StiriEst
ATENTIONARE METEO: Cod galben de ploi însemnate cantitativ
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în 34 de judeţe, inclusiv Vaslui, valabil de marţi până miercuri
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ pentru 34 de judeţe, valabilă de marţi, ora 15.00, până miercuri, ora 15.00.
Potrivit ANM, în cea mai mare parte a ţării, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi, pe arii restrânse grindină.
În Moldova, Dobrogea, Transilvania, Maramureş, nordul şi estul Munteniei, precum şi în zona de munte, cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi, izolat, cu precădere în Carpaţii Orientali, 50-70 de litri pe metru pătrat.
În a doua parte a zilei de marţi şi la începutul nopţii de marţi spre miercuri, manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala cu o intensitate mai mare şi în centrul şi sudul Munteniei, inclusiv în zona municipiului Bucureşti, mai informează ANM.
Atenţionarea cod galben vizează judeţele: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Botoşani, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră