Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Asa va arata noua Policlinica! O investitie de 7 milioane de euro

Publicat

in

Este vorba despre o policlinica noua, care va functiona chiar in curtea unitatii medicale. Astfel, drumul chinuitor pe care pacientii trebuie sa il faca acum intre spital si policlinica va fi in scurt timp doar o amintire urata. De altfel, Vasluiul este singurul oras din tara in care Ambulatoriul de Specialitate se afla la o distanta atat de mare de spital. Proiectul urmeaza sa primeasca finantarea avand in vedere ca documentatia depusa la Compania Nationala de Investitii a trecut de furcile caudine ale comisiilor de specialitate si am primit avizul final fara observatii. Urmatorul pas este emiterea ordinului ministerial cu privire la finantare. Noi speram ca la inceputul lunii februarie CNI sa scoata la licitatie executia proiectului si daca procedura de achizitie merge in termene normale, poate in perioada aprilie – mai putem incepe executia propriu-zisa. „Valoarea investitieie este de 7 milioane de euro, din care valoarea cofinantarii asigurate de Consiliul Judetean este de aproximativ 250.000 de euro. Tot ce inseamna licitarea si realizarea executie se face de catre CNI, iar la sfarsitul realizarii investitiei obiectivul va fi predat Consiliului Judetean pentru exploatare”, a declarat managerul Spitalului Judeean de Urgenta Vaslui, Ana Rinder. Concret, este vorba despre construirea unui nou corp de cladire in curtea Spitalului Judetean de Urgenta, exact la nivelul intrarii de la strada principala. Policlinica va fi mutata din actualul loc in care functioneaza,pentru realizarea unui circuit optim al pacientului. Cladirea va cuprinde la demisol Serviciul de Medicina Legala si Serviciul de Toxicologie, toate specialitatile care
functioneaza acum in policlinica, dar si un modern sector de radiologie si explorari functionale, un serviviu nou de fizioterapie si kinetoterapie. La ultimul etaj vor functiona Comitetul Director, Compartimentul de Resurse Umane, Oficiul Juridic,auditul, Serviciul Administrativ, Serviciul Tehnic. „Acum Policlinica functioneaza la aproximativ patru kilometri distanta de spital, nu exista un mijloc de transport pentru pacienti, iar bolnavii se deplaseaza pe cheltuiala proprie, lucru care creeaza, pe buna dreptate, nemultumire in randul oamenilor. Totodata, este complicat si pentru medicii din spital, care desfasoara o zi pe saptamana activitate in ambulatoriu. Noi speram ca odata cu realizarea acestui obiectiv sa creasca gradul de satisfactie atat in randul pacientilor cat si in randul personalului medical”, a mai spus Ana Rinder. In prezent, zilnic, sute de pacienti asteapta in frig la usile cabinetelor din Policlinica Vaslui si nici consultatiile nu se acorda in conditii mai bune. Cadrele medicale care isi desfasoara activitatea in Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Judetean de Urgenta (Policlinica) Vaslui si pacientii care vin aici la consultatii reclama lipsa caldurii in cladire. Oamenii spun ca sunt nevoiti sa astepte chiar si doua ore pe holuri din cauza aglomeratiei, iar temperatura interioara este similara celei de afara. Evident, este frig si in cabinetele medicale.„Policlinica aceasta pare ca din timpul razboiului; nu suntem in 2016, suntem inanii ’40-‘50“, a spus o pacienta. Temperaturile nu pot fi mentinute la valori multumitoare in Policlinica din cauza faptului ca tamplaria este veche si nu izoleaza foarte bine.

Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.