StiriEst
Dezastru la Negresti! Au intervenit mai multe ambulante, echipaje ISU, militari si politisti
O vastă operațiune de simulare a unui seism de peste 7 pe scara Richter s-a desfășurat astăzi la Negrești. Exercițiul a avut două obiective importante: a fost testat conceptul de intervenție imediat după cutremur și timpii de răspuns în cazul unei situații de urgență. Au fost implicate în această operațiune Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui, Serviciul de Ambulanță Județean, Spitalul Județean de Urgență, Aquavas, filiala Negrești, Primăria orașului Negrești, Centrul Militar Județean, Inspectoratul de Stat în Construcții și unitatea militară de la Bârlad. ”Am testat capacitatea de mobilizare a forțelor noastre, pentru a vedea cât timp de ne ia să intervenim. Scopurile generale ale acestei aplicaţii tactice au fost antrenarea structurilor de conducere în luarea deciziilor, privind verificarea fluxului informaţional decizional şi a cunoaşterii procedurilor de coordonare şi conducere în domeniul de competenţă, dar şi verificarea modului de cooperare între forţele participante la exerciţiu”, a declarat prefectul Eduard-Andrei POPICA, cel care a coordonat exercițiul. La Negrești au fost simulate intervenţii pentru evacuarea personalului în caz de cutremur, stingerea unui incendiu la un imobil, salvarea de persoane aflate la înălţime şi acordarea.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră