de euro.
Corneliu Bârlădeanu şi-a ridicat un imperiu financiar din slujirea lui Dumnezeu, susţin chiar foştii lui apropiaţi. Şi-a făcut vila, şi-a cumpărat limuzină şi s-a înconjurat de supuşi ca un adevărat împărat. Didina Brănici, fostă colegă a lui Corneliu Onilă, la seminar: „Să-i ducă geanta, diplomatul cineva. Să fie ascultat, să troneze, nimeni să nu i se opună.” 
„El avea un regim aşa, mai strict. Fructe de mare, homari, chestii din ăstea.”, dezvăluie oameni care au lucrat pentru fostul episcop. Şi a vrut din ce în ce mai mult. Obiectele bisericeşti, teoretic gratuite, erau vândute la suprapreţ enoriaşilor. Didina Brănici, fostă colegă a lui Corneliu Onilă, la seminar: „Evangheliile cu 60, 70 de milioane. Şi lumânări, cu kilogramele! 600 de kilograme, 500, o mie. Şi banii pe loc!”
Iar apoi, Corneliu Bârlădeanu a început să pună presiune pe preoţii parohiilor mai mici din Vaslui”.

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est