StiriEst
DROGAT! Verdict in cazul soferului care a fugit dupa ce a spulberat trei oameni pe tecerea de pietoni! A consumat marijuana!
În urmă cu o săptămână, trei oameni au fost spulberaţi chiar pe trecerea de pietoni, în Bârlad, iar şoferul a fugit de la locul accidentului
Potrivit martorilor, cei trei pietoni traversau strada regulamentar şi se aflau pe zebră în momentul în care au fost izbiţi în plin, de un autoturism. Şoferul inconştient, nu a avut nici cea mai mică intenţie de a frâna. După ce a lovit oamenii ca pe popice nu a oprit mașina, continuându-și drumul în trombă și lăsând oamenii întinși pe carosabil, însângerați. Martorii au sunat imediat la 112 şi la faţa locului au sosit mai multe ambulanţe şi echipaje ale poliţiei. După ce a fost prins, șoferul a fost testat cu etilotestul iar rezultatul a indicat ca nu a consumat băuturi alcoolice. Potrivit unor surse judiciare, conducatorul auto, Nicușor Bitir, consumase marijuana, unul dintre cele mai comune droguri in randul tinerilor.
Consumul de marijuana provoaca atat dependenta fizica cat si psihologica, iar consumul cronic poate determina nenumarate efecte fizice si mentale negative: deteriorarea sau reducerea memoriei de scurta durata si a comprehensiunii, alterarea dimensiunii temporale, reducerea abilitatii de a indeplini taskuri care necesita concentrare si coordonare, cum ar fi conducerea unui autovehicul.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră