Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Proprietarul unui cal din Suceava, judecat pentru omor din culpă. Un şofer de autocar a murit din cauza animalului

Publicat

on

Proprietarul unui cal din Suceava, judecat pentru omor din culpă. Un şofer de autocar a murit, lovind animalul, care scăpase liber pe şosea.

Un bărbat din comuna Vama, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de ucidere din culpă, după ce calul său, căruia i-ar fi pierdut urma, a ieşit în drum, în faţa unui autocar, şi a provocat un accident mortal

Acesta a fost primul caz din Suceava în care un proprietar de cal a fost pus sub acuzare pentru o infracţiune atât de gravă, produsă indirect. Judecătorii nu au fost însă de acord cu concluziile procurorilor și l-au declarat nevinovat pe proprietarul animalului. 

Judecătoria Câmpulung Moldovenesc l-a achitat pe Nicolae Iosep, din comuna Vama, reținând că există o cauză justificativă sau de neimputabilitate (articolul 16, litera d, Noul Cod de Procedură Penală). Judecătorii au mai reținut și faptul că nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e consecința unei împrejurări care nu poate fi prevăzută (articolul 31 Caz fortuit din Nodul Cod Penal). 

Cu alte cuvinte, judecătorii au stabilit că proprietarul calului nu poate răspunde direct pentru accidentul provocat de animalul său, scrie Monitorul de Suceava.

Sentința Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc nu este însă definitivă și a fost atacată cu apel, inclusiv de procurorii de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. În aceste condiții, sentința finală urmează a fi dată de Curtea de Apel Suceava.

Accidentul s-a petrecut la finele lunii august a anului 2015, pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, pe raza comunei Vama.

Pe 30 august, la ora 4.00 dimineaţă, Andrei Cojocaru, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Iaşi, conducea un autocar în care nu se aflau pasageri. Șoferul rula dinspre Câmpulung Moldovenesc spre Suceava şi a lovit violent un cal ce se afla pe carosabil. În urma impactului, autocarul a intrat pe contrasens, unde a avariat uşor o autoutilitară Mercedes Benz condusă regulamentar din sens opus de un tânăr din Valea Moldovei.

La faţa locului, poliţiştii au găsit o imagine de coşmar. Calul a fost lovit în plin de partea din faţă a autocarului. Parbrizul era spart, iar şoferul fusese proiectat prin geam şi era decedat.

StiriEst

FOTO Pericol de explozie, 1500 de familii fara gaze! Un tanar care circula cu viteza a provocat un accident

Publicat

on

De catre

Incident grav noaptea trecuta in zona centrala a municipiului Vaslui. Un tanar teribilist a provocat un accident. Acesta circula cu viteza, iar intr-o curba in zona pietei centrale a pierdut controlul volanului, a sarit practic cu masina peste scuar si s-a oprit in bloc dupa ce a rupt un bransament de gaz. Speriati de bubuitura puternica, oamenii au sunat la 112. 

La fata locului s-au deplasat imediat cei de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si Gaz Est. Politistii au securizat zona deoarece exista pericolul producerii unei explozii. Echipele au lucrat mai multe ore pentru a preveni un dezastru.  Interventia prompta a echipelor de la Gaz Est si a pompierilor de la ISU Vaslui, a impiedicat tragedia, limitand totul la avaria care a lasat in jur de 1500 de abonati fara gaze. Acestia vor fi realimentati in cursul zilei de astazi

Politistii fac cercetari in acest caz. Se pare ca tanarul care a provocat accidentul este fiul unui cunoscut afacerist din oras. Masina a fost ridicata in aceasta dimineata.

Citeste in continuare

StiriEst

Orasul Suceava a fost acoperit de apa! Ploaia a inundat toate strazile

Publicat

on

De catre

S-au rupt norii la Suceava. Dupa mai putin de 45 de minute de ploaie torentiala, orasul a fost acoperit de apa. Pe strazi suvoaiele au depasit o jumatate de metru. Au fost inundate inclusiv mijloacele de transport. Oamenii s-au adapostit in centrele comerciale sau in scarile de bloc. Masinile au ramas blocate in trafic, apa trecand de jumatatea portierelor. A fost inundata inclusiv strada din fata ISU Suceava. Aici apa ajungea pana la geamul autoturismelor. Canalizarea nu a putut face debitului prea mare de apa. 

Citeste in continuare

StiriEst

Mai multi copii au ajuns la spital cu arsuri dupa ce au fost la piscina

Publicat

on

De catre

Caz extrem de grav in judetul Bacau acolo unde patru copii au ajuns La Unitatea de Primiri Urgente cu arsuri de gradele 2 si 3 pe talpi. Cei mici s-au ales cu arsurile dupa ce au urcat pe un tobogan, la o piscina din oras. Toboganul e gonflabil, dar rampa de urcare e din tabla si era incinsa de la soare. Parintii au facut plangere la Oficiul pentru Protectia Consumatorilor, iar la piscina va deschide o ancheta si DSP. 

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est