Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Biblioteca vie! Elevi citesc altfel de carti

Publicat

in

Cărţile oferite de Biblioteca Judeţeană ‘Nicolae Milescu Spătarul’ Vaslui au prins, miercuri, viaţă. În cadrul unui proiect intitulat sugestiv ‘Biblioteca vie’, zeci de elevi de la liceele vasluiene au putut ‘citi’, în loc de cărţile obişnuite, unele reprezentate de oameni, pentru a afla cele mai interesante lucruri despre anumite profesii de care sunt interesaţi. Organizat în cadrul ‘Săptămânii voluntariatului’, evenimentul este deja la a patra ediţie şi în cursul anilor trecuţi s-a bucurat de mare succes în rândul tinerilor. ‘Ne interesează ce se întâmplă cu aceşti tineri, cum beneficiază ei de o orientare şcolară şi profesională, pentru cariera viitoare. Organizăm ‘Biblioteca vie’, pentru că doar aşa ei pot intra într-un contact direct cu specialişti de diferite profesii şi îşi pot clarifica drumul pe care să-l urmeze în viaţă. Şi unde este cel mai potrivit loc pentru acest lucru decât la biblioteca judeţeană, între cărţi, între oameni? Rolul nostru este le furnizăm tinerilor repere, să le spunem ce este bun şi ce este rău, ce este important şi ce este mai puţin important şi cred că prezenţa specialiştilor este o direcţionare discretă către lucrurile valoroase’, a spus directorul Bibliotecii Judeţene ‘Nicolae Milescu Spătarul’ Vaslui, Gelu Bichineţ. Au fost invitate să participe persoane cu diverse meserii, de la avocat, poliţist, jandarm, bibliotecar sau cadru didactic, până la asistent medical în cadrul Serviciului de Ambulanţă, arheolog, fotograf sau antrenor şi care au acceptat să fie pentru câteva ore ‘cărţi’, împărtăşind din experienţa lor profesională. Au răspuns întrebărilor adresate de elevi, le-au dezvălui secrete şi le-au transmis că orice aleg să facă în viaţă, important este să-şi iubească profesia. ‘Dorim să facem din acest eveniment unul cu rezonanţă şi utilitate în societatea vasluiană. Am provocat ca autori ai cărţilor vii de astăzi persoane care au o anumită experienţă în diverse domenii de activitate. Toate aceste cărţi vii ‘împărtăşesc’ cititorilor câte ceva din propria poveste şi considerăm că aceste informaţii sunt foarte utile pentru ‘cititori’. ‘Biblioteca vie’ funcţionează ca o bibliotecă tradiţională. Fiecare cititor se înregistrează într-un registru, îşi alege cartea pe care vrea să o ‘citească’. Mulţumim tuturor celor care s-au alăturat proiectului nostru, în mod special cărţilor vii şi, totodată, voluntarilor noştri, care pe parcursul anului participă la multe alte activităţi pe care biblioteca judeţeană le organizează’, a spus Luminiţa Şerban, unul dintre organizatorii evenimentului. Silvia Bazon este asistent medical la Serviciul de Ambulanţă Vaslui de mai bine de 15 ani. A fost ‘carte vie’ la cele trei ediţii ale evenimentului de până acum şi nu putea lipsi la a patra. Deşi abia ieşită din tura de serviciu, a răspuns prezent invitaţiei de a fi din nou printre tineri. Îşi iubeşte meseria şi spune că le transmite mereu acest lucru elevilor, pentru că este esenţial să-ţi faci cu drag meseria. E cunoscută pentru ‘lipiciul’ pe care îl are la bebeluşii veniţi pe lume în ambulanţe şi povesteşte zâmbind despre cum a ‘moşit’ de-a lungul anilor zeci de copii grăbiţi, care n-au mai avut răbdare să ajungă la spital şi s-au născut în maşinile de salvare. Le-a povestit tinerilor despre asta, dar şi despre multe alte cazuri care au impresionat-o, care au făcut-o fericită ori au întristat-o, dar care i-au rămas în minte şi în suflet. Şi-a ales drept titlu pentru cartea pe care a întruchipat-o ‘Minutul care salvează vieţi’. ‘Cred că cel mai interesant caz al meu a fost atunci când am mers la doi copilaşi gemeni, ambii bolnavi, care semănau fizic foarte bine, dar care aveau temperamente atât de diferite. Am mai fost la gemeni, dar atunci a fost pentru prima dată când amândoi aveau nevoie de ajutor. Erau adorabili, atât de asemănători şi atât de diferiţi, în acelaşi timp. Pe lângă acesta au fost zeci, sute de intervenţii, care te provoacă, te impresionează. La profesia mea îmi place cel mai mult faptul că nici o zi nu seamănă cu alta. Pe mine mă mulţumeşte şi faptul că după o tură la serviciu avem şi câteva zile libere. Despre toate acestea le-am povestit tinerilor. Ei se interesează şi de partea financiară. Eu când am început să lucrez la Ambulanţă, salariile nu erau foarte mari, nici nu mă gândeam foarte mult la acest aspect’, a spus Silvia Bazon. Chiar dacă s-au decis ori nu cu privire la profesia pe care o vor urma, tinerii s-au arătat dornici să ‘răsfoiască’ volumele speciale în faţa cărora s-au aflat. 

Birsa Turism ProfEstetica Cursuri

Georgiana, elevă în clasa a XII-a la Liceul cu Program Sportiv Vaslui, este încă în etapa întrebărilor şi a incertitudinilor. S-a îndreptat mai întâi spre cartea vie personificată de un arheolog. 

Fest Bijuterii Avis Coffee Shop

‘Deşi am făcut un liceu sportiv, mă gândesc şi la alte domenii. Nu m-am decis exact ce voi face, ce profesie voi alege, am câteva idei, dar mă bucur să descopăr şi alte domenii’, a mărturisit eleva. 

Printre rânduri şi printre oameni, tinerii au găsit răspunsuri la întrebări care nu au fost puse până acum şi chei pentru a pătrunde la uşi pe care nu credeau că le-ar putea deschide. ‘Biblioteca vie’ a adunat peste 80 de elevi de la liceele vasluiene.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.