Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Situatie fara precedent la Spitalul HusI. Unitatea risca sa ramana fara medici dupa ce Curtea de Conturi i-a obligat pe acestia sa returneze sume mari de bani

Publicat

in

Unitatea sanitara din Husi risca sa ramana fara medici dupa ce in urma unui control al Curtii de Conturi, cadrele medicale care efectueaza garzi au fost somate sa returneze banii primiti pentru decontarea navetei. Totodata si medicii  care au primit o locuinta de serviciu sunt acum buni de plata. Astfel, in conditiile in care se fac eforturi pentru atragerea de specialisti intr-un spital considerat neatractiv cum este cel din Husi, o astfel de masura nu face altceva decat sa indeparteze medicii. Conducerea unitatii sanitare nu stie unde a gresit atunci cand, cu buna-credinta a decontat naveta cadrelor medicale, tocmai pentru a determina mendicii sa vina la Husi. Banii s-au dat din fondurile proprii ale spitalului, tocmai pentru a nu fi ulterior probleme, insa controlorii zelosi ai Curtii de Conturi, invocand prevederi legislative neclare, au apreciat ca decontarile s-au facut ilegal. Medicii au acum de returnat spitalului aproximativ 30.000 de lei la care se adauga penalitati. Conducerea spitalului asteapta acum lamuriri suplimentare de la Curtea de Conturi a Romaniei, acolo unde masura luata de inspectorii vasluieni a fost contestata de reprezentantii unitatii sanitare. „Nu stim exact unde a fost problema, ce lege am incalcat in cazul acestor medici, dar cert este ca ei trebuie sa dea banii inapoi. Noi nu spunem ca nu am gresit, dar sa ni se spuna exact unde, ce lege s-a incalcat. Suma este destul de mare, mai ales ca este vorba despre trei ani. Astfel, medicii care au contract pentru efectuarea de garzi trebuie acum sa plateasca. Nu stim cum se va termina aceasta speta, dar cert este ca am fost pusi intr-o situatie delocata. Le-am promis ceva unor oameni, tocmai pentru ca oferta spitalului sa fie mai atractiva si sa-i determinam sa vina in unitatea noastra, iar acum, ne-am incalcat, prcatic cuvantul. Am incercat sa venim in fata celor care au efectuat controlul cu argumentrul sa trebuie sa acordam niste facilitati medicilor, dar nu au inteles. Nu stium sa mai fie vreun spital care sa fi fost pus in aceasta situatie. Oare suntem noi sngurii care au gresit”, spun reprezentantii spitalului husean. Singura speranta a medicilor din Husi este acum la reprezentantii Curtii de Conturi a Romaniei, care urmeaza sa primeasca un raspuns in urma contestatiei depuse de reprezentantii unitatii medicale din orasul dintre vii.

Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.