Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Dumnezeu nu are nevoie de ipocriţi, ci de oameni sinceri – Episcopul Ignatie

Publicat

on

„Dumnezeu nu are nevoie de ipocriți, ci are nevoie de oameni sinceri. De aceea, un om credincios nu poate fi decât un om inteligent”, a spus duminică Episcopul Ignatie al Huşilor.

„Omul care Îl are pe Hristos în inima sa este un om deștept, pentru că are această capacitate extraordinară de a vedea ceea ce este esențial în viața sa”, potrivit Preasfinţiei Sale.

Episcopul Ignatie a slujit duminică împreună cu Episcopul Andrei al Covasnei şi Harghitei în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bilbor, județul Harghita, informează Episcopia Huşilor.

Omilia duminicală a fost rostită de Episcopul Huşilor care, pornind de la textul biblic citit (Matei 15:21-28) a prezentat beneficiile duhovniceşti ale statorniciei în credinţă în societatea de astăzi.

„Omul credincios este prin excelență un om foarte  inteligent. Are capacitatea de a prinde esența lucrurilor! Așa cum s-a întâmplat cu această femeie cananeancă. Răspunsul ei este rodul credinței din inima sa”.

„Sunt încercări care pot surveni în viața noastră. Sunt momente în care ne poticnim, câteodată  ne și pierdem credința, însă Dumnezeu se uită în adâncul inimii noastre. Contează să avem o relație personală cu Dumnezeu, să nu ne cosmetizăm, să părem ceea ce nu suntem, în fața lui Hristos”, a subliniat ierarhul.

Părintele Episcop a mai explicat că această credinţă puternică a Femeii Cananeence a fost pusă în lumină de Mântuitorul Hristos care face acest lucru cu fiecare dintre noi, întrucât cunoaşte inima fiecăruia.

„Hristos prin pedagogia Sa, întotdeauna vrea să scoată la lumină credința pe care o  avem în inima noastră.

„Oricât am încerca noi oamenii să măsurăm, să cuantificăm credința celorlalți, niciodată nu o vom putea face. Numai Dumnezeu vede cel mai minunat, în adâncul inimii omului, credința pe care o are față de El. Același lucru s-a întâmplat și cu femeia cananeancă, ce s-a apropiat de Hristos și a cerut milă”, a adăugat Episcopul Huşilor.

După Sfânta Liturghie, cei doi ierarhi au oficiat o slujbă de pomenire pentru Preoteasa Ileana Apostol care în urmă cu trei ani a trecut la Domnul.

StiriEst

Copila suspecta de meningita este in stare critica. A ajuns cu intarziere la Iasi. Ambulanta s-a defectat pe drum.

Publicat

on

De catre

O nouă suspiciune de meningită meningococică! O adolescentă de 15 ani din Vaslui a fost transferată în stare gravă la un spital din Iași. Fata a ajuns cu întârziere în grija medicilor din cauza ca ambulanța care o transporta s-a defectat pe traseu. 

Adolescenta provine dintr-un centru al Direcţiei pentru Protecţia Copilului și a fost adusă la spital ieri dupa amiaza. Ea a fost internată cu suspiciune de colică renală.  În urma analizelor, s-a evidenţiat o infecţie, adolescenta a primit tratament, dar peste noapte starea sa s-a agravat. Fata a fost trimisă la Iaşi, in aceasta dimineata, intubată, cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă. Ambulanta s-a defectat pe drum, iar pacienta a fost preluată dupa mai multe minute de o autospecială din Iaşi. Starea ei este in continuare foarte grava, iar medicii ieseni i-au descoperit si o afectiune la plamani. 

La Spitalul de Urgenta din Vaslui s-au luat masuri pentru dezinfectarea saloanelor de la Sectia de Pediatrie.  Fata suspecta de meningita se afla in salon cu alte doua adolescente in varsta de 17 ani. Acestea au fost trnaferate la Boli Infectioase unde primesc tratament profilactic. 

Este alertă la nivelul României, după un alt caz de meningita al unei  eleve din Botoşani. Fata a fost diagnosticata la puţin timp de la întoarcerea în ţară din Italia. Tânăra are 18 ani, aceeași vârstă ca eleva din Bucuresti care, în doar 8 ore, a fost răpusă de o formă a bolii cu o evoluție fulminantă. 

Mihaela SIMA

Citeste in continuare

StiriEst

Alerta de meningita la Spitalul Vaslui. O fata a intrat in coma si a fost trimisa la Iasi!

Publicat

on

De catre

O adolescenta in varsta de 15 ani de la un centru social al Directiei pentru Protectia Copilului din Vaslui a ajuns la spital in stare grava, cu suspiciune de meningita. Fata a intrat in coma si a fost transferata la un spital de boli infectioase din Iasi. 

Este alerta la Spitalul de Urgenta din Vaslui dupa ce o minora de la Adopostul de noapte si zi din oras, a intrat in coma, fiind suspecta de meningita. Fata a ajuns la unitatate medicala cu ambulanta, luni dupa amiaza. Acuza dureri in zona rinichilor si urina des. A fost internata si supusa mai multor investigatii medicale. Analizele de laborator au indicat o usoara infectie in corp, iar medicii i-au prescris tratament cu antibiotice. Marti dimineata in jurul orei 5, fata a devenit agitata, iar pe corp i-a aparut o eruptie specifica meningitei. Au fost anuntati medicii de la Boli Infectioase din Iasi, iar acestia au aprobat tranferul adolescentei catre ei. Inainte de a pleca spre Iasi, minora a intrat in coma si a fost intubata de medicii de la ATI din Vaslui. La Spitalul de Urgenta s-au luat masuri pentru dezinfectarea saloanelor de la Sectia de Pediatrie, a fost anuntata Directia de Sanatate Publica si Ministerul Sanatatii. Fata suspecta de meningita se afla in salon cu alte doua adolescente in varsta de 17 ani. Acestea au fost trnaferate la Spitalul Vechi la Boli Infectioase unde primesc tratament profilactic. “Am fost anuntati de reprezentantii spitalului despre caz, am raportat situatia la CRSP iasi, am demarat propria ancheta epidemiologica si asteptam rezultatele analizelor”, a declarat Mihaela Vlada, DSP Vaslui.

Mihaela SIMA

Citeste in continuare

StiriEst

Procurorii DIICOT si Politia fac ancheta la Spitalul din HUSI

Publicat

on

De catre

Poliţiştii au demarat verificări la Spitalul Municipal ‘Dimitrie Castroian’ din municipiul Huşi după ce serverul care operează sistemul informatic al unităţii nu a mai funcţionat de luni, iar activitatea instituţiei a fost afectată. 

‘În cursul zilei de luni, am fost anunţaţi de reprezentanţii unităţii medicale că nu le mai funcţionează serverul care operează sistemul informatic al spitalului. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Biroului de Combatere a Crimei Organizate Vaslui, care au desfăşurat acţiuni specifice. A fost întocmit un dosar de cercetare penală cu mai multe infracţiuni: accesul ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice şi pertubarea funcţionării sistemelor informatice. Dacă în urma cercetărilor se vor pune în evidenţă şi alte infracţiuni, vom efectua cercetări în consecinţă’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, Bogdan Gheorghiţă. Cel mai probabil, cercetările în acest caz vor fi preluate de DIICOT. Până la remedierea defecţiunii, toate datele datele referitoare la internări, externări şi decese sau la tratamentele pe care le primesc bolnavii sunt operate în registre medicale.

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est