Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Cât câștigă unii preoți de Crăciun și Bobotează! Un popă s-a plictisit de numărat banii și nu a mers la toate casele

Publicat

on

Zilele dinaintea Crăciunului și până la sărbătoarea Bobotezei, sunt extrem de aglomerate pentru preoții ortodocși. Aceștia merg la familiile din parohie cu Ajunul Crăciunului sau cu Iordanul. În parohiile de la țara este cel mai greu de mers. Pe dealuri, pe drumuri pline de noroi ori în zăpadă. „I-am dat câteva ouă și niște bani, atât cât am putut. Nu-i obligatoriu. Deci dacă… așa o mică atenție la părinte, vine de două ori pe an la noi. Suntem peste o mie de familii. Îi dăm 5 lei, 10 lei”, spune un credincios din comuna Pușcași.

„Nu este nimic ilegal, respectăm tradițiile, iar oamenii se bucură să ne vadă și cred că înțeleg că nu este ușor să bați kilometri pe la casele lor pe frig, pe zăpada. Nu le bagă nimeni mâna în buzunar, oamenii ne dau cât îi lasă inima”, a declarat un preot la o parohie din mediul rural.

Unii preoți câștigă atâția bani încât se plictisesc de numărat și nu merg pe la toate casele

Pentru anumiți preoți ortodocși din județul Vaslui, ultimele și primele zile ale fiecărui an se dovedesc a fi o perioadă aglomerată. Din prima zi a noului an, de Sfântul Vasile, și până la Bobotează, trebuie să meargă la familiile din parohiile pe care le păstoresc, așa cum spun canoanele bisericești. Același lucru îl fac și în zilele premergătoare Crăciunului! 

Potrivit tradiției, enoriașii care îi primesc să le sfințească casele îi răsplătesc cu diferite sume bani. Cei mai mulţi preoți anunță din timp când urmează să meargă pe la casele oamenilor. Mai mult, unii slujitori ai domnului le dau credincioşilor numărul de telefon, aşa oamenii pot suna dacă doresc să îşi sfinţească locuinţa. Regulile sunt altele în parohia Sfantul Andrei din zona Delea. Popa Valentin Burghelea, individul care slujește aici, nu poate face față numarului mare de enoriași. Cum banii curg cu găleata, popa nu calcă prin toate casele. Se plictisește la căți bani ar avea de numărat și în plus s-ar încurca din cauze obiective. Așa se face că unii dintre enoriași nu l-au văzut pe popa pe la porțile lor. Și nu este primul an când se întâmplă asta. “Nu a venit în ultimii trei ani niciodată. Nu e vorba numai de mine, nici pe strada noastră nu a fost la nimeni! Ăla e preot?”, spune o enoriașă. Oamenii de aici reclamă că popa Burghelea este un mare iubitor de licori, dar îi plac și banii. Cum parohia este mare și buzunarul adânc de la sutană se umple repede, Burghelea se plictisește de numărat și nu se mai obosește să meargă pe la toate porțile. Sute de enoriași susțin că îl văd foarte rar sau deloc. “De ce suntem noi credincioșii blestemați cu un astfel de popă și de ce nimeni nu vrea să ne ajute?”, se întreabă oamenii.  Burghelea are în parohie peste 2500 de familii, poate chiar mai mult, potrivit colegilor săi care slujesc în apropiere. Dacă luăm în calcul că fiecare familie din oraș dă în medie 20-30 de lei pentru sfințirea casei, suma cu care se alege preotul după Ajunul Crăciunului și Bobotează depășește 10.000 de euro.

Miruna BADEA

StiriEst

FOTO Pericol de explozie, 1500 de familii fara gaze! Un tanar care circula cu viteza a provocat un accident

Publicat

on

De catre

Incident grav noaptea trecuta in zona centrala a municipiului Vaslui. Un tanar teribilist a provocat un accident. Acesta circula cu viteza, iar intr-o curba in zona pietei centrale a pierdut controlul volanului, a sarit practic cu masina peste scuar si s-a oprit in bloc dupa ce a rupt un bransament de gaz. Speriati de bubuitura puternica, oamenii au sunat la 112. 

La fata locului s-au deplasat imediat cei de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si Gaz Est. Politistii au securizat zona deoarece exista pericolul producerii unei explozii. Echipele au lucrat mai multe ore pentru a preveni un dezastru.  Interventia prompta a echipelor de la Gaz Est si a pompierilor de la ISU Vaslui, a impiedicat tragedia, limitand totul la avaria care a lasat in jur de 1500 de abonati fara gaze. Acestia vor fi realimentati in cursul zilei de astazi

Politistii fac cercetari in acest caz. Se pare ca tanarul care a provocat accidentul este fiul unui cunoscut afacerist din oras. Masina a fost ridicata in aceasta dimineata.

Citeste in continuare

StiriEst

Orasul Suceava a fost acoperit de apa! Ploaia a inundat toate strazile

Publicat

on

De catre

S-au rupt norii la Suceava. Dupa mai putin de 45 de minute de ploaie torentiala, orasul a fost acoperit de apa. Pe strazi suvoaiele au depasit o jumatate de metru. Au fost inundate inclusiv mijloacele de transport. Oamenii s-au adapostit in centrele comerciale sau in scarile de bloc. Masinile au ramas blocate in trafic, apa trecand de jumatatea portierelor. A fost inundata inclusiv strada din fata ISU Suceava. Aici apa ajungea pana la geamul autoturismelor. Canalizarea nu a putut face debitului prea mare de apa. 

Citeste in continuare

StiriEst

Mai multi copii au ajuns la spital cu arsuri dupa ce au fost la piscina

Publicat

on

De catre

Caz extrem de grav in judetul Bacau acolo unde patru copii au ajuns La Unitatea de Primiri Urgente cu arsuri de gradele 2 si 3 pe talpi. Cei mici s-au ales cu arsurile dupa ce au urcat pe un tobogan, la o piscina din oras. Toboganul e gonflabil, dar rampa de urcare e din tabla si era incinsa de la soare. Parintii au facut plangere la Oficiul pentru Protectia Consumatorilor, iar la piscina va deschide o ancheta si DSP. 

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est