StiriEst
Prapad la pasapoarte! Oamenii stau la cozi interminabile pentru un document. Perioada vacantelor este unul dintre motive
Vasluienii care care vor, fie să își schimbe pașaportul, fie să obțină unul nou, trebuie să treacă un adevărat test al răbdării. Asta deoarece la Serviciul de Pașapoarte din oraș este aglomerație mare pentru că se apropie sezonul vacanțelor și deficit de personal.
„De la ora două, am înţeles că este o listă, o urmăm. Suntem pe locul nouă. Am stat în maşină, am băut o cafea”, a spus o persoană.
„Eu am crezut că sunt prima. Când colo, 78. De la ora şase aștept”, a adăugat o altă persoană.
Odată cu începerea programului, oamenii se mută în interior. Se formează două coloane: cei care au domiciliu în România într-o parte şi cei din Republica Moldova în altă parte.
Oamenii trebuie să ia mai întâi un număr de ordine, tot de la un ghișeu, și pe urmă să își aștepte rândul.
„Aşteptăm un număr de ordine, după care vom vedea cât ar trebui să mai aşteptăm. Din păcate, este un singur ghişeu care eliberează numere. Ar putea fi un automat care să facă acest lucru. Stăm şi aşteptăm în condiţiile în care suntem”, a adăugat o altă persoană.
Oamenii sunt nemulţumiţi şi de faptul că nu pot face programări online.
„Este un volum dublu faţă de o lună de iarnă sau o lună normală, când se înregistrează sub 150 de cereri”, au explicat cei de la Serviciul de Pașapoarte.
O cerere este soluţionată, teoretic, în 10 minute, însă în cazul copiilor timpul creşte considerabil. Un paşaport în regim de urgenţă costă 219 lei, este eliberat în două ore însă are valabilitate doar un an, iar cel electronic costă 283 de lei.
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPoliția a descins la adăpostul groazei din Bălteni. „Marele” liberal Ioan Păun, cercetat pentru cruzime față de animale
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaDramă pe calea ferată din Vaslui! O tânără, smulsă din fața trenului de jandarmi în ultima secundă
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaOmul de afaceri Fănel Bogos a fost reținut. Este acuzat că a ucis o iapă în propria curte
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaScandal uriaș în Poliția Bârlad! Plângere internă împotriva comisarului-șef Chiper Nicușor: „Se comportă ca un dictator și îi urmărește pe colegi!”
-
Știri Vasluicu 5 zile in urmaPlantagro-Com, afacerea cu pretenții de imperiu agricol, a fost trântită de Tribunal! Pierderi uriașe, datorii sufocante și un plan de salvare respins!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaTragedie în județul Vaslui! Avion ultraușor prăbușit la Băcani – pilotul a fost găsit decedat
-
Știri Vasluicu 6 zile in urma„Luaţi-o că o omoară”. Şi-a ucis sora pe care o bătea şi o chinuia de ani întregi
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaSubprefectul Arcăleanu, prins în mijlocul scandalului Bogos–Barbu. Pierde funcția de la prefectură, locul său va fi luat de un tânăr de la USR

