StiriEst
Modificări în cazul permiselor auto după vârsta de 70 de ani
Șoferii care au împlinit vârsta de 70 de ani vor fi obligați să efectueze mai rapid un control medical pentru a primi dreptul de a mai conduce o mașină pe drumurile publice, se arată într-un proiect de lege din Parlament. În plus, permisul lor auto urmând astfel să aibă o valabilitate mai scurtă.
Șoferii care au împlinit vârsta de 70 de ani vor fi obligați să efectueze un control medical anual pentru a primi dreptul de a mai conduce o mașină pe drumurile publice.
În plus, permisul lor auto ar urma să aibă o valabilitate de 1 an și va fi prelungită anual. În prezent, permisul auto este valabil 10 ani. Modificarea în acest sens a legislației rutiere a fost pregătită în Parlament în această lună, sub forma unui proiect de lege. Inițiatorul proiectului a fost reales parlamentar așa că el își va susține proiectul în continuare.
Proiectul stabilește astfel că, prin derogare de la regula actuală, valabilitatea administrativă a permiselor de conducere este de 1 an în cazul persoanelor care au împlinit vârsta de 70 de ani.
Limitarea valabilității este argumentată prin faptul că datele statistice indică numeroase accidente rutiere provocate de persoane care au atins vârsta de 70 de ani, din cauza înrăutățirii stării de sănătate care survine în intervalul celor 10 ani în care, astăzi, carnetul auto le este valabil.
Limitarea este astfel văzută ca o garanție a siguranței atât pentru șoferul în vârstă, dar și pentru celelalte persoane din trafic.
Adriana ADAM
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaFamilia lui Sorin Iacob vorbește despre un accident care „se putea evita”, în timp ce ancheta continuă. Mesajul surorii lui Sorin, între suferință și acuzații
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaUrsachi pune lacăt pe banii europeni. ISU Vaslui riscă să piardă 6 milioane lei după ce șefa Prevenirii contestă calitatea lucrărilor de la sediul din Bârlad
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaFacturi uriașe la apă, șantiere scăpate de sub control. Lucrări periculoase la Aquavas, au apărut alunecările de teren- VIDEO
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaImpact violent în Bârlad. A pierdut controlul volanului și a aruncat o mașină parcată direct în gard
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaScene șocante într-un magazin din Bârlad: femeie arestată după ce a bătut o vânzătoare pentru o pungă de detergent
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaMihai Barbu rămâne sub control judiciar, iar „echipa de la ferma lui Bogos” intră pe lista DNA. Arcăleanu și viceprimarul Bulumac, chemați la audieri
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaRazie în jurul școlilor din Huși. Polițiști, câini de serviciu și controale la baruri și săli de jocuri
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaExplozie de internări la Vaslui. Mii de pacienți ajung la spital cu diabet și complicații grave

