StiriEst
Patru incendii intr-o ora! Pompierii vasluieni lupta cu flacarile, pagubele sunt insemnate
Pompierii vasluieni au fost solicitaţi să intervină, vineri, la stingerea a patru incendii în decurs de numai o oră. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Ionel Roşu, un incendiu s-a produs la depozit de furaje în municipiul Vaslui unde se mai aflau şi anvelope uzate care ardeau cu degajări mari de fum şi gaze toxice, în acest caz intervenindu-se cu o autospecială de stins incendii cu apă şi spumă şi o autocisternă de transport apă de la Detaşamentul de pompieri Vaslui.
În acelaşi interval, au fost semnalate două incendii de locuinţe în municipiul Bârlad şi în comuna Ştefan cel Mare şi unul la un depozit de furaje în localitatea Berezeni.
„Incendiile nu s-au soldat cu victime, iar pagubele materiale au fost limitate la cele existente la momentul sosirii echipajelor de intervenţie”, a declarat Ionel Roşu.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră