StiriEst
Anchetă a Poliţiei la Spitalul Judeţean Vaslui, după ce un pacient de 88 de ani s-a aruncat de la etajul I al pavilionului Secţiei Infecţioase şi a murit
Poliţia Vaslui a declanşat o anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui după ce un pacient în vârstă de 88 de ani a murit, aruncându-se de la etajul I al pavilionului Secţiei Infecţioase. Conducerea unităţii medicale susţine că nu a existat niciun viciu de procedură în gestionarea cazului de către personalul medical.
Potrivit conducerii spitalului vasluian, bărbatul beneficia de tratament şi urma să fie externat.
‘Am discutat cu cei din secţia în care s-a produs evenimentul şi, potrivit primelor verificări, cazul a fost gestionat potrivit protocoalelor în vigoare. Vom vedea cu exactitate ce s-a întâmplat şi dacă se impun sancţiuni. Este regretabil ce s-a întâmplat’, a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder. Aceasta a mai spus că a discutat cu medicul curant al pacientului, care a declarat că bărbatul nu a dat niciun semn că ar avea vreo problemă, actul său fiind considerat total imprevizibil de către cadrele medicale. Poliţiştii au demarat cercetări în acest caz şi urmează să stabilească în ce împrejurări s-a produs incidentul.
Adriana ADAM
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaPoliția a descins la adăpostul groazei din Bălteni. „Marele” liberal Ioan Păun, cercetat pentru cruzime față de animale
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaDramă pe calea ferată din Vaslui! O tânără, smulsă din fața trenului de jandarmi în ultima secundă
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaOmul de afaceri Fănel Bogos a fost reținut. Este acuzat că a ucis o iapă în propria curte
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal uriaș în Poliția Bârlad! Plângere internă împotriva comisarului-șef Chiper Nicușor: „Se comportă ca un dictator și îi urmărește pe colegi!”
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaTragedie în județul Vaslui! Avion ultraușor prăbușit la Băcani – pilotul a fost găsit decedat
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaAfacerea câinilor. Cum s-au transformat banii publici în suferință și moarte
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaCopil de 6 ani călcat de o mașină la Tătărăni, transportat cu elicopterul SMURD la Iași
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal în zona Traian: doi polițiști din Vaslui, doborâți de un tânăr dezorientat și de propriul zel- VIDEO

