Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Ai o masina pe care nu ai mai pornit-o de cateva saptamani? Primaria o va ridica din parcare!

Publicat

in

De ani de zile, zeci de masini vechi si ruginite zac in parcarile din Vaslui, spre disperarea soferilor, care cu greu gasesc un loc in care sa-si lase autoturismele. De ceva vreme, primaria, prin politia Locala, a demarat o campanie de strangere a rablelor. Politistii locali vasluieni cauta sistematic prin parcari masinile care nu s-au mai miscat de ani de zile. Odata identificati, proprietarii acestora au la dispozitie cinci zile sa elibereze domeniul public. „Acum, cu amenzile care sunt, nu ne permitem sa parcam pe unde apucam, dar suntem obligati. Greu gasesti un loc. Sunt multe masini vechi lasate prin parcari si noi nu avem loc”, spune un sofer.
In fiecare an, Primaria Vaslui desfasoara campanii de strangere a rablelor de pe strazi. Cu toate acestea, pe domeniul public inca zac zeci de astfel de masini. “Notificam proprietarii, dupa care intervine o somatie, iar daca respectivul autoturism tot nu este ridicat de pe domeniul public, aplicam sanctiuni. Avem in monitorizare un numar de 27 de astfel de autoturisme. De regula, dupa identificarea masinilor, se asteapta un an de zile pana la ridicarea lor, daca este cazul. Pana acum, nu am avut situatii de acest gen, adica nu a fost nevoie sa ridicam autoturismele identificate deoarece proprietarii le-au luat de pe spatiul public. Singura problema este ca de la indentificarea autoturismului si pana la momentul in care noi avem dreptul sa ne indreptam impotriva proprietarilor este acest termen de un an, care e foarte lung, insa asa este legea”, spun sefii Politiei Locale Vaslui. Sanctiunile nu sunt deloc mici: intre 1.000 si 2.000 de lei. Proprietarii masinilor ridicate care vor sa reintre in posesia lor trebuie sa faca o cerere la primarie, sa faca dovada ca sunt proprietarii autoturismelor respective si ca au platit taxele si impozitele aferente. Masinile ridicate pot intra in patrimoniul primariei in cazul in care nimeni nu le revendica. Odata ajuns in proprietatea publica, autoturismul va fi valorificat.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.