StiriEst
O femeie si un barbat au fost prinsi bauti la volan. Iata urmarile!
Polițiștii Biroului Rutier Bârlad au fost sesizați despre producerea unui accident de circulație soldat cu pagube materiale petrecut pe strada Vasile Lupu, din municipiul Bârlad. Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că persoana care a condus autoturismului implicat în eveniment se numește M. Ionel, de 40 de ani, din comuna Zorleni. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a indicat o valoare de 0, 69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiști din cadrul Biroului Rutier Huși, pe timpul exercitării atribuțiilor de serviciu au observat pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Huși, o femeie care se afla lângă un autoturism și obstrucționa traficul rutier pe ambele sensuri de mers.
Femeia a fost identificată ca fiind T. Maricela, de 43 de ani, domiciliată în comuna Arsura. S-a procedat la testarea acesteia cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că a condus autoturismul din localitatea Arsura pana în municipiul Huși, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Persoana în cauză a fost condusă la Spitalul Municipal Huși unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele femeii s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
Adriana ADAM
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma60 de comune din Vaslui primesc bani europeni pentru servicii esențiale: locuri de muncă, sănătate și educație
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaDe pe capota DNA, direct pe scena „excelenței”: premiul unui șef crescut la umbra lui Buzatu
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaAsistentă de la SJU Vaslui, moarte fulgerătoare după tura de noapte. Mesajul ei despre epuizare cutremură acum unitatea sanitară
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaRuptură între Biserică și instituția condusă de Ciprian Trifan: Episcopia cere sprijin pentru săraci, „Beregoi vrea numai bani”, spune conducerea CJ
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPrimarul Boroș pune viețile oamenilor în pericol! După explozia din Bârlad, un consilier local acuză Primăria că a lăsat blocul fără căldură
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAvalanșă de sancțiuni în trafic: controale la foc continuu, milioane de lei intră la buget. Statul strânge bani cu radarul și centura
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaConsilierii PNL din Vaslui: inutili și plătiți din taxe tot mai mari. Marius Arcăleanu vorbește despre muncă, în timp ce aleșii liberali nu fac nimic
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaEroul cu patru lăbuțe salvat din infern: cățel resuscitat după explozia devastatoare dintr-un bloc din Bârlad

