StiriEst
Anchetă la un liceu, de unde o elevă a fost dusă la spital după ce i s-a făcut rău de la alcool
Consiliul profesoral al Liceului Agricol Huşi a dispus efectuarea unei anchete în cazul unei eleve de clasa a X-a care a fost transportată cu ambulanţa la spital după ce i s-a făcut rău în timpul orelor de curs de la alcoolul băut cu o zi în urmă împreună cu alte două eleve.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, eleva de 16 ani a avut o stare de lipotimie în timp ce se afla la cursuri, la Liceul Agricol Huşi, ceea ce i-a determinat pe colegi să anunţe diriginta de la clasă pentru a-i fi acordate îngrijirile medicale necesare.
În consecinţă, s-a solicitat intervenţia unei ambulanţe, prin intermediul numărului 112, adolescenta fiind dusă, într-o primă fază, la cabinetul medical al unităţii de învăţământ. Ulterior, eleva a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgenţă Huşi, unde a rămas internată pentru câteva ore.
”Cu o zi înainte de incident, eleva a consumat alcool în afara şcolii, aşa după cum a afirmat faţă de profesori. Nu ştim, deocamdată, ce anume a băut şi ce cantitate, acest aspect urmând să fie lămurit în urma audierii care va fi făcută, luni (n.r. – 13 martie), de către comisia de disciplină desemnată de Consiliul Profesoral al liceului”, a declarat pentru news.ro inspectorul pentru management şcolar din cadrul ISJ Vaslui, Constantin Turcu.
Adolescenta de 16 ani ar fi spus colegilor de clasă că a băut împreună cu alte două prietene, în locuinţa uneia dintre ele.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaDe pe capota DNA, direct pe scena „excelenței”: premiul unui șef crescut la umbra lui Buzatu
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAsistentă de la SJU Vaslui, moarte fulgerătoare după tura de noapte. Mesajul ei despre epuizare cutremură acum unitatea sanitară
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaSe spune că dacă nu muncești azi, nu ai spor tot anul. Mit sau adevăr? – explică părintele Alexandru Brăescu, Parohia Docani
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPSD Vaslui amenință coaliția: „Fără Bolojan sau ieșim de la guvernare”
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaCiupilan face legea… praf! Prefectura îi dă peste nas primarului din Huși
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaCiupilan, surprins în “profundă reflecție” la Bacău. Somn strategic pentru economia și dezvoltarea Hușului
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaImpact nimicitor pe DE 581: mașină intrată frontal într-un TIR, șofer mort. Martorii vorbesc despre o posibilă sinucidere
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaPlătită din bani publici, fata lui Manole închide gura oamenilor: spitalul se laudă, pacienții nu au voie să comenteze

