Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Şofer teribilist din Suceava, live pe Facebook în timp ce conducea cu 210 km/h

Publicat

on

Un şofer teribilist din Suceava s-a filmat, live pe Facebook, în timp ce conducea cu peste 210 km/h, pe un drum acoperit cu zăpadă. Tânărul, care pare a fi un împătimit al maşinilor puternice potrivit postărilor sale de pe reţeaua de socializare, a vrut să îşi impresioneze prietenii cu puterea autoturismului său marca Audi Q7.
Astfel, el a început transmisia live de pe Facebook în timp ce maşina se afla pe loc, iar apoi a pornit într-o cursă ca în filme. Şoferul a încălcat toate regulile de circulaţie, a depăşit mai multe maşini pe linie continuă, într-o zonă în care depăşirea era interzisă.
De departe, cel mai grav este faptul că circula cu peste 210 km/h în condiţiile în care drumul era acoperit cu zăpadă. Cea mai mică greşeală i-ar fi putut aduce moartea în orice secundă. Potrivit profilului de Facebook al şoferului, acesta nu se afla la prima transmisiune live la volan. În urmă cu câteva zile, el a rugat un prieten să îl filmeze în timp ce făcea drifturi într-o parcare acoperită de zăpadă. Noaptea trecută, doi tineri din Mureş au trecut razant pe lângă moarte după ce maşina cu care circulau s-a răsturnat pe şosea în timp ce rula cu peste 220 de km/h. Ca şi şoferul teribilist din Suceava, cei doi erau live pe Facebook pentru a-şi impresiona prietenii virtuali.

StiriEst

Concert de colinde la Episcopia Husi!

Publicat

on

De catre

Evenimentul a avut loc în Catedrala Episcopală din Huși, iar la el au participat Corul „Dignus est” al preoților din Episcopia Hușilor și Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Episcopiei Hușilor. Intrarea a fost liberă!

Surprizele Preasfintitului Ignatie pentru vasluieni nu se opresc insa aici. Episcopul invita

credinciosii la Concertul de colinde „Deschide ușa, creștine!”, susținut de Ștefan Hrușcă la Sala Polivalentă (Sala Sporturilor) din Vaslui. Evenimentul va avea loc duminică, 16 decembrie 2018, începând cu ora 16.00.

Organizat de Episcopia Hușilor, prin Sectorul Cultural, concertul este dedicat tuturor celor ce se pregătesc pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului și înțeleg colindul ca vestire a acesteia.

Colaborarea solistului Ștefan Hrușcă cu Preasfințitul Părinte Ignatie este una mai veche, din vremea în care Preasfinția Sa era Episcop în diaspora și, împreună, au organizat concerte dedicate românilor din comunitățile ortodoxe din Irlanda. Intrarea va fi liberă!

Citeste in continuare

StiriEst

Un mort si trei raniti grav! Un sofer a adormit la volan si a intrat intr-un copac

Publicat

on

De catre

Grav accident de circulatie, in aceasta dimineata, in localitatea Nicolae Bălcescu din județul Bacău. Potrivit autoritatilor, accidentul a avut loc in jurul orei 4.30. Masina condusa de ub tanar s- a oprit intr un copac de pe marginea DN2. Cel mai probabil soferul a adormit la volan. In masina se mai aflau trei persoane. Unul din pasagerii masinii a decedat, iar alti trei au fost transportati la spital cu ambulantele. La fata locului au intervenit mai multe echipaje de la SMURD si SAJ, dat si echipaje de la descarcerare. 

Citeste in continuare

StiriEst

Un şofer mort, un copil în comă, alţi doi răniţi grav la Roznov, în Neamţ. Două maşini s-au izbit frontal

Publicat

on

De catre

Un şofer mort, un copil în comă şi alţi doi răniţi grav, este bilanţul unui teribil accident la Roznov, în Neamţ. Două maşini s-au izbit frontal.

O persoană a decedat şi trei au fost rănite duminică în coliziunea dintre două autoturisme, pe DN15, în oraşul Roznov, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Andrei Grancea.

În urma accidentului au rămas încarcerate două persoane. La faţa locului au intervenit mai multe echipaje ale ISU Neamţ, care au trecut la descarcerarea răniţilor.

‘Din nefericire, una dintre persoanele descarcerate era decedată’, a precizat Grancea.

Răniţii, printre care un copil în comă, au fost preluaţi cu ambulanţele şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.

Circulaţia rutieră pe DN15 în zona accidentului este blocată iar traficul este deviat de poliţiştii rutieri pe drumuri secundare.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, impactul dintre autovehicule s-a produs pe fondul unei depăşiri neregulamentare. Se efectuează cercetare la faţa locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier, estimându-se reluarea traficului în aproximativ 40 de minute. 

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est