Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Imagini din locul în care trei elevi au fost înjunghiaţi! Oamenii i-au văzut cum se prăbuşesc din picioare

Publicat

on

Primele imagini din locul în care trei liceeni din Vaslui au fost înjunghiaţi pe stradă arată dimensiunea sălbatică a atacului. Autorul a fost prins după mai bine de o oră şi se află în custodia Poliţiei. El are 17 ani.

Victimele atacului de pe strada Traian din Vaslui au 15, 15 şi 16 ani, fiind vorba despre trei elevi de liceu. Cei trei sunt din comuna Văleni şi s-au întâlnit întâmplător cu atacatorul lor în oraş. Conform unor surse din anchetă, ei se cunoşteau cu agresorul, care e dintr-un sat vecin, Fereşti. Acesta i-a înjunghiat pe toţi trei, apoi a fugit. După mai bine de o oră, adolescentul cuţitar s-a predat singur la Poliţie şi în acest moment e la audieri.

Victimele sale au luat-o la fugă pe stradă şi au căzut, sângerând, oamenii i-au văzut cum se prăbuşesc din picioare şi au sunat la 112. Ambulanţele i-au transportat pe toţi la spital şi starea lor e stabilă. Nu se ştie însă cât de grav au fost răniţi cei trei liceeni.

Victimele și atacatorul sunt de la același liceu

La scurt timp după incident, atacatorul care fugise s-a predat poliției. Tânărul de 17 ani a fost luat și dus la audieri. Atât victimele, cât și atacatorul sunt elevi și învață la același liceu. Surse din anchetă spun că ar fi vorba despre o răfuială, care ar fi fost generată de un conflict mai vechi între cei 4 tineri.

StiriEst

Politistii vasluieni ii vor putea testa pe soferii care au consumat droguri

Publicat

on

De catre


Politistii rutieri din cadrul IPJ Vaslui le declara “razboi” soferilor care consuma droguri iar apoi se urca la volanul autoturismelor . Inspectoratul de Politie Vaslui a primit doua aparate performante (DrugTest) de depistare rapida a substantelor interzise din organism, unul dintre ele fiind “inaugurat” oficial, vineri seara, pe Drumul National DN2F 2F (intersectia cu drumul judetean DJ 207H), in zona Poligonului de tir Paiu .
Politistii Serviciului Rutier au oprit din trafic aleatoriu un sofer care a fost supus testului cu aparatul “DrugTest”. Testarea a durat in jur de 15 minute . Mai intai, conducatorului auto i s-a inmanat o spatula pe care a tinut-o sub limba timp de cateva minute, pentru a se imbiba cu saliva. Ulterior, spatula a fost introdusa intr-un dispozitiv care are rolul de a confirma sau infirma prezenta substantelor interzise in organism, iar un alt aparat printeaza, pe loc, rezultatul. Din fericire, testul efectuat pe sofer a indicat negativ.
AquilaScan, modelul aparatelor aflate in dotarea politiei vasluieni, poate detecta 12 tipuri de substante.

Citeste in continuare

StiriEst

Într-o comună din Vaslui se trăiește mai bine ca în marile orașe

Publicat

on

De catre

Într-un colţ de ţară sufocat de sărăcie şi şomaj, există o comună unde se trăieşte mai bine ca la oraş. Drumurile sunt asfaltate, parcurile pline de flori, şcolile şi grădiniţele ultramoderne, iar gunoiul se colectează selectiv. Investiţiile s-au făcut din bani europeni, dar prin munca oamenilor din localitate. Impresionaţi de cum arată comuna lor, tinerii care lucrează în străinătate se întorc definitiv acasă.

Vaslui, comuna Hoceni, o localitate aflată la 20 de kilometri de oraşul Huşi, pare să nu aibă nicio legătură cu restul judeţului, ci mai degrabă cu vestul Europei.

Localnicii din comună se preocupă să menţină curăţenia

De la un capăt la altul al localităţii, drumurile sunt asfaltate, în faţa fiecărei case sunt flori, iar pe jos nicio hârtie sau pet.  

Sătenii au grijă să păstreze curăţenia şi îngrijesc zilnic spaţiile verzi. Şi-au învăţat repede lecţia, după ce primarul le-a trimis mai multor localnici prin colet gunoaiele pe care le-au aruncat pe stradă. 

Vasile Tabără, primar comuna Hoceni: Asta a pornit tot de la intenţiile noastre de a menţine curăţenia. Am înţeles întotdeauna că dacă nu sunt fonduri să realizăm anumite lucruri trebuie să rezolvăm noi problema de curăţenie, de a mătura, de a grebla, etc. Sunt acţiuni care nu au cum să coste prea mult dacă le facem noi

Şi dacă în urmă cu doar câţiva ani, oamenii încă mai cărau apă cu găleata de la fântănă, acum au băi moderne. 

S-a investit mult şi în viitorul copiilor. În ultimii 10 ani s-au construit şase şcoli şi patru grădiniţe noi, iar clădirile vechi au fost reabilitate.

Unităţile de învăţământ au mobilier ultramodern, băi, centrale termice şi terenuri de sport. După ore, copiii se pot juca în parc, iar seara pot merge la spectacole cu părinţii la Teatrul de Vară.   

S-au făcut investiţii de 51 de milioane de lei în comuna din Vaslui

În Hoceni trăiesc acum 3.000 de oameni. Alţi 500 au luat cândva drumul străinătăţii. Atraşi de noile posibilităţi, tinerii încep să se întoarcă acasă. Daniel e unul dintre ei. A lucrat zece ani în Germania.

Tânărul spune că „acum m-am reîntors. Avem şi aici ce ne trebuie, avem conditii. Ce ne mai trebuie? Avem apă, avem asfalt la poartă, ce să mai. Şcolile nici nu mai vorbim. Nu sunt copii suficienţi. Am ce-mi trebuie aici. Am un loc de muncă şi sunt şi locuri suficiente de muncă„.

Investiţiile în comună au fost până acum de 51 de milioane de lei, cea mai mare parte bani europeni.  

Vasluiul se situează în topul celor mai sărace judeţe, cu cei mai mulţi şomeri din România, aproape 12.000. Comuna Hoceni e însă un exemplu că se se poate trăi şi în ţară ca afară.

Citeste in continuare

StiriEst

112, pe post de taxi. De ce este mereu aglomeratie la Urgente

Publicat

on

De catre

55 la sută dintre românii care sună la 112 nu anunţă o urgenţă. Mulţi încă preferă să cheme Ambulanţa şi pentru dureri banale ori stări de febră, în loc să ceară ajutorul doctorilor de familie sau centrelor de permanență.Unii chiar exagereză starea, în care se afla ca să fie mai convingători. În acest fel, aglomerează serviciile de urgenţă ale spitalelor şi aşa pline ochi.

În Vaslui, jumătate dintre oamenii care solicită o ambulanţă – spun angajaţii de la salvare – nu au nevoie de intervenţia serviciului.

Oamenii sună frecvent şi cer să fie duşi la un spital pentru banale dureri de burtă ori de spate şi stări uşoare de ameţeală – cazuri care, în mod normal, pot fi rezolvate de medicii de familie.

Reprezentanţii serviciilor de ambulanţă susţin că mulţi romani confunda salvarea cu taximetrele.

În Vaslui, de la 110 de solicitări pe zi, în 2014, s-a ajuns acum la 150.

Dan Ungureanu, purtător de cuvânt SAJ Vaslui:Ei au impresia că dacă ajung la UPU cu ambulanţa intră în faţă, mai repede la medic. Nu e adevărat.”

Medic UPU:„Îi vedem pe toţi pentru că de asta suntem aici, dar – din păcate supraaglomerarea în unitatea de primiri urgente şi supraaglomerarea în prestructurile de spital crează premizele erorilor medicale.”

Citeste in continuare

StiriEst

Datele personale ale clientilor EON Moldova au fost folosite in alte scopuri

Publicat

on

De catre

Un angajat al E.ON Moldova Distributie a fost condamnat la inchisoare dupa ce a vandut bazele de date ale companiei cu informatiile personale ale clientilor E.ON catre mai multe firme private care efectueaza servicii externalizate. Practic, barbatul ar fi accesat datele a mii de clienti din Bacau, Botosani, Suceava, Onesti, Zalau, Timisoara, Târgu Mures, Sibiu, Piatra Neamt, Miercurea Ciuc, Bistrita Nasaud sau Cluj.

Concret, acesta folosea informatiile personale, adresele si data la care expira revizia periodica la instalatiile de gaze, informatiile fiind trimise catre companii private care ofera servicii de revizii tehnice. De remarcat este faptul ca, la conducerea firmelor care ofera servicii externalizate se afla fosti sefi ai Distrigaz, vechiul operator care a fost privatizat catre corporatia germana. Dupa finalizarea anchetei, judecatorii l-au condamnat pe bărbat la 1 an și 7 luni de închisoare pt accesul ilegal la un sistem informatic și transfer neautorizat de date informatice. Inculpatul și-a recunoscut vinovatia.

Citeste in continuare

StiriEst

Masina distrusa de un urs din cauza unei ciocolate lasate in torpedou

Publicat

on

De catre

Masina din imagine a fost spartă nu de hoti, ci de un urs. S a intamplat in Bacău, la marginea unei păduri,  in zona de munte. Proprietarul avea ciocolată lastă in torpedou. Ursul a spart masina atras de mirosul ciocolată si a distrus tot pana a reușit să o găsească. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Dar omul a avut un șoc dimineata cand si a vazut masina

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est