StiriEst
Lansarea candidaţilor PNL Vaslui pentru parlamentare s-a desfăşurat într-o sală neîncălzită; Candidat: E foarte frig în sală
Lansarea oficială a candidaţilor PNL Vaslui pentru alegerile parlamentare s-a desfăşurat într-o sală neîncălzită a Casei de Cultură din municipiul Vaslui, primul candidat pe lista pentru Camera Deputaţilor spunând că ”e foarte frig”, iar liderul formaţiunii liberale, Alina Gorghiu, stând îmbrăcată cu paltonul şi cu o eşarfă înfăşurată în jurul gâtului.
Lansarea candidaţilor PNL din judeţul Vaslui a avut loc în sala de spectacole a Casei de Cultură ”C. Tănase” din municipiul Vaslui, care nu a fost încălzită pe parcursul desfăşurării evenimentului.
Doi dintre candidaţii au reclamat frigul din sală, iar liderul PNL, Alina Gorghiu, prezentă la eveniment, a stat îmbrăcată cu paltonul şi a purtat o eşarfă în jurul gâtului.
”E frig, e foarte frig în sală. Înţeleg că şi în luna martie a fost la fel. Probabil că directorul pesedist al insituţiei (n.r.- Casa de Cultură) consideră că în aceste condiţii trebuie să ne desfăşurăm noi activitatea. Probabil că ne consideră nedemni de lumea lor”, a declarat fostul prefect de Vaslui Daniel Olteanu, primul pe lista de candidaţi PNL la Camera Deputaţilor.
Casa de Cultură ”C. Tănase” Vaslui nu mai beneficiază de doi ani de încălzire în sistem centralizat, fiind deconectată de la reţea. În aceste condiţii, conducerea instituţiei a recurs la montarea de centrale termice proprii, de capacitate redusă, care încălzesc însă doar o parte din birourile şi sălile de cursuri ale clădirii.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPoliția a descins la adăpostul groazei din Bălteni. „Marele” liberal Ioan Păun, cercetat pentru cruzime față de animale
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaDramă pe calea ferată din Vaslui! O tânără, smulsă din fața trenului de jandarmi în ultima secundă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaOmul de afaceri Fănel Bogos a fost reținut. Este acuzat că a ucis o iapă în propria curte
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaScandal uriaș în Poliția Bârlad! Plângere internă împotriva comisarului-șef Chiper Nicușor: „Se comportă ca un dictator și îi urmărește pe colegi!”
-
Știri Vasluicu 4 zile in urmaPlantagro-Com, afacerea cu pretenții de imperiu agricol, a fost trântită de Tribunal! Pierderi uriașe, datorii sufocante și un plan de salvare respins!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaTragedie în județul Vaslui! Avion ultraușor prăbușit la Băcani – pilotul a fost găsit decedat
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaSubprefectul Arcăleanu, prins în mijlocul scandalului Bogos–Barbu. Pierde funcția de la prefectură, locul său va fi luat de un tânăr de la USR
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaBăut bine la ora 11 dimineața! Șofer din Bârlad, reținut după ce a fost prins cu 1,44 alcool la volan

