StiriEst
GALERIE FOTO Episcopul Corneliu a lesinat la inmormantarea mamei sale. IPS Teofan si zeci de preoti au venit sa ii fie alaturi. Toti enoriasii au primit mancare
Putini enoriasi, dar multime de fete bisericesti in frunte cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Trupul neinsufletit al Ruxandrei Onila a fost depus la Biserica din Corni Albesti, lacas de cult ridicat de episcop.
Zeci de preoţi din judeţul Vaslui au participat, marţi, la funeraliile Ruxandrei Onilă, mama Episcoului Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, slujba de înmormântare fiind oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Sătenii din Corni Albeşti, localitatea natală a IPS Corneliu Bârlădeanul, au spus despre mama episcopului că fost cea care i-a insuflat fiului credinţa, susţinânduţl să urmeze calea duhovnicească.
„A fost o femeie cu o mare credinţă în Dumnezeu. Şi-a crescut cei trei copii frumos şi simplu, aşa cum se întâmplă în cele mai multe familii de la ţară. Dumnezeu s-o odihnească”, a spus un sătean din Corni Albeşti, prezent la slujba de înmormântare.
În vârstă de 73 de ani, Ruxandra Onilă a decedat din cauza unor probleme medicale. Ea a fost înmormântată alături de soţul său, Eugen Onilă, decedat în anul 2013, în cimitiril Bisericii din Corni Albeşti, lăcaş construit cu sprijinul Episcopului Huşilor Corneliu Bârlădeanul.
Mai multi jandarmi si politisti au fost chemati sa asigure ordinea si linistea in zona. Drumul care duce spre biserica cimitirului din Corni Albesti a fost blocat de bolizii de lux ai preotilor. Vorbim de masini scumpe de peste 60-70 de mii de euro fiecare. Au fost pregatite aproape 400 de pachete cu mancare pentru enoriasi si o masa pentru oficialitati la caminul cultural din sat. Meniul de la praznic a constat in ciorba de vacuta, sarmale cu mamaliga si ardei iute, orez cu cotlet de porc, iar la desert cozonac. Preoti din toate colturile judetului s-au ingramadit in biserica sa ii fie alaturi episcopului. Corneliu a plans pe toata durata slujbei, una foarte lunga care a durat mai bine de cinci ore. In momentul in care sicriul cu trupul neinsufletit a fost bagat in cripta, episcopul a lesinat! Preotii au sarit si l-au udat cu apa.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma60 de comune din Vaslui primesc bani europeni pentru servicii esențiale: locuri de muncă, sănătate și educație
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaDe pe capota DNA, direct pe scena „excelenței”: premiul unui șef crescut la umbra lui Buzatu
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaAsistentă de la SJU Vaslui, moarte fulgerătoare după tura de noapte. Mesajul ei despre epuizare cutremură acum unitatea sanitară
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaRuptură între Biserică și instituția condusă de Ciprian Trifan: Episcopia cere sprijin pentru săraci, „Beregoi vrea numai bani”, spune conducerea CJ
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPrimarul Boroș pune viețile oamenilor în pericol! După explozia din Bârlad, un consilier local acuză Primăria că a lăsat blocul fără căldură
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAvalanșă de sancțiuni în trafic: controale la foc continuu, milioane de lei intră la buget. Statul strânge bani cu radarul și centura
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaConsilierii PNL din Vaslui: inutili și plătiți din taxe tot mai mari. Marius Arcăleanu vorbește despre muncă, în timp ce aleșii liberali nu fac nimic
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaEroul cu patru lăbuțe salvat din infern: cățel resuscitat după explozia devastatoare dintr-un bloc din Bârlad

