Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Oamenii se plâng de căldura infernală din trenuri: „Simțim că murim!”

Publicat

on

Tot main multe persoane se plâng de condițiile infernale în care au fost nevoite să călătorească azi cu trenul și în special de căldura insuportabilă și lipsa aerului condiționat. Canicula a cuprins în ultimele zile o bună parte din țară, temperaturile ajungând până la 38 de grade. Un cetățean a făcut publică o fotografie în care se vede că temperatura măsurată în tren este de 44 de grade. „Ne-am urcat din Constanţa, cu doi copii, un an şi respectiv 3 ani, eu şi soţia. Călătorim la clasa I, dar sunt condiţii de toată jena. O căldură insuportabilă de 40-45 grade Celsius. Efectiv nu se poate respira. Sunt patru geamuri în tot vagonul, două nu se deschid, bilete vândute fără locuri, îngrămădeală, căldură insuportabilă pentru copii. Călătorim până în Vaslui. Am discutat cu cei care ne-au controlat biletele, dar nu au ce să facă, că astea sunt condiţiile. O nesimţire cruntă, din partea CFR în toiul verii, când ştii că este toată lumea plecată în concediu, să oferi asemenea condiţii. Aş vrea să-i rog pe cei care conduc această renumită companie să-şi aducă şi ei copiii pentru o călătorie de câteva ore”, spune un vasluian. O tânără afirmă că în trenul în care se află nu funcționează aerul condiționat nici măcar la clasa I: „Mă aflu în IR 1993 şi suntem bătaia de joc a CFR. Suntem la vagonul 3, vagon de clasa 1, care însă nu are aer condiţionat. Are nişte tentative de geam, care sunt blocate şi nu se pot deschide. În vagon sunt copii mici care plâng, sunt vârstnici… Şi totuşi, pe nimeni nu interesează! Simţim că murim, că ne axfisiem…. E groaznic!!! Pentru ce am plătit un preţ aproape dublu, faţă de cel de la clasa 2, care, culmea, au aer condiţionat….”, se întreabă Daniela Croitoru.

Adriana ADAM

 

StiriEst

Cazul nr. 7! Tanara cu coronavirus, in stare grava la Spitalul Vaslui

Publicat

on

De catre

O femeie in varsta de 40 de ani din judetul Vaslui, comuna Garceni, este internata in stare grava la Spitalul Judetean de Urgenta si a fost depistata pozitiv la testul pentru coronavirus. Pacienta a ajuns initial la Sectia de Boli Infectioase, dar din cauza ca starea ei s-a agravat, femeia a fost transferata la Terapie Intensiva. Medicii i-au facut testul pentru coronavirus, iar rezultatul a fost pozitiv. Pacienta este in prezent intubata, starea ei fiind foarte grava. Ea va ramane in grija medicilor de la Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui dupa ce Spitalul de Boli infectioase a refuzat transferul pe motiv ca nici acolo nu mai sunt locuri. Altfel spus, Spitalul din Barlad este suport pentru pacientii COVID, dar si la Spitalul Judetean de Urgenta se trateaza infectiile cu coronavirus. La unitatea sanitara din Vaslui sunt tratate si restul afectiunilor din tot judetul. Femeia care se afla internata la Terapie Intensiva, nu are istoric epidemiologic, nu a fost in strainatate si nici nu a intrat in contact cu vreo persoana infectata. 

La Valsui sunt opt cazuri confirmate

O femeie din Vaslui, mama vasluianului infectat cu coronavirus, luata cu izoleta, in urma cu o saptamana, este infectata cu coronavirus. Rezultatul testului a iesit pozitiv, potrivit autoritatilor sanitare. Femeia a fost internata la Spitalul de Boli Infecțioase Iasi. Baiatul ei a fost si el testat pozitiv. Tânărul s-a întors din Marea Britanie pe data de 8 martie, a fost preluat pe 19 martie de un echipaj de la salvare, de la domiciliul său din Vaslui. De pe 8 martie si pana pe 19 martie, tanarul s-a intalnit cu mai multe persoane si a freceventat mai multe locuri din oras, baruri, restaurante, magazine, benzinarii. Un alt barbat intors recent din Germania unde lucra ca sofer de TIR, a ajuns la unitatea medicala din Husi acuzand simptome asemanatoare cu cele ale infectiei cu coronavirus. El a fost internat in Sectia de Boli Infectioase a unitatii sanitare si a fost pus in salon cu un politist, bolnav de pleurezie. Barbatul a fost testat si rezultatul a fost pozitiv.  Un alt caz este al unui barbat din Barlad intors recent din America.  Primul caz de coronavirus depistat la un cetatean din judetul Vaslui, este al unei femei care a fost depistata la intrarea in Vama Nadlac. Ea nu a ajuns insa la Vaslui, a fost internata la Spitalul Timisoara. Alt caz din Barlad si unul din Husi, au fost de asemenea testati pozitiv. 

Citeste in continuare

StiriEst

La Suceava se moare pe capete, iar din sacii cu care sunt transportati mortii, suna telefoanele

Publicat

on

De catre

Gianina Ursu, nepoata unui pacient de 68 de ani care a murit luni dimineață în Spitalul Județean din Suceava, a relatat pentru G4Media.ro situația din spitalul transformat într-o sursă de infecție pentru pacienți și medici deopotrivă.

Pacientul fusese internat cu 4 zile în urmă, având simptome de astm. El nu a fost testat pentru coronavirus, potrivit declarațiilor nepoatei sale, iar familia așteaptă acum să afle rezultatul testelor făcute după moartea sa.

„Unchiul meu a murit dimineață la ora 5. Nu răspundea la telefon și familia a intrat în panică, nimeni nu știa nimic. Avem în famillie o doctoriță care a dat telefoane în tot spitalul și așa a aflat că e mort. A aflat de la morgă”, relatează Gianina Ursu.

„Cu o zi în urmă, unchiul meu spunea familiei că din sacii negri cu care sunt transportați pacienții morți sună telefoanele. Erau rudele care sunau să afle ce se întâmplă cu ei. Unchiul meu a fost marcat de această imagine. În cele din urmă, și el a murit în spital”, a mai spus Gianina Ursu.

Pacientul a fost internat în secția de pneumologie a Spitalului Județean Suceava.

„Exact unde Gheorghe Flutur a fost internat singur într-o rezervă, deși el trebuia internat la secția de boli infecțioase, pentru că era pozitiv de coronavirus”, a declarat Gianina Ursu.

De ce a fost nevoie de zeci de telefoane pentru a afla situația pacientului internat?

„Doctoriței din familia noastră care a încercat să afle ce se întâmplă i s-a spus că unchiul meu nu avea telefon și de asta nu au putut să anunțe familia că a murit. Dar el avea telefon, așa a ținut legătura cu familia. În plus, pe fișa de internare e trecut numărul de telefon al familiei, dar nu a sunat nimeni”, a mai povestit nepoata pacientului decedat.

Ce se întâmplă acum?

„Nu știm diagnosticul, familia e la morgă și așteaptă să îl poată lua, dar nu știm cât durează, sunt 20 de morți acolo”, a completat Gianina Ursu.

Sursă material: www.g4media.ro

Citeste in continuare

StiriEst

Săptămâna DECISIVĂ pentru Europa în lupta cu Covid-19! Anunțul chinezilor

Publicat

on

De catre

Un grup de cercetatori din China a facut un anunt cu privire la pandemia de coronavirus care a lovit Europa. Ping An, un grup de cercetatori din China, a facut un studiu amanuntit al celor mai afectate 7 tari din Europa de Covid-19. Toate rezultatele spun ca in aceasta saptamana va fi atins punctul maxim al pandemiei, iar apoi lucrurile vor incepe sa revina treptat la normal.

Studiul ia in considerare controalele in carantina, resursele medicale si media de varsta a populatiei.

Cercetatorii au spus ca Italia a atins “perioada de varf” in acest moment, iar numarul victimelor va incepe sa scada. Numarul de noi imbolnaviri din Italia, pentru ziua de ieri, a fost de 4050, fiind cel mai mic numar inregistrat in luna martie. Numarul deceselor din Spania a scazut in ultimele 24 de ore, ajungand la 812, in timp ce Germania are una dintre cele mai scazute rate de mortalitate de Covid-19 din lume, cu doar 0.9%.

“Controalele tardive pot duce la rate de infectie de 10 ori mai mari decat in tarile cu controale timpurii. Numarul de persoane afectate intr-o tara depinde in mod critic de cat de rapid sunt implementate masurile de separare si control. Resurse adecvate de asistenta medicala ar duce probabil la rate mai mici de mortalitate de 1-2%”, au spus cercetatorii, potrivit Daily Star.

Radu NEAGU

grafic

Citeste in continuare

StiriEst

Bărbat infectat cu coronavirus, pleacă de la spital cu taxiul

Publicat

on

De catre

Procurorii din Suceava au deschis un dosar penal în cazul unui bătrân de 79 de ani, diagnosticat cu infecţie cu noul coronavirus. El a plecat de la spital cu un taxi, deşi medicii stabiliseră ca el să fie transportat la domiciliu cu o ambulanţă specială. 

″În fapt, s-a reţinut că, la data de 29.03.2019, unei persoane de sex masculin din localitatea Văratic, oraş Salcea, judeţul Suceava, în vârstă de 79 ani, diagnosticat cu infecţie COVID-19, datorită evoluţiei favorabile a bolii, i-au fost întocmite documentele de externare din Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava – Secţia de Boli Infecţioase, i-a fost prescris tratamentul medicamentos şi i s-a pus în vedere să aştepte, pentru a fi transportat la domiciliu cu o ambulanţă specială şi însoţit de echipajul medical. Potrivit actului de sesizare, acesta nu s-a conformat situaţiei impuse de către medicul curant şi, fără acordul personalului medical, a părăsit incinta Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava şi a plecat către localitatea de domiciliu cu un autoturism taxi”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Poliţia Oraşului Salcea efectuează în acest caz cercetări, in rem, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Ana IOSIF

Citeste in continuare

StiriEst

Când se termină pandemia în Italia și ce spun experții despre prima zi fără infectări

Publicat

on

De catre

Când se va încheia epidemia de coronavirus în Italia? Este întrebarea la care încearcă să răspundă cotidianul Corriere della Sera, bazându-se pe estimările analiștilor italieni.

Experții anunță ziua când nu va mai fi nicio infecție nouă

Potrivit acestor estimări, în cazul în care calculele nu sunt greșite, s-ar putea ca epidemia de coronavirus să se încheie în perioada 5-16 mai.

“Aceasta este fereastra de timp care s-ar putea deschide în urma eforturilor depuse de o întreagă țară, cu 60 de milioane de locuitori: ziua 0 când nu se va mai înregistra nicio infecție nouă sau vor fi foarte puține și izolate”, scrie corriere.it.

Astfel, în funcție de tendințele actuale, în fiecare regiune din Italia și în toate zonele afectate de virusul ucigaș, ziua 0 ar putea apărea de la jumătatea primei săptămâni din luna mai până la finalul celei de-a doua săptămâni a lunii.

Unele regiuni s-ar putea să reușească mai repede

Potrivit sursei citate, unele regiuni din Italia ar putea să reușească să pună capăt epidemiei mai repede decât altele. Astfel, în regiunea Trentino-Alto Adige, epidemia s-ar putea încheia pe 6 aprilie, Basilicata pe 7 aprilie, Valle d’Aosta pe 8 aprilie, iar Puglia pe 9 aprilie, potrivit datelor din tabelul prezentat de Corriere.it.

Corriere della Sera

Estimările sunt publicate de Institutul Einaudi pentru Economie și Finanțe (Eief), un centru de cercetare universitar susținut de Banca Italiei, dar complet independent în cercetare. Centrul de cercetare, cu sediul în Roma, a început un studiu în acest sens.

Potrivit acestui studiu, sunt regiuni în care epidemia ar putea să dureze mai mult, fiind vorba despre cele mai afectate zone ale țării, cum ar fi Veneto, unde epidemia ar putea lua sfârșit pe 14 aprilie, Lazio (16 aprile) sau Calabria și Campania, câteva zile mai târziu.

Ultima regiune este Toscana, unde un final al epidemiei s-ar putea întrezări pe 5 mai.

Expert OMS: Epidemia ar trebui să se stabilizeze în curând în Italia

“Sperăm într-adevăr că Italia şi Spania sunt aproape (de o stabilizare a situaţiei – n.r.), dar virusul nu va dispărea de la sine. Va trebui îndepărtat prin eforturi de sănătate publică”, a spus într-o conferinţă de presă la Geneva doctorul Mike Ryan.

În privinţa Italiei, “ar trebui să începem să observăm o stabilizare. Cazurile pe care le vedem astăzi reflectă expunerea din urmă cu două săptămâni”, a adăugat reprezentantul OMS, potrivit Agerpres. Numărul cazurilor noi de infectare s-a majorat cu doar 4.050, cea mai scăzută creştere în 24 de ore începând din 17 martie. Bilanţul total a ajuns astfel de la 97.689, la 101.739.

Ana IOSIF

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est