StiriEst
Un taximetrist a spulberat un alai de nunta care se deplasa pe marginea soselei. Care sunt urmarile, cate victime a facut si in ce stare sunt ranitii
Accident grav la iesirea din Vaslui spre Bacau, inainte de miezul noptii. Un taximetrist a intrat intr un alai de nunta, in zona Clubului Pescarilor. 50 persoane cu tot cu lautari se deplasau pe marginea drumului, iar taximetristul spune ca a fost oribit de faruri si nu a putut evita impactul. 6 persoane au fost ranite, din care 4 transportate la spital. Mai multe echipaje de la ambulanta au fost trimise la fata locului. Printre ranitii grav se numara un unchi al miresei si tatal nasului. Imediat dupa accident, nuntasii au sarit pe taximetristul, pe care l-au acuzat acuză ca se deplasa cu viteza mare, peste 100 km/ora.
”Ne-am deplasat trei echipaje de ambulanţă, am gasit şase victime: două au necesitat îngrijiri la locul accidentului, patru au fost transportate la spital. Unul are contuzie de gamba, altul cu luxatie fracturară şi a necesitat reducere la locul accidentului. Restul cu contuzii şi traumatisme cranio-cerebrale. Cei cu traumatisme cranio-cerebrale vor fi investigate computer tomograf”, a precizat medicul Gabi Olaru, coordonatorul echipajului SMURD deplasat la locul accidentului. Politistii ancheteaza acum cazul, taximetristul fiind cercetat penal pentru vatamare corporala din culpa.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră