Conecteaza-te cu noi
http://stiriest.ro/wp/wp-content/uploads/2018/08/banner_ZCMV_2018.jpg

StiriEst

Preasfinţitul Ignatie: „Atunci când cineva ne jigneşte, să încercăm să răbdăm, să ne autoimunizăm în faţa răului care vine din partea lui”

Publicat

on

Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat Sfânta Liturghie şi a premiat elevii cu rezultate la Olimpiada de Religie şi la Concursul interdisciplinar Credinţă şi Cultură, la Mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” – Ivăneşti, protopopiatul Vaslui.
În omilia rostită, pornind de la cuvintele Mântuitorului de a iubi chiar pe cei care ne fac rău, Ierarhul Huşilor a arătat care este calea pentru a împlini această poruncă:
„Hristos ne spune că trebuie să-l iubim pe cel care ne vrăjmăşeşte, trebuie să ne raportăm faţă de el ca şi cum vrăjmaşul ne iubeşte. Nouă ne este foarte uşor să avem o relaţie frumoasă, de căldură sufletească, cu cel care se comportă elegant, care pune în valoare tot ceea ce este în sufletul nostru. Dar faţă de cel care ne urăşte, ne este foarte greu, mai ales când simţim că ne invidiază, că ne sabotează.
Oare Dumnezeu ne cere ceva peste putinţa noastră, dincolo de ceea ce dispunem ca oameni? Nimic din ceea ce ne cere Hristos în Evanghelie nu este imposibil. Desigur că nu ţine numai de tine ca om, este şi lucrarea lui Dumnezeu, ajutorul Lui. (…)
Atunci când cineva ne jigneşte, să încercăm să răbdăm, să ne autoimunizăm în faţa răului care vine din partea lui, să depăşim acel moment de sensibilitate, de vulnerabilitate, să-l depăşim cu rugăciune, chiar în acel moment să ne rugăm pentru el cu rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse”.
Dacă reuşim să depăşim acea clipă de vulnerabilitate şi să rămânem imuni la răutatea celor din jur, vom primi foarte mult har, pentru că atunci când ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, Hristos ne răsplăteşte cu linişte şi pace. Tu însuţi vei avea această capacitate de a vedea energia răului de lângă tine, când te autoimunizezi cu rugăciunea. Clipa aceea, dacă reuşeşti să o depăşeşti, este deja foarte mult.”
De asemenea, Preasfinţia Sa a arătat şi care este principalul obstacol în calea iubirii celui care ne face vreun rău:
„Măsura sfinţeniei unui om este capacitatea de a iubi pe cel care te vrăjmăşeşte. Nu este simplu, omeneşte vorbind, mai ales dacă avem în noi deprinderea aceasta a răzbunării, a revanşei, şi imediat ne supărăm. Ne supărăm pentru că avem în noi un munte de egoism! Când eşti mândru, plin de sine, nu suporţi ca nimeni să te înveţe absolut nimic, eşti ca o stană de piatră, nu poate să pătrundă nimeni în sufletul tău. De aceea trăim dramele acestea, momentele de tensiune interioară, de frământare, şi nu avem linişte. Suntem atât de nemulţumiţi întotdeauna! Nu ai cum să îl iubeşti pe cel de lângă tine, dacă eşti om mândru, dacă nu ai smerenie, dacă nu te rogi.(…)
Dacă cineva te jigneşte, ştiţi ce să faceţi? Puneţi-l la rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-l!”. Cu multă smerenie şi cu răbdare! Cu gândul că celălalt se va îndrepta! Iar dacă tu ai gândul acesta de smerenie, cel de lângă tine se va întoarce! Dumnezeu îl va întoarce!”
Slujind pentru prima dată la Mănăstirea Ivăneşti, Preasfinţia Sa a oferit, în dar, Sfântul Antimis pentru biserica aşezământului monahal.

StiriEst

Un nou premiu pentru regizorul Corneliu Porumboiu

Publicat

on

De catre

Centenarul Filmului Românesc a ajuns la Vaslui, programul filmelor fiind inclus în agenda Zilelor Culturale ale municipiului. Irina-Margareta Nistor (consultant cinema în cadrul proiectului), invitata specială a caravanei Centenarului Filmului Românesc la Vaslui, s-a întâlnit cu spectatorii înainte şi după proiecţii.
Corneliu Porumboiu, invitat special, a participat la proiecţia filmului A fost sau n-a fost, marti, de la ora 18.00.
Regizorul Corneliu Porumboiu a primit marţi, la Vaslui, din partea echipei Centenarului Filmului Românesc, o distincţie în semn de recunoaştere pentru contribuţia adusă cinematografiei româneşti.
„Mă bucur că avem festivalul acesta şi la Vaslui. Din păcate, în România s-a pierdut obişnuinţa aceasta de a se merge la cinema, deci orice început este bun şi sper să fie continuată iniţiativa aceasta”, a spus Corneliu Porumboiu, prezent la Vaslui, ocazia proiecţiei filmului său ‘A fost sau n-a fost?’.
Criticul de film Irina Margareta Nistor a mărturisit că ‘A fost sau n-a fost?’ este unul dintre filmele sale preferate.
Caravana Centenarului Filmului Românesc la Vaslui se desfăşoară cu sprijinul Primăriei Municipiului Vaslui, în cadrul Zilelor Culturale ale municipiului.
Centenarul Filmului Românesc este un proiect desfăşurat în cadrul programului Centenar al Primăriei Municipiului Iaşi (2017-2020).
Sorin SAIZU

Citeste in continuare

StiriEst

SUCEAVA- Mii de pelerini sunt asteptati la Cacica!

Publicat

on

De catre

Mii de pelerini din ţară şi de peste hotare sunt aşteptaţi la Sanctuarul marian naţional de la Cacica, in judetul Suceava, cu prilejul Sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. La Sfanta Liturghie vor concelebra episcopi şi aproape 100 de preoţi din ţară şi din strainatate
Preotul paroh şi Rectorul Basilicii Minor de la Cacica, Anton Mărăndescu, a declarat că în acest an printre participanţii la celebrările prilejuite de Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului se va afla IPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti care “îşi serbează jubileul de aur (50 de ani) al slujirii preoţeşti la sanctuarul de la Cacica”. Într-un comunicat de presă al Diecezei Romano-Catolice Iaşi se menţionează că în afara pelerinilor din România, vor fi prezenţi credincioşi din Polonia, Germania, Ungaria, Austria, Italia, preoţi si autorităţi civile. Ziua de miercuri va debuta, la ora 6.00, cu sfânta Liturghie în limba română, iar la ora 7.30 sfânta Liturghie greco-catolică, urmată de Liturghiile în limbile maghiară, polonă şi germană. Sfânta Liturghie Pontificală de hram va fi oficiată, miercuri, la ora 11,00, de IPS Ioan Robu, care va adresa şi un mesaj special pelerinilor de la Cacica, iar la Liturghie vor concelebra episcopi şi aproape 100 de preoţi din ţară şi din străinătate, manifestările pelerinajului la Sanctuarul marian naţional de la Cacica urmând să se încheie cu venerarea icoanei Maicii Domnului, printr-o procesiune în jurul bazilicii, şi cu binecuvântarea florilor şi obiectelor religioase aduse de pelerini.
Sorin SAIZU

Citeste in continuare

StiriEst

A fost redeschisa circulația feroviară spre Putna

Publicat

on

De catre

Orice persoană care prezintă un bilet de călătorie cu trenul pe orice distanţă de pe ruta Iaşi-Suceava-Putna va putea vizita gratuit Muzeul Mănăstirii Putna.
Căile Ferate Române au anuntat că, începând cu data de 14 august, se redeschide circulația feroviară spre Putna.
Vor fi două trenuri pe sens în fiecare zi.
Calea ferată spre Putna a fost inaugurată în 1898 când Putna făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. După  1918, când Bucovina s-a unit cu România, pe lângă aportul la viața economică a zonei, această linie de cale ferată a avut o contribuție majoră la întărirea identității și unității românilor. Astfel, trenurile care au străbătut-o au fost principalul mijloc de transport folosit în pelerinajele organizate pentru românii din diferite provincii istorice ale țării în vederea cunoașterii Bucovinei și în special a mănăstirilor de aici, păstrătoarele unui patrimoniu cultural, istoric și religios unic în țară. În 1920, pe această cale ferată au călătorit Regele Ferdinand I și Regina Maria, în prima vizită în Bucovina după Marea Unire. Circulația pe linia Dornești – Rădăuți – Putna a fost oprită în 2012, iar în acest an Compania Națională a Căilor Ferate Române a redeschis legătura pe calea ferată. Pelerinii care vin la Putna cu trenul vor putea vizita, gratuit, muzeul mănăstirii anunță mănăstirea. Aceștia trebuie doar să prezinte tichetul de călătorie.
Sorin SAIZU

Citeste in continuare

Facebook

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est