Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Preasfintitul Ignatie la parastasul lui Mina Dobzeu. Parintele a vazut in el un salvator

Publicat

in

Preasfințitul Ignatie a oficiat slujba parastasului de 40 de zile pentru părintele Mina Dobzeu la Catedrala Episcopală din Huși. Părintele Mina Dobzeu a trecut la Domnul, pe 7 iunie, în chilia sa din cadrul mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Catedrala Episcopală din Huși.
Părintele s-a născut la data de 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lapuşna (Republica Moldova). La vârsta de 13 ani a intrat ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu. În 1948 este tuns în monahism la Schitul Brădiceşti, aflat atunci în Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în acelaşi an. Primeşte Taina Preoţiei în 1955. În perioada 1948-1949 este arestat timp de 11 luni pentru proteste împotriva scoaterii învățământului religios din școală. În 1959 a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii (Facultatea de Teologie din București), scos din monahism și condamnat la închisoare pentru atitudinea sa contra Decretului 410/1959, privind desființarea mănăstirilor și reducerea personalului monahal. A fost închis la Galați, Jilava, Gherla și în colonia de muncă din Delta Dunării.
Aflat la închisoarea Jilava, pe 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a botezat în credința ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, cunoscut ulterior ca monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului „Jurnal al fericirii”. A ieșit din închisoare în 1964. Din anul 1969 a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși, al cărei stareț a fost între anii 1978-1988.
În anul 1988 este din nou arestat, timp de 8 luni, pentru „răzvrătire” și „uneltire împotriva siguranței statului”, în fapt pentru protestele sale materializate în 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceaușescu, cu privire la morala poporului român și la ateismul adus de comunism.
După reînființarea Episcopiei Hușilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit funcția de consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial Huși.

Birsa Turism ProfEstetica Cursuri

A murit impacat! A vazut un octrotitor in PS Ignatie
Parintele Mina Dobzeu a avut o viata grea, atat in trecut, in vremea comunistilor, dar mai ales in ultimii ani cand fraiele Episcopiei Husilor au fost preluate de Corneliu Onila. Sechestrat in chilia sa, batjocorit, dat deoparte! Atat Onila cat si fostul arhimandrit Sebastian Jitaru i-au facut viata un calvar. Cu cativa ani in urma, mahnit de modul in care anumite fete bisericesti isi bat joc de cele sfinte si duc o viata in desfrau, parintele Mina Dobzeu a spus: “ Cand voi muri eu, nici Corneliu si nici Jitaru nu vor mai fi la Episcopie!” Si asa a fost! Parca Mina Dobzeu a prevestit ce avea sa se intample. Jitaru a fost arestat pentru santaj, asta dupa ce a adunat mai multe filme si fotografii deocheate care il au in prim plan pe fostul episcop desfranat alaturi de alti preoti sau elevi de la Seminarul Teologic Husi. Parintele Mina Dobzeu a murit impacat! Batran si bolnav s-a bucurat atat cat a putut de ultimile luni traite la Episcopia Husilor! In chilia sa mica si saracaciosa, a dus o viata modesta. S-a bucuat enorm de prezenta si ajutorul Preasfintitului parinte Ignatie. Cu putin timp inainte de a trece la cele vesnice, parintele Mina Dobzeu le-a spus celor care il ingrijeau ca moare linistit si impacat, acum Episcopia e pe maini bune. “Ma duc linistit si bucuros ca ramaneti pe maini bune”, a spus parintele.

Fest Bijuterii Avis Coffee Shop

Sechestrat de fostul episcop
Mina Dobzeu a fost incuiat in chilie in ziua intronizarii episcopului Corneliu Birladeanu, pentru a nu merge la slujba si a se plinge cumva IPS Teofan. “Eu personal am fost acolo, am incercat sa intru la el, dar era incuiat cu cheia, iar un frate calugar mi-a spus ca nu are voie sa il descuie. L-au tinut pina la 3 dupa amiaza fara mincare si nu i-au facut insulina”, a povestit un preot din Husi, spunind ca parintele Dobzeu, care e parintele sau spiritual, i-ar fi marturisit cindva ca “a patimit dupa 1990 mai mult decit in vremea comunismului”. Corneliu Onila l-a obligat pe Mina Dobzeu sa ii dea dea jumatate din despagubirile pe care parintele le lua pentru suferinta din inchisori. Parintele Mina este fost arhimandrit, fost veteran si detinut politic, un preot luminat. Banii nu ii tinea pentru el, dadea totul credinciosilor. A tiparit peste zece volume de-a lungul vietii pe care le-a dat gratis pe toate credinciosilor. A impartit gratuit 17.000 de volume episcopiilor si mitropoliilor din toata tara.
Cu toate ca a fost supus la umilinte grele de fostul episcop Corneliu, Mina Dobzeu nu s-a plans. “Am pensie de veteran de razboi, de detinut politic si de preot. Monahii spun ca jumatate din pensie trebuie data manastirii. Dar la mine este altceva, este o exceptie, eu fac misiune, dau carti gratis. M-a costat 14.000 de lei numai cartea «Pentru o biserica dinamica», apoi mai sint si celelalte 11”, declara in trecut parintele Dobzeu. Corneliu Onila nu s-a lasat insa pana nu i-a golit buzunarele parintelui.
Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.