StiriEst
Controversa temelor pentru vacanța de vară
Vineri a fost, oficial, ultima zi de şcoală din acest an. Deşi nu vor mai merge la cursuri timp de trei luni, sunt şi elevi care vor petrece mare parte din vacanţă făcând teme. Asta, cu toate că există un ordin de ministru de anul trecut care prevede că acest lucru nu ar trebui să se întâmple.
Bucurie mare pentru toţi elevii. Au ajuns la final după un an şcolar greu, în care s-au trezit în fiecare dimineaţă pentru a veni la cursuri. Urmează trei luni de vacanţă şi distracţie. Nu pentru toţi însă. Unii au primit teme pentru acasă.
-Cam câte exerciţii ai?
-Nu le-am numărat, dar am văzut că are 100 de pagini.
-Şi ai şi de citit?
-Da, am şi de citit.
-Câte cărţi?
– Patru.
Cantitatea de teme este uneori, prea mare, spun şi o parte dintre părinţi.
„Tot timpul au avut. Şi în vacanţele alea mici au avut lectură de citit, chiar dacă ei erau la clasa 0 şi abia învăţaseră să citească”, spune un părinte. Potrivit unui ordin de ministru emis la finalul anului trecut, „în perioada vacanţelor, de regulă, nu se vor da teme pentru acasă elevilor din învăţământul primar şi gimnazial.” Profesorii spun că respectă ordinul, iar elevii care studiază în vacanţe o fac din propria voinţă. „În vacanţe, unii îşi doresc să le recomand ce să facă şi atunci, fără să punem presiune pe absolut nimeni, ei iau din partea noastră recomandări de lectură şi recomandări de lucru”, spune Sorina Lăcătuş, profesor de limba română. „Nu ne-a dat nouă teme, dar mi-am luat şi eu ca să nu uit peste vacanţă tot ce am învăţat în clasă”, afirmă un elev. Vacanţa de vară se va termina pe 11 septembrie.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaMilitar resuscitat de două ori, lăsat să moară la spitalul din Huşi! “Nu e nici mama, nici tata, nu am ce sa-i fac!”
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal sângeros în Bârlad. Bătaie între zeci de tineri, un bărbat înjunghiat și transportat de urgență la spital
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaFrica din interiorul ISU Vaslui: subaltern filmat la stația GPL, șefii tac, iar angajații se tem de răzbunare
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaȘoferiță din Bârlad, reținută după ce a fost prinsă băută la volan pe DN 24
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaNoaptea accidentelor pe șoselele din Vaslui. 9 mașini făcute zob, patru oameni au ajuns la spital
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaTragedie la Focșeasca: doi frați ieșiți la joacă au murit înecați sub gheață. Tatăl, disperat, nu are bani să-și îngroape copiii
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaDosarul Bogos explodează: ancheta se apropie de vârful puterii
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaScene șocante la Puiești. Tânăr găsit înjunghiat pe marginea drumului, în stare gravă

