Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Directorii spitalelor din Vaslui, chemati la Guvern pentru a discuta despre salariile micsorate din sănătate

Publicat

on

Premierul Viorica Dăncilă se întâlneşte, astăzi, cu manageri de spitale pentru discuţii pe tema problemelor legate de salariile angajaţilor din sănătate. Întâlnirea este programată la ora 13.00, la Palatul Victoria.
La începutul şedinţei de Guvern de săptămâna trecută, premierul le-a solicitat miniştrilor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor ca până la sfârşitul săptămânii să identifice problemele care apar în sistemul de sănătate, pentru a putea fi găsite soluţii.
„În cadrul acestei şedinţe, vreau să rog pe doamna ministru al Sănătăţii, doamna ministru al Muncii, domnul ministru al Finanţelor Publice să identifice, până la sfârşitul acestei săptămâni, problemele care apar în sistemul de sănătate, să găsim soluţii”, a afirmat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern de miercuri.
Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au anunţat, joi, că în 7 mai va fi declanşată o grevă de avertisment, în 11 mai este programată o grevă generală, iar în 26 aprilie în Capitală va fi organizat un miting la care sunt aşteptaţi peste 10.000 de oameni, din cauza „haosului din sănătate”, unde unele venituri au scăzut cu până la 1.100 de lei în urma aplicării salarizării unitare.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, declara, după discuţii la Ministerul de Finanţe, că managerii de spitale trebuie să găsească soluţiile de redistribuire a sporurilor, astfel încât angajaţii  să nu piardă la salariu.
„Nu a fost o discuţie legată despre salarii, am avut multe alte teme. Bugetul este foarte clar. Avem majorările salariale şi încadrarea în 30% sporuri, este rândul managerilor să fie manageri. Am verificat activitatea unor spitale, este inadmisibil să nu facă până acum contracte cu CNAS. Voi continua acest tip de evaluări”, declara Sorina Pintea.
Sorina Pintea a explicat că scăderile salariale au afectat aproximativ 10% din totalul personalului medical, iar în cazul celorlalţi angajaţi vorbim despre „majorări semnificative”.
„Este o situaţie regretabilă, e inadmisibil să pierzi la salariu, dar asta se poate remedia. Bugetul ăsta este. Le-am spus asta şi managerilor, totul depinde de buna lor gestionare”, a explicat Pintea.
În ultima perioadă au avut loc proteste ale angajaţilor de la mai multe spitale din Bucureşti şi din ţară, din cauză că le-au scăzut veniturile.
Mihaela SIMA

StiriEst

Copilul de 6 ani, înecat într-o piscină gonflabilă şi-a revenit miraculos

Publicat

on

De catre

Anunţul că un copil de 6 ani s-a înecat într-o piscină gonflabilă, la Vaslui, a pus paramedicii pe jar. Echipajul de pe Ambulanţă s-a dus glonţ la adresa indicată de părinţii micuţului, care sunaseră după ajutor de urgenţă.
Panica la Muntenii de Sus, unde un echipaj al Ambulantei a fost solicitat sã intervinã în cazul unui copil de 6 ani, despre care familia reclama faptul cã s-a înecat în apa dintr-o piscinã gonflabilã.
Când echipajul medical a ajuns la fata locului, medicii au constat că micuţul înghiţise o cantitate importantă de apă, dar l-au găsit pe copil conştient.
Medicii au hotărât trasportarea acestuia la spital, pentru o examinare amãnuntită. Sunt cunoscute cazurile în care victimele recuperate după un înec au suferit complicaţii chiar şi la câteva zile distanţă.
Conform declaratiilor cadrelor medicale, copilul se aflã acum în afara oricãrui pericol.

Citeste in continuare

StiriEst

Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Ilie. Ce trebuie să faci în 20 iulie ca să ai noroc şi să fii ferit de rele

Publicat

on

De catre

Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie Tesviteanul. Sărbătorit în fiecare an în 20 iulie, Sfântul Ilie este unul dintre cei mai importanţi prooroci din Vechiul Testament considerat făcător de minuni, aducător de ploi şi ocrotitor al recoltelor.

Sfântul Ilie este cinstit de creştini ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase superstiţii şi tradiţii.

Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve din Galaad (Israel). De la această cetate provine numele de Tesviteanul.

Sf. Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii Ortodoxe Române, ziua prăznuirii sale fiind marcată în calendar cu roşu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt prooroc.

Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie Tesviteanul

Tradiţii de Sf. Ilie

O tradiţie românească spune că nu este bine să loveşti două mere între ele pentru că atragi grindina. De asemenea, nu ai voie să consumi mere până la 20 iulie.

În ziua de Sfântul Ilie Tesviteanul, merele se duc la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai aşa ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

Sânt-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar, considerată a fi mijlocul sezonului pastoral. Sânt-Ilie, ca şi Sân-George şi Sâmedru, este o divinitate populară care a preluat numele şi data celebrării de la un sfânt creştin – Sfântul Prooroc Ilie.

În Panteonul românesc, Sânt-Ilie este o divinitate a Soarelui şi a focului, identificată cu Helios, din mitologia greacă, şi cu Gebeleizis, din mitologia geto-dacă.

Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie Tesviteanul

Ca divinitate solară şi meteorologică, Sânt-Ilie provoacă tunete, trasnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina.

În tradiţia populară, în momentul în care se petrec fenomene meteorologice spectaculoase se spune că, de fapt, Ilie traversează cerul în carul lui de foc pentru a ne ocroti.

Superstiţii de Sfântul Ilie

În ajunul Sfântului Ilie, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă.

Dacă în noaptea de Sf. Ilie visau cânepă verde era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi, iar dacă visau cânepă uscată se zicea că se vor mărita cu bărbaţi bătrâni.

Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie Tesviteanul

În dimineaşa de Sfântul Ilie, scrie crestinortodox.ro, se culeg plante de leac, în special busuioc, care apoi este pus la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări.

Tot în ziua Sfântului Ilie Tesviteanul, se culeg şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.

Femeile duc în 20 iulie busuioc la biserică pentru a fi sfinţit, după care se întorc acasă, îl pun pe foc, iar cenuşa o folosesc în scopuri teraputice atunci când copiii lor fac bube în gură.

Citeste in continuare

StiriEst

Chilipir! Lista mașinilor scoase la vânzare de ANAF la preţuri foarte mici

Publicat

on

De catre

ANAF a scos la vânzare, în această lună, zeci de mașini bune la prețuri foarte mici. Pentru cei aflați în căutarea unei mașini bune, licitațiile ANAF din întreaga țară reprezintă locul perfect pentru viitoarea achiziție.

Potrivit anunțurilor postate de Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF), zeci de mașini sunt vândute, la nivel național, la preț de… telefoane mobile.

De asemenea, în extrema cealaltă, ANAF a scos la vânzare și o serie de bolizi, printre care și un McLaren MP4-12C, a cărui valoare de piață este aproximativ 300.000 de euro.
Preţurile mașinilor scad cu 25% la fiecare licitaţie
Pentru luna iulie 2018, ANAF a pregătit o serie de licitații la care se vor vinde numeroase mașini bune la prețuri acceptabile.
Potrivit ANAF, prețurile mașinilor sunt stabilite de un evaluator autorizat, conform prețurilor practicate pe piață auto din România.
Prețurile mașinilor scoase la licitație scad cu 25% la fiecare licitație la care bunul mobil nu este achiziționat.
Drept urmare, mașinile pot fi cumpărate la jumătate de preț dacă la primele două licitații nu au fost achiziționate.
Lista mașinilor scoase la vânzare de ANAF în iulie

Pe lângă bolidul de 100.00 de euro scos la licitație la Timișoara, ANAF a pregătit o serie de mașini al căror preț încep chiar și de la…. 3.000 de lei.

– Chevrolet Lacetti 35 B, din 2007 – 3.468 lei.
– Maserati Quattroporte M139 AB, an fabricație 2009 – 50.270 lei – Informații la sediu sau la telefon: 0264/591670, interior 192.
– BMW tip X 1 drive 18 d – 2014 – 97.712 lei
– Opel 1445 lei + TVA 19 % – Informaţii suplimentare la numărul de telefon 0248/666900
– Mazda 626 – 3481 lei + TVA 19% – Informaţii suplimentare la numărul de telefon 0248/666900
– AUDI A6, an fab. 2007, seris sasiu 36.956 – Relatii suplimentare se pot afla de la AJFP Arges, Bld Republicii, nr 118, tel 0248/211511 int 3252
– VW Passat, AA Berlina – 2006 – 10.538 lei
– Skoda Octavia break – 2003 – 6.930 lei
Lista completă a licitaților pregătite de ANAF în luna iulie 2018 poate fi accesată pe site-ul ANAF.

Citeste in continuare

Facebook

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est