StiriEst
Uite pe ce arunca banii Primaria Vaslui! In orasul gropilor si al namolului s-a deschis un centru turistic
Primaria a inaugurat cu fast Centrul Municipal de Informare şi Promovare Turistică (CMIPT) Vaslui. Valoarea investiţiei se ridică la 350.000 de lei. Centrul este situat în zona centrală, pe strada Ştefan cel Mare, vizavi de fostul sediu al Băncii Naţionale.
Centrul de informare turistică va veni în sprijinul celor care vizitează municipiul reşedinţă, după cum ne-a declarat primarul Vasile Pavăl: „Chiar dacă nu este un proiect de mare amploare, noi spunem că va avea un impact deosebit pentru ceea ce noi reprezentăm. Nivelul redus de promovare a zonelor turistice, dar şi a serviciilor conexe acestui domeniu de activitate îngreunează accesul la astfel de informaţii. Avem în zonă potenţial de dezvoltare şi în plan turistic. Deşi nu putem concura cu oraşele cunoscute, putem promova tradiţiile, obiectivele istorice sau mai noi, astfel încât Vasluiul să aibă un cuvânt de spus şi în plan turistic”. Orasul Vaslui are o infrastructura jalnica. Strazile sunt pline de gropi, reteaua de apa si canalizare e varza. In cartiere oamenii se lupta cu mizeria si cu noroiul si cu toate ca ne aflam in mileniul trei, habar nu au ce inseamna civilizatia. Dar poate ca Centrul Turistic va atrage cetateni din alte parti care vor dori sa vada cum se traia cu zeci de ani in urma.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră