Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Decizie bombă! Condamnarea penală a preoţilor pentru exercitarea fără drept a profesiei este neproporţională!

Publicat

on

Printr-o hotărâre dată pe 19 februarie 2019, într-un dosar plecat din România, CEDO a stabilit că este nejustificată şi lipsită de proporţionalitate sancţionarea penală a două persoane care şi-au pierdut statutul de preot prin decizii ale organelor ecleziastice, însă au continuat să practice ritualuri religioase cu participarea unei părţi a enoriaşilor.

În fapt, cei doi reclamanţi, preoţi la un moment dat, au fost excluşi din rândurile bisericii din care făceau parte, după proceduri de natură disciplinară determinate de anumite conflicte cu conducerea acelor instituţii ecleziastice. În ciuda acestui fapt, cei doi au continuat să predice şi să îndeplinească ritualuri de natură religioasă (botez, cununie, înmormântare etc.) – pentru o parte a enoriaşilor care au dorit acest lucru. În urma unui proces penal, cei doi au fost condamnaţi la amenzi penale pentru exercitarea fără drept a unei profesii.

Curtea a considerat că nu a existat nicio „nevoie socială” care să justifice această condamnare, cât timp persoanele care au decis să continue să participe la slujbele oficiate de reclamanţi au aceleaşi drepturi de natură religioasă ca şi cei care s-au supus deciziei Bisericii. “Curtea a considerat că, sancţionând penal reclamanţii, statul român a ales în locul persoanelor din comunitatea din care este preotul pe care au ales să îl urmeze. Vorbim aici de o zonă extrem de privată, aceea a drepturilor de natură religioasă. În egală măsură, Curtea a considerat că sancţionarea lor penală este şi lipsită de proporţionalitate, dat fiind că prin fapta lor nu s-a urmărit nici producerea unor consecinţe juridice şi nici nu a fost pus în pericol vreo persoană sau grup de persoane”, a declarat avocatul Oana Iovu. 

Aceasta decizie ii vizeaza si pe preotii din judetul Vaslui implicati in scandalul penal, privind actele homosexuale ale fostului episcop Corneliu Onila cu elevi de la Seminarul Teologic. Preotii Gheorghe Damian si Razvan Bumbu nu pot sa raspunda penal in cazul in care aleg sa isi exercite profesia. 

Procesul penal in care doi preoti din judetul Vaslui si un calugar de la Episcopia Husilor au fost judecati pentru santaj asupra fostului episcop porno Corneliu Barladeanu, s-a incheiat. Instanta de fond i-a condamnat pe acestia la inchisoare cu suspendare si le-a interzis exercitarea profesiei. Decizia nu este definitiva. O hotararea finala va fi data de judecatorii ieseni pe data de 8 martie. 

Cel mai negru scandal din istoria BOR

În iunie 2017, Corneliu Bârlădeanul, pe atunci episcop al Huşilor, a reclamat la DNA că este şantajat de trei preoţi care i-ar fi cerut bani sau funcţii pentru a nu face publică o înregistrare în care prelatul apărea în timp ce întreţinea raporturi sexuale cu o persoană despre care se crede că era un elev de la Seminarul Teologic Huşi, actualmente preot într-o parohie din judeţul Vaslui. Este vorba despre preotul din Deleni, Ionut Ursac.

Jitaru Sebastian Cristi, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huşi, Damian Gheorghe, preot de caritate la Spitalul Judeţean Vaslui, şi Bumbu Răzvan Mihail, preot paroh la Parohia Văleni, au fost reţinuţi pe data de 15 iunie 2017, fiind acuzaţi de şantaj. Ulterior, aceştia au fost plasaţi în arest la domiciliu şi eliberaţi sub control judiciar.

Episcopia Huşilor a decis ca preoţii acuzaţi de şantaj să nu mai aibă dreptul de a sluji până la finalizarea în instanţă a cazului iar, la scurt timp, Mitropolia Moldovei i-a solicitat şi episcopului acuzat că ar fi întreţinut relaţii homosexuale să nu mai slujească Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe bisericeşti, până când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române urma să ia o decizie cu privire la situaţia prelatului. După ce reprezentanţii Patriarhiei Române au anunţat că episcopul de Huşi, Corneliu Bârlădeanul, ar putea fi exclus din rândul clerului Bisericii Ortodoxe Române, acesta s-a retras din funcţie iar la începutul lunii octombrie 2017, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a desemnat un nou episcop de Huşi. Fostul episcop al Huşilor se află momentan la Mănăstirea Văratec. Dosarul de şantaj în care acesta este implicat se judecă la Tribunalul Vaslui, magistraţii hotărând ca procesul să fie unul secret, pe motiv că vizează viaţa intimă a persoanei. Corneliu Onilă (numele de mirean al fostului episcop) mai este implicat într-un dosar penal, el fiind acuzat de comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor.

StiriEst

Incendiu PUTERNIC în judeţul Vaslui: O lizieră de salcâmi, în flăcări. 30 de hectare sunt afectate

Publicat

on

De catre

Un incendiu puternic a izbucnit, duminică după-amiază, la o lizieră de pădure din oraşul Murgeni, judeţul Vaslui, zeci de pompieri fiind mobilizaţi pentru stingerea focului. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, incendiul a izbucnit, duminică după-amiază, la o lizieră de salcâmi din oraşul Murgeni. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui, Cristian Lapa, a declarat că sunt afectate aproximativ 30 de hectare. 38 de pompieri au fost mobilizaţi pentru stingerea focului, dar, potrivit lui Cristian Lapa, s-a cerut suplimentarea cu încă 12 pompieri din Bârlad.  

Citeste in continuare

StiriEst

Bebelus mort in urma unui incendiu. Familia nu a mai apucat sa il vada. Cadrele medicale au refuzat sa o interneze pe mama gravida

Publicat

on

De catre

Bebelușul din Vaslui salvat de mamă din flăcări a murit la spital. Născut acasă și moșit de bunică, copilul ar fi împlinit astăzi un an 

Băiețelul din județul Vaslui salvat de mama sa dintr-o casă cuprinsă în întregime de flăcări a murit la spitalul din Capitală unde fusese dus în stare gravă în urmă cu o săptămână. Copilul a fost înmormântat cu ajutorul rudelor și al autorităților. Cu prognostic rezervat încă de la transferul său la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” București, având în vedere arsurile grave suferite pe jumătate din corp și, mai ales, afecțiunile de la nivelul căilor respiratorii, băiețelul din localitatea Alexandru Vlahuță nu a mai putut fi salvat de către medici. Vestea morții micuțului cu puțin înainte de a împlini vârsta de un an a căzut ca un trăsnet peste familia săracă și așa lovită de soartă, în condițiile în care a rămas fără casă, haine și chiar documente, inclusiv certificate de naștere. 

Din păcate, mama și bunica nu au mai reușit să-l vadă pe micuț măcar pentru ultima dată, fiind pus direct în sicriul închis de cei de la morgă. ”Ne-a costat opt milioane (n.red – de lei vechi) numai sicriul. Ne-a ajutat primăria cu transportul de la București, un frate de-al meu s-a ocupat de ceea ce înseamnă cheltuielile cu înmormântarea, iar nănuțul (n.r. – nașul) copilului a făcut praznicul. Ne-a rămas o durere mare în suflet pe care nu știu cum putem să o acoperim”, a declarat pentru Libertatea Elena Moroșșanu, bunica copilului. 

Nascut acasa, mosit de bunica, refuzat de spital

Băiețelul mort în urma arsurilor suferite în încendiu ar fi împlinit, pe 22 martie, vârsta de un an. Copilul a fost născut acasă, moșit doar de bunica sa, după ce cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui i-ar fi refuzat internarea, trimițând-o pe gravidă acasă. Cu două săptămâni înainte de incident, mama copilului a fost lovită în burtă și în zona genitală de către concubin, provocându-i acesteia un traumatism. Femeia a scos certificat medico-legal, atașat la plângerea făcută la Poliție, instituție care a deschis la acea vreme dosar penal pe numele agresorului pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe. 

Citeste in continuare

StiriEst

FOTO Sute de persoane au participat la “Marsul pentru viata”

Publicat

on

De catre

Peste 300 de persoane au participat, sâmbătă, la ‘Marşul pentru viaţă’ organizat la Vaslui de Asociaţia ‘Provita’ şi Episcopia Huşilor.

Participanţii au străbătut oraşul pe traseul Centrul Civic – Biserica ‘Sfântul Ioan’ – intersecţia Crucea Gării – Bulevardul Traian – Piaţa Traian – Liceul ‘Mihail Kogălniceanu’ – Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ şi au afişat pancarte cu mesaje ca ‘Viaţa este primul drept al oamenilor’ sau ‘Suntem pentru viaţă’, dorind să tragă astfel un semnal de alarmă cu privire la numărul ridicat al avorturilor.

‘Trebuie să fim sensibili faţă de viaţă, care este darul lui Dumnezeu pentru om pe lumea aceasta. Ca şi în anii trecuţi, avem acelaşi scop şi anume acela de a fi cât se poate de responsabili şi atenţi pentru că, vedem cu toţii, că România parcă este din ce în ce mai goală de la o zi la alta. Lucrurile acestea nu înseamnă doar un aspect social, ci şi ceea ce trebuie să facem noi ca părinţi şi ca familii şi anume să cultivăm viaţa. (…) Ar fi bine, pe lângă întrebările pe care ni le punem pentru viaţa noastră, pentru familia noastră, să fie şi mai multă încredere şi nădejde în Dumnezeu, să fie şi un pic mai multă rugăciune în viaţa noastră şi de ce nu, să încercăm să asigurăm mai multă ordine morală în existenţa noastră’, a transmis protopopul de Vaslui, Adrian Chirvasă.

Acţiunea a fost organizată în parteneriat cu Asociaţia Tinerilor Ortodocşi şi Primăria municipiului Vaslui.

A IX-a ediţie a ‘Marşului pentru viaţă’, un eveniment care are ca scop promovarea dreptului la viaţă al copiilor nenăscuţi, a avut loc sâmbătă în peste 600 de localităţi din România şi Republica Moldova, sub genericul ‘Unic din prima secundă’.

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est