StiriEst
Revoltă în comuna vasluiană Rafaila. Zeci de cetățeni, înarmați cu bâte , au blocat accesul primarului și angajaților în instituție
Oamenii au protestat față de alegerea viceprimarului solicitând schimbarea acestuia. Abia intervenția jandarmilor, protestatarii s-au calmat.
60 de persoane cu bâte în mâini, au blocat intrarea în primăria Rafaila solicitându- le autorităților schimbarea actualului viceprimar
Edilul Costică Fânariu susține că oamenii ar fi fost instigați de fostul viceprimar, care a candidat si pentru functia de primar al comunei, dar a pierdut alegerile din 5 iunie. Angajații primăriei Rafaila au sunat la 112 și au solicitat intervenția forțelor de ordine. Activitatea în instituție a fost blicată pentru aproximativ trei ore, timp în care nimeni nu a avut voie să intre ori să iasă din primărie.
Consiliul Local Rafaila a ales noul viceprimar, prin vot secret. Prefectul județului Vaslui, Daniel Olteanu a declarat că abia după intervenția jandarmilor ordinea în zona a fost restabilită. Săteni susțin însă că nu vor renunța la proteste.
Constantin Fânariu a câştigat, la alegerile din iunie, cel de-al treilea mandat în funcţia de primar al comunei Rafaila. Fost membru PNL, el a trecut la PSD potrivit Ordonanţei 55/2014
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră