Conecteaza-te cu noi

StiriEst

A murit după ce ambulanța solicitată la domiciliul său a venit fără medic

Publicat

on

La data de 28 ianuarie 2019, la ora 19.00, Gheorghe R., din municipiul Suceava, a anunțat prin 112 faptul că, în jurul orei 18.45, vecinul său, Dan G. (55 de ani), localnic, a decedat în locuința sa.

Din primele verificări făcute de polițiști a rezultat că Dan G. locuia singur în municipiul Suceava. La data de 28 ianuarie a.c., pe la ora 17.00, acesta l-a sunat pe vecinul său Gheorghe R., căruia i-a spus că se află la domiciliu și se simte rău, motiv pentru care i-a cerut să sune la 112 şi să solicite intervenţia unui echipaj de ambulanţă.

Gheorghe R. s-a conformat și a aşteptat la intersecţia străzii Amurgului cu strada Păcii echipajul de ambulanţă, după care, împreună cu personalul medical a pătruns în imobilul lui Dan G.. În momentul respectiv, bărbatul prezenta semne vitale şi era conştient, însă pe parcursul procedurilor medicale specifice, starea acestuia s-a agravat, motiv pentru care, personalul medical a solicitat intervenţia unui alt echipaj de ambulanţă, prevăzut cu medic. Ulterior, la faţa locului a sosit al doilea echipaj de ambulanţă, timp în care starea de sănătate a lui Dan G. s-a agravat, acesta intrând în stop cardio – respirator, după care a decedat.

Personalul medical a început manevrele de resuscitare, rezultatul fiind negativ, medicul de pe ambulanță constatând decesul lui Dan G., stabilind drept cauză „stop cardio respirator”.

Polițiștii au luat legătura telefonic cu medicul de familie, în evidențele căruia figura bărbatuș, care a precizat că nu poate elibera certificatul de deces, întrucât acesta nu s-a prezentat pentru consultație din cursul anului 2017. De asemenea, a reieșit faptul că Dan G. era fumător și consuma frecvent băuturi alcoolice.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”.

StiriEst

Copila suspecta de meningita este in stare critica. A ajuns cu intarziere la Iasi. Ambulanta s-a defectat pe drum.

Publicat

on

De catre

O nouă suspiciune de meningită meningococică! O adolescentă de 15 ani din Vaslui a fost transferată în stare gravă la un spital din Iași. Fata a ajuns cu întârziere în grija medicilor din cauza ca ambulanța care o transporta s-a defectat pe traseu. 

Adolescenta provine dintr-un centru al Direcţiei pentru Protecţia Copilului și a fost adusă la spital ieri dupa amiaza. Ea a fost internată cu suspiciune de colică renală.  În urma analizelor, s-a evidenţiat o infecţie, adolescenta a primit tratament, dar peste noapte starea sa s-a agravat. Fata a fost trimisă la Iaşi, in aceasta dimineata, intubată, cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă. Ambulanta s-a defectat pe drum, iar pacienta a fost preluată dupa mai multe minute de o autospecială din Iaşi. Starea ei este in continuare foarte grava, iar medicii ieseni i-au descoperit si o afectiune la plamani. 

La Spitalul de Urgenta din Vaslui s-au luat masuri pentru dezinfectarea saloanelor de la Sectia de Pediatrie.  Fata suspecta de meningita se afla in salon cu alte doua adolescente in varsta de 17 ani. Acestea au fost trnaferate la Boli Infectioase unde primesc tratament profilactic. 

Este alertă la nivelul României, după un alt caz de meningita al unei  eleve din Botoşani. Fata a fost diagnosticata la puţin timp de la întoarcerea în ţară din Italia. Tânăra are 18 ani, aceeași vârstă ca eleva din Bucuresti care, în doar 8 ore, a fost răpusă de o formă a bolii cu o evoluție fulminantă. 

Mihaela SIMA

Citeste in continuare

StiriEst

Alerta de meningita la Spitalul Vaslui. O fata a intrat in coma si a fost trimisa la Iasi!

Publicat

on

De catre

O adolescenta in varsta de 15 ani de la un centru social al Directiei pentru Protectia Copilului din Vaslui a ajuns la spital in stare grava, cu suspiciune de meningita. Fata a intrat in coma si a fost transferata la un spital de boli infectioase din Iasi. 

Este alerta la Spitalul de Urgenta din Vaslui dupa ce o minora de la Adopostul de noapte si zi din oras, a intrat in coma, fiind suspecta de meningita. Fata a ajuns la unitatate medicala cu ambulanta, luni dupa amiaza. Acuza dureri in zona rinichilor si urina des. A fost internata si supusa mai multor investigatii medicale. Analizele de laborator au indicat o usoara infectie in corp, iar medicii i-au prescris tratament cu antibiotice. Marti dimineata in jurul orei 5, fata a devenit agitata, iar pe corp i-a aparut o eruptie specifica meningitei. Au fost anuntati medicii de la Boli Infectioase din Iasi, iar acestia au aprobat tranferul adolescentei catre ei. Inainte de a pleca spre Iasi, minora a intrat in coma si a fost intubata de medicii de la ATI din Vaslui. La Spitalul de Urgenta s-au luat masuri pentru dezinfectarea saloanelor de la Sectia de Pediatrie, a fost anuntata Directia de Sanatate Publica si Ministerul Sanatatii. Fata suspecta de meningita se afla in salon cu alte doua adolescente in varsta de 17 ani. Acestea au fost trnaferate la Spitalul Vechi la Boli Infectioase unde primesc tratament profilactic. “Am fost anuntati de reprezentantii spitalului despre caz, am raportat situatia la CRSP iasi, am demarat propria ancheta epidemiologica si asteptam rezultatele analizelor”, a declarat Mihaela Vlada, DSP Vaslui.

Mihaela SIMA

Citeste in continuare

StiriEst

Procurorii DIICOT si Politia fac ancheta la Spitalul din HUSI

Publicat

on

De catre

Poliţiştii au demarat verificări la Spitalul Municipal ‘Dimitrie Castroian’ din municipiul Huşi după ce serverul care operează sistemul informatic al unităţii nu a mai funcţionat de luni, iar activitatea instituţiei a fost afectată. 

‘În cursul zilei de luni, am fost anunţaţi de reprezentanţii unităţii medicale că nu le mai funcţionează serverul care operează sistemul informatic al spitalului. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Biroului de Combatere a Crimei Organizate Vaslui, care au desfăşurat acţiuni specifice. A fost întocmit un dosar de cercetare penală cu mai multe infracţiuni: accesul ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice şi pertubarea funcţionării sistemelor informatice. Dacă în urma cercetărilor se vor pune în evidenţă şi alte infracţiuni, vom efectua cercetări în consecinţă’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, Bogdan Gheorghiţă. Cel mai probabil, cercetările în acest caz vor fi preluate de DIICOT. Până la remedierea defecţiunii, toate datele datele referitoare la internări, externări şi decese sau la tratamentele pe care le primesc bolnavii sunt operate în registre medicale.

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est