StiriEst
Tânărul care a murit după ce malurile unui puţ s-au prăbuşit peste el ar fi lucrat ca zilier. ITM a constatat că malurile nu erau asigurate
Muncitorul scos în stare critică dintr-un puţ în care un mal de pământ s-a surpat peste el la o adâncime de aproximativ 12 metri a fost declarat mort, după mai bine de o oră de manevre de resuscitate. Inspectoratul Teritorial de Muncă a deschis o anchetă în acest caz.
Angajaţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui au declarat decesul în cazul tânărului peste care s-a surpat un mal de pământ în timp ce efectua lucrări în interior.
Muncitorul de 25 de ani a murit la mai bine de o oră în care echipajele medicale au făcut manevre de resuscitare, după ce bărbatul a fost scos în stop cardio-respirator din fântâna de aproximativ 12 metri.
”Din păcate, manevrele de resuscitare au fost fără rezultat pozitiv. În consecinţă, echipajul medical a declarat oficial decesul”, a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, medicul Dan Ungureanu.
Sesizaţi de către Poliţie, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui au declanşat o anchetă în acest caz pentru a stabili dacă bărbatul era angajat cu forme legale.
Tânărul de 25 de ani se afla la o adâncime de aproximativ 12 metri când, la un moment dat, un mal s-a surpat şi l-a acoperit cu pământ, rămânând însă cu capul afară. Colegii bărbatului au solicitat imediat intervenţia echipelor de salvare de la ISU pentru a-l scoate afară pe muncitorul care executa lucrări în respectivul puţ.
”În momentul în care pompierii au ajuns la locul indicat, victima era conştientă şi comunica cu echipa de salvare. După aproximativ 25 de minute s-a reuşit scoaterea tânărului la suprafaţă, însă acesta se afla în stop cardio-respirator, fiind efectuate manevrele de resuscitare. Din păcate, chiar dacă bărbatul a rămas cu capul afară, nu a mai putut respira din cauza cantităţii mari de pământ care i-au apăsat pe cutia toracică”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Marişcu.
La solicitarea echipajului medical de la Ambulanţă, un elicopter SMURD a aterizat în zona unde a avut loc incidentul pentru a-l prelua pe tânărul de 25 de ani dacă s-ar fi reuşit repornirea activităţii cardiace a acestuia.
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPoliția a descins la adăpostul groazei din Bălteni. „Marele” liberal Ioan Păun, cercetat pentru cruzime față de animale
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaDramă pe calea ferată din Vaslui! O tânără, smulsă din fața trenului de jandarmi în ultima secundă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaOmul de afaceri Fănel Bogos a fost reținut. Este acuzat că a ucis o iapă în propria curte
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal uriaș în Poliția Bârlad! Plângere internă împotriva comisarului-șef Chiper Nicușor: „Se comportă ca un dictator și îi urmărește pe colegi!”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaTragedie în județul Vaslui! Avion ultraușor prăbușit la Băcani – pilotul a fost găsit decedat
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAfacerea câinilor. Cum s-au transformat banii publici în suferință și moarte
-
Știri Vasluicu 7 zile in urmaSubprefectul Arcăleanu, prins în mijlocul scandalului Bogos–Barbu. Pierde funcția de la prefectură, locul său va fi luat de un tânăr de la USR
-
Știri Vasluicu 7 zile in urmaBăut bine la ora 11 dimineața! Șofer din Bârlad, reținut după ce a fost prins cu 1,44 alcool la volan

