StiriEst
O batrana a murit in urma unui incendiu
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Vaslui, împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la o casă din localitatea Tanacu, comuna Tanacu.
În cursul nopţii trecute, în jurul orei 0021 un apel sosit în dispeceratul comun I.S.U. – S.A.J. anunţa faptul că în localitatea Tanacu , comuna Tanacu, o casă este în flăcări iar în interiorul acesteia există posibilitatea să se afle proprietara locuinţei. Imediat, au fost alertate forțele de interventie ale Detaşamentului Vaslui, precum şi Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate. La fața locului s-au deplasat o autospecială de lucru cu apă şi spumă, cu şaşe subofițeri şi o ambulanță S.M.U.R.D. cu echipaj de terapie intensivă mobilă.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință, construită din pământ şi la acoperişul pe structură din lemn şi învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de circa 100 m.p.. Din nefericire, după lichidarea incendiului a fost găsit trupul carbonizat al proprietarei în vârstă de 81 de ani.
Flăcările au distrus locuinţa în totalitate, cu toate bunurile din interiorul celor trei camere (mobilier, aparatură electrocasnică, materiale textile, documente şi altele), cel mai probabil împrejurarea determinantă care a condus la producerea incendiului a fost jarul căzut din sobă.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră