StiriEst
Amenda de cateva zeci de mii de lei pentru moartea unui om
Bărbatul în vârstă de 25 de ani decedat săptămâna trecută, după ce a fost acoperit de un mal de pământ în timp ce făcea săpături pentru o fântână, muncea la negru, a stabilit Inspectoratul de Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui. Potrivit inspectorului de specialitate Alin Mocanu, firma din Iaşi la care bărbatul lucra la negru mai folosea încă trei muncitori fără forme legale de angajare.
‘Pe partea relaţiilor de muncă, firma respectivă riscă o amendă cuprinsă între 40.000 de lei şi 80.000 de lei pentru folosirea a patru persoane fără forme legale de angajare. În cursul săptămânii viitoare, firma mai trebuie să prezinte o serie de documente şi urmează fie stabilit exact cuantumul amenzii. Iniţial, reprezentanţii firmei au precizat că oamenii munceau ca zilieri, dar pentru activitatea de forare puţuri nu există cadru legal pentru angajarea de forţă de muncă sezonieră’, a declarat inspectorul Alin Mocanu, din cadrul ITM Vaslui.
Firma din Iaşi nu avea ca profil de activitate forarea de puţuri sau fântâni, ci efectuarea de lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi aer condiţionat.
Un bărbat în vârstă de 25 de ani a căzut vinerea trecută într-o fântână şi a fost acoperit de un mal de pământ.
La faţa locului a fost chemat şi un elicopter SMURD, însă nu a mai fost necesar transportul bărbatului la o unitate medicală deoarece el nu a răspuns manevrelor de resuscitare, care au durat aproximativ 90 de minute.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPoliția a descins la adăpostul groazei din Bălteni. „Marele” liberal Ioan Păun, cercetat pentru cruzime față de animale
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaDramă pe calea ferată din Vaslui! O tânără, smulsă din fața trenului de jandarmi în ultima secundă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaOmul de afaceri Fănel Bogos a fost reținut. Este acuzat că a ucis o iapă în propria curte
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaScandal uriaș în Poliția Bârlad! Plângere internă împotriva comisarului-șef Chiper Nicușor: „Se comportă ca un dictator și îi urmărește pe colegi!”
-
Știri Vasluicu 4 zile in urmaPlantagro-Com, afacerea cu pretenții de imperiu agricol, a fost trântită de Tribunal! Pierderi uriașe, datorii sufocante și un plan de salvare respins!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaTragedie în județul Vaslui! Avion ultraușor prăbușit la Băcani – pilotul a fost găsit decedat
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaSubprefectul Arcăleanu, prins în mijlocul scandalului Bogos–Barbu. Pierde funcția de la prefectură, locul său va fi luat de un tânăr de la USR
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaBăut bine la ora 11 dimineața! Șofer din Bârlad, reținut după ce a fost prins cu 1,44 alcool la volan

