Conecteaza-te cu noi

StiriEst

O persoană a murit şi două sunt rănite, după ce au căzut cu camioneta de pe pod

Publicat

on

O persoană a murit şi două au fost rănite, după ce camioneta în care se aflau a căzut, sâmbătă dimineaţă, de pe un pod în judeţul Suceava, la Milisăuţi. Pompierii au intervenit pentru scoaterea victimelor din maşină, iar răniţii au fost transportaţi la spital.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava au anunţat, sâmbătă dimineaţă, că un accident rutier s-a produs în localitatea Milisăuţi, unde o camionetă a căzut de pe un pod.
În autovehicul se aflau trei persoane, iar una dintre ele a decedat. Alte două persoane au fost rănite, dar sunt conştiente şi cooperante.
Victimele au fost scoase din maşină de către pompieri, răniţii fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii încearcă să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

StiriEst

Microbuz cu elevi implicat intr-un accident! Opt copii au fost preluati de ambulante

Publicat

on

De catre

Directoarea unei şcoli din judetul Vaslui a intrat cu maşina într-un microbuz plin cu elevi. Opt copii au fost transportaţi la spital. Politia face cercetari in acest caz. Microbuzul şcolar transporta copiii pe ruta localitatilor Brădeşti-Vinderei. În mijlocul de transport şcolar se aflau 15 copii cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani. Intr-o curbă, un autoturism condus de directoarea şcolii din comuna vasluiana Vinderei a intrat frontal în microbuzul cu elevi. Poliţiştii rutieri fac cercetări la fata locului.
Accidentul a avut loc pe DJ 242, pe raza comunei Vinderei. Într-o curbă, conducătorul auto al microbuzului, un bărbat de 47 de ani, a lovit o maşină condusă de o femeie de 42 de ani, directoarea Şcolii Vinderei.
‘Din informaţiile primite de la faţa locului, în microbuzul şcolar implicat în accident se aflau 15 elevi. Opt dintre ei au suferit contuzii şi răni minore şi au acuzat dureri uşoare, fiind transportaţi la spitalul Bârlad. Se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs accidentul. Conducătorii auto implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Sorin SAIZU

Citeste in continuare

Sportive

Bogdan Damian, un sportiv care promite! A ajuns in sferturi la Oradea

Publicat

on

De catre

Săptămâna trecută, Bogdan Damian, 16 ani, elev în clasa a IX-a la Liceul ”Emil Racoviță” Vaslui, legitimat la Club Sportiv ”Tenis Club”, a participat la Campionatul Național Individual de Vară, categoria juniori 16 ani, care s-a desfășurat la Oradea. Competiția, organizată de Federația Română de Tenis, este considerată extrem de puternică, iar asta face ca performanța reușită de Bogdan Damian să fie cu atât mai importantă.
Astfel, vasluianul s-a clasat între primii opt, ajungând până în sferturile de finală, după ce, în primul tur a trecut cu 7-6 și 6-2 de Andrei Cuceu, din Oradea, iar în turul doi, de Radu Popovici, din Sibiu, cu 7-6 și 7-5. Ultimul meci, extrem de dificil, și-a pus amprenta asupra evoluției lui Bogdan, el pierzând în sferturi, cu 2-6 și 3-6, în fața gălățeanului Andrei Ștefan.
Bogdan Damian este, nu doar prin prisma rezultatelor, eroul unei povești de succes. Extrem de ambițios, tânărul sportiv practică tenisul de la vârsta de 7 ani, la CS Tenis Club Vaslui, antrenându-se cel puțin două ore și jumătate pe zi, sub coordonarea antrenorului Mihai Volușniuc.

Citeste in continuare

StiriEst

A reabilitat calea ferată pentru Mocăniță, iar acum statul a depus o plângere pe numele său

Publicat

on

De catre

Un austriac a reabilitat calea ferată pentru Mocăniță unul dintre brandurile Bucovinei. Autorităţile române au depus o plângere penală pe numele austriacului care deţine trenul şi îl acuză că a modificat fără să aibă avizele necesare o porţiune de cale ferată, pe unde circulă ”Mocăniţa”. Acuzatul se apără şi spune că a avut susţinerea primăriei din localitate.

Mocăniţa din Bucovina face zilnic 24 de kilometri, dus-întors, de la Moldoviţa până în localitatea Argel din judetul Suceava.
Proprietarul trenului a închiriat gara din Moldoviţa de la CFR, gara care nu mai era folosită de aproape zece ani. Cetateanul austriac a investit 50.000 de euro pentru renovarea ei şi a deschis un muzeu cu trenuri vechi. Pe o porţiune de 500 de metri de cale ferată însă, Mocăniţa nu încăpea. Aşa că austriacul a reabilitat singur şinele. A avut un aviz de la primărie, care deţine terenul pe care este construită calea ferată, aflată în proprietatea CFR. Cei de la Compania Națională de Căi Ferate şi de la Inspectoratul de Stat în Construcţii îl acuza insa pe investitor de distrugere şi considera că este autorul unei construcţii ilegale pentru că nu le-a cerut acordul.
Autoritatile din Suceava sustin ca numărul turiştilor în zona s-a triplat în ultimii ani tocmai pentru că a reapărut în zona Mocăniţa. Până la rezolvarea plângerii penale, traseul a fost modificat. Trenul nu mai porneşte din gara Moldoviţa, ci dintr-una de marfă, situată la 500 de metri distanţă.

Citeste in continuare

Facebook

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est