StiriEst
Producatorii care nu dau spaga sunt alungati din Piata Traian. Primaria nu ia nicio masura, iar vasluienii se plang ca au ajuns bataia de joc a bisnitarilor
Specula este in floare in pietele din Vaslui. In Piata Traian, de exemplu, tiganii fac legea, iar primaria si politistii locali ii admira. Subalternii primarului Paval isi umplu buzunarele cu spagile adunate de la bisnitari, iar producatorii urla degeaba, chiar daca legea este de partea lor. In Piata Traian din Vaslui, desi autoritatile spun cu gura pana la urechi ca nu exista specula, aceasta se face “la vedere” si sub obladuirea celor din conducerea Pietei.
Bisnitarii cumpara marfa de la producatori, iar acestia se plang ca nu au loc in piata de speculanti. Este si cazul Ramonei Ionascu, un producator de buna credinta care a cerut administratorului Pietei Traian o taraba. Nu oriunde ci in zona producatorilor. Cererea a fost motivata de faptul ca femeia este producator avand in spate o investitie de peste o suta de mii de euro in domeniul agricol. In Piata Traian taie si spanzura, administratorul Florin Meraru. In functie de spagile pe care le primeste, acesta imparte tarabele. Nu de putine ori, Meraru pleaca acasa nu doar cu buzunarele pline ci si cu sacosele incarcate. In plus mai primeste si leafa de la primarie. Ce poate fi mai frumos, iei spaga din piata de la speculanti, iti umpli sacosele cu de toate, iar la final de luna esti si platit pentru asta. Asa se face ca de ani de zile in pietele din Vaslui avem de-a face cu speculanti si nu cu producatori. Toata lumea stie, in special producatorii adevarati, care de multe ori nu au loc in piata de speculanti, dar nimeni nu face nimic. Primaria inchide mereu ochii in ciuda avalansei de reclamatii venite de la producatori si de la cumparatori. “M-am saturat, nu stiu ce sa mai cred. Am depus cerere legal pentru un loc in acel sector, dar degeaba. Mai mult, cineva de la Directia Agricola m-a vazut acolo cu produsele la vanzare si m-a intrebat ce caut acolo. Ce puteam sa-i raspund? Cu administratorul e greu de discutat. Cine ii duce cate ceva, cu acela tine. Am incercat sa vorbim si cu primarul Paval, chiar zilele acestea, dar nu am fost lasati de unul dintre angajati. Acesta i-a spus primarului ca stie despre ce este vorba si ii va explica el situatia. Am investit numai anul acesta 30.000 de euro, din fonduri europene si am fost nevoiti, pentru a accesa fondurile, sa face o Intreprindere Individuala. Am construit trei solarii noi si putem spune ca suntem singurii din Piata Traian cu casa de marcat la taraba. Avem de gand sa ne extindem culturile si sa le diversificam cu rosii, castraveti, conopida, varza, ardei si capsune in solarii pentru doua culturi anuale”, spune Ramona Ionascu. Cu legea de partea ei, femeia asteapta o minune, dar sefii de la primarie nu o baga in seama. Autoritatile trambiteaza pe la toate colturile ca producatorii trebuie incurajati, dar cand vine vorba de fapte concrete, cei responsabili devin orbi si surzi.
Producatorii sunt amendati, iar bisnitarii fac in continuare ce vor
La fel a patit si Ramona Ionascu. A fost batuta de protejatii administratorului pietei, familia Danciuc. Totul a pornit dupa ce Ramona Ionascu si-a asezat o lada cu legume pe o taraba alaturata. A fost luata la bataie si amenintata. Dar ca si cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, femeiea a primit si amenda de la paznicii cu putine clase, ajunsi penste noapte politisti locali. Dand dovada de o nesimtire iesita din comuna, administratorul pietei, Florin Meraru, sustine ca nu poate sa le dea producatorilor tarabe din cauza ca nu mai sunt si ca el nu aduce tarabe de acasa. Ramane de vazut ce vor spune sefii domniei sale si daca acestia vor lua vreo masura. Sau poate spagine culese de pe tarabe ajung si prin birourile din primarie?
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră