StiriEst
Datorii greu de platit! Insotitorii persoanelor cu handicap au fost trimisi in somaj
Facturile restante ale primariilor s-au dublat in primele sapte luni ale a acestui an dupa ce, la finalul anului trecut, guvernul a dat bani din fondul de rezerva tocmai pentru achitarea acestor intarzieri la plata. Dar intre timp au fost alegerile locale, iar cresterea cheltuielilor in timpul campaniei electorale ramane o traditie in administratiile locale. Iar atunci cand aceste cheltuieli facute pe utlima suta de metri sunt mai mari decat banii din bugetul primariei sau al consiliului judetean, se transforma in datorii catre firmele care au castigat contracte cu autoritatile. La finele anului trecut Guvernul a decis sa le acorde administratiilor locale din judetul Vaslui, bani din fondul de rezerva pentru achitarea restantelor catre firme. Banii ar fi fost de ajuns pentru plata tututor facturilor cu intarzeri, insa la finalul de an, administratiile locale inca mai aveau arierate de aproape 3 milioane de lei. Din totalul restantelor, aproape doua treimi, sunt datorii mai mari de 120 de zile. In luna iunie au fost alegeri locale, iar in Romania arieratele primariilor si ale Consiliului Judetean au crescut. Primarii in functie au incearcat pe final de mandat sa termine anumite lucrari de infrastructura. Primariile au ajuns astfel sa faca achizitii pe datorie. Iar firmele care au castigat contracte asteapta luni intregi pana cand isi primesc banii. Dar daca firmele isI permit sa astepte, insotitorii persoanelor cu handicap, nu. Pana nu demult,acestia erau angajati ai primariilor si castigau lunar salariul minim pe economie. Au fost lasati insa pe drumuri pentru ca multe comune n-au mai avut cu ce sa-i plateasca si i-au trimis in somaj. Pentru cei ramasi si fara acest ajutor de la stat, situatia a devenit de-a dreptul dramatica. Viorica Acasandrei este asistent personal pentru fiul ei de 18 ani, imobilizat intr-un carucior in urma unui accident. Amandoi trebuie sa se descurce acum cu indemnizatia pentru persoanele cu handicap grav pe care o primeste tanarul, adica 636 de lei pe luna. „Necesita mult mai multa atentie decat un om sanatos. Financiar vorbind. incercam si noi macar atat, sa-l stimulam prin a fi alaturi de el mai mult. Se pare ca cineva de acolo de sus nu stie realitatea oamenilor de jos si nu ne inteleg,” spune femeia. Reprezentantii primariilor din judetul Vaslui spun insa ca nu au avut incotro sI au fost nevoitI sa trimita in somaj insotitorii. „Practic primaria nu le-a mai putut asigura salariile. Singura solutie a fost trimiterea lor in somaj pentru 6, 9 sau 12 luni. Daca vor exista surse de finantare, vor fi reangajati ca asistenti personali,” spun primarii. In judetul Vaslui sunt peste 4.000 de persoane angajate ca insotitori. 800 si-au pierdut deja locul de munca.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Medicii din Iasi se plâng că hușenii le aglomerează spitalele. Primarul Ciupilan își bate joc de bolnavi și menține în funcție un incompetent
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Județul Vaslui își schimbă prefectul: Eduard Popica, revine în funcție
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Călăii medicului Tătaru: un preot, un manager turmentat și un primar nepăsător. Juristul în sutană vrea să „omoare” spitalul Huși
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Acuzații grave de corupție la Spitalul din Huși: Angajări pe șpagă și achiziții supraevaluate sub lupa procurorilor
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Militarii francezi, prezenți în județul Vaslui: Exerciții cu drone și aparatură de supraveghere până la granița cu Republica Moldova
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Vicele de la județ adună resturile de la PNL. Mădălin Căciulă, băiatul lui tata, își arată mușchii politici
-
Știri Vasluicu o săptămână in urma
Mafia morții la Spitalul Vaslui: cum își bate joc Ionuț Sârbu de familiile îndoliate, protejat de baronii locali
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Traficul feroviar de mărfuri între România și Republica Moldova pe podul Fălciu-Cantemir ar putea fi reluat în luna mai