Conecteaza-te cu noi

StiriEst

O sansa la viitor! Preasfintitul Ignatie imparte ghiozdane copiilor nevoiasi

Publicat

in

Copiii care provin din familiile nevoiașe aşteaptă cu inima strânsă să înceapă şcoala sau grădiniţa. Marea lor dorință este să aibă ghiozdane şi hăinuţe noi.
Primul sunet al clopoţelului va avea un ecou trist pentru elevii săraci, cei care depind de un ajutor social. Mulţi abia primesc acasă o coajă de pâine şi ajung în clasă ruşinaţi de hainele şi încălţările ponosite pe care le poartă. Pentru unii dintre semenii nostri, viaţa e o luptă continuă pentru supravieţuire şi doar cartea le aduce speranţa că vor reuşi să-şi schimbe condiţia şi să îşi atingă idealurile. Astfel, sunt de apreciat cei care, în ciuda lipsurilor, nu renunţă la şcoală.
„Un ghiozdan pentru noul an școlar” este genericul acțiunii întreprinse de Episcopia Hușilor prin Asociația „Filantropia Ortodoxă Huși”, în parteneriat cu preoți din Episcopia Ortodoxă a Spaniei și Portugaliei, și oameni de bine din Paris, Alba Iulia, Timișoara, Turda și Târgu Mureș, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celor mici.
Preasfintitul parinte Ignatie însoțit de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, a mers in ultimele zile in parohiile cele mai sarace din judet. De dimineata si pana noapte tarziu, Episcopul de la Husi a impartit ghiozdane copiilor care vor să învețe pentru a avea parte de o viaţă mai bună. Bogdanita, Manzati, Ciortolom si Coroiesti! Sunt doar cateva din satele in care Preasfintitul Ignatie a impartit peste 500 de ghiozdane pentru copiii nevoiași.

Părinţii abia reuşesc să le cumpere câteva caiete şi haine de mâna a doua. Toţi trăiesc doar din ajutorul social pe care îl primesc de la primărie, iar cei mici visează la ziua când vor merge la şcoală cu haine şi încălţăminte noi, dar şi un ghiozdan plin cu cele necesare. In repetate randuri Preasfintitul parinte Ignatie i-a indemnat public pe copii să nu lipsească de la şcoală.

“Este extraodinar cata bucurie si lumina am vazut pe fetele copiilor. Au fost mulți oameni cu suflet care ne-au ajutat. Am contribuit si noi de la Episcopie și le-am împărțit ghiozdane și dulciuri. Nu de puţine ori, bucuria inceperii anului școlar este umbrită de grijile, de nevoile şi de lipsurile unor familii care, din cauza posibilităţilor materiale reduse, nu pot asigura minimul necesar de rechizite, obiecte de studiu şi articole de îmbrăcăminte. Este foarte important să ne gândim la copii și la educația lor. Ar fi ideal ca ei să nu simtă că sunt privați, datorită insuficienței resurselor financiare, de accesul la educație. Este un gest minimal față de acești copii. (…) Copiilor le-am transmis că este foarte important, chiar dacă sunt resurse mici financiare, să fie cuminți, înțelepți, și să asimileze cât mai mult pentru o împlinire din punct de vedere profesional. Dacă ei învață foarte bine, au șansa de a se bucura, când vor fi mari, de rezultatele efortului lor”, a declarat Preasfințitul Ignatie. Luni la deschiderea anului scolar Episcopul Husilor va merge intr-un sat izolat si sarac. Este vorba despre localitatea Baltati, acolo unde vor fi impartite copiilor 120 de ghiozdane.
Sorin SAIZU

Birsa Turism ProfEstetica Cursuri

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.