Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Un autobuz a luat foc in mers, la intrarea in Barlad; cei 49 de pasageri aflati in mijlocul de transport, evacuati de sofer

Publicat

in

Un autobuz a luat foc in mers, luni dimineata, la intrarea in Barlad, cei 49 de pasageri reusind sa coboare in siguranta din mijlocul de transport in comun cu ajutorul soferului. Pompierii urmeaza sa stabileasca din ce cauza autobuzul a fost cuprins de flacari.

Incidentul a avut loc luni dimineata, la intrare in municipiul Barlad, dinspre comuna Chetrosu. Autobuzul care facea curse regulate a luat foc in mers, pasagerii fiind cei care l-au anuntat pe sofer ca mijlocul de transport se umple de fum.

Soferul a coborat, i-a ajutat pe toti cei 49 de calatori sa iasa afara, iar apoi a sunat la numarul de urgenta 112.

”Pasagerii aflati in spatele autobuzului au simtit miros de fum, motiv pentru care au alertat soferul. In consecinta, acesta a oprit autobuzul si a evacuat toti cei 49 de calatori, fara a le fi pusa viata in pericol”, a declarat responsabilul cu mass-media al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Vaslui, Petru Iftene. Pompierii au intervenit cu o autospeciala.

Deocamdata nu se stie din ce cauza autobuzul a luat foc, pompierii facand o ancheta.

Adriana ADAM

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.