StiriEst
UPDATE Femeie in coma dupa ce a cazut din caruta. Elicopterul SMURD a fost solicitat sa intervina
O femeie de 48 de ani, din localitatea vasluiană Deleşti, a fost transportată, joi după-amiază, cu elicopterul SMURD, la Spitalul de Neurochirugie Iaşi, după ce a căzut în cap dintr-o căruţă. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale acesteia.
Incidentul s-a petrecut joi după-amiază, pe drumul judeţean care tranzitează comuna vasluiană Deleşti.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, femeia de 48 de ani s-a dezechilibrat şi a căzut din căruţă, lovindu-se puternic la cap.
Una dintre celelalte persoane care se aflau în căruţă a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a solicitat intervenţia unui echipaj medical, în zonă ajungând atât medicul de familie din comună, cât şi o ambulanţă.
”Victima era într-o stare foarte gravă, din cauza traumatismului sever suferit la nivelul capului. În consecinţă, s-a solicitat şi sprijinul elicopterul SMURD care deserveşte zona Moldovei”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, medicul Dan Ungureanu.
Elicopterul SMURD a aterizat pe un teren din apropierea localităţii Deleşti şi, după ce a preluat femeia, a transportat-o în comă profundă la Spitalul de Neurochirugie Iaşi. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale acesteia.
Adriana ADAM
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPoliția a descins la adăpostul groazei din Bălteni. „Marele” liberal Ioan Păun, cercetat pentru cruzime față de animale
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaDramă pe calea ferată din Vaslui! O tânără, smulsă din fața trenului de jandarmi în ultima secundă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaOmul de afaceri Fănel Bogos a fost reținut. Este acuzat că a ucis o iapă în propria curte
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal uriaș în Poliția Bârlad! Plângere internă împotriva comisarului-șef Chiper Nicușor: „Se comportă ca un dictator și îi urmărește pe colegi!”
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaTragedie în județul Vaslui! Avion ultraușor prăbușit la Băcani – pilotul a fost găsit decedat
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAfacerea câinilor. Cum s-au transformat banii publici în suferință și moarte
-
Știri Vasluicu 4 zile in urmaSubprefectul Arcăleanu, prins în mijlocul scandalului Bogos–Barbu. Pierde funcția de la prefectură, locul său va fi luat de un tânăr de la USR
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaCopil de 6 ani călcat de o mașină la Tătărăni, transportat cu elicopterul SMURD la Iași

