Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Politist anchetat dupa ce a apostrofat un copil

Publicat

in

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui a demarat, luni, verificări în cazul unui poliţist din comuna Iveşti, acuzat că ar fi apostrofat un elev în vârstă de 8 ani, chiar în incinta unei săli de clasă.

Potrivit declaraţiei părinţilor, copilul, care fusese implicat într-o altercaţie cu nişte colegi, a fost certat de poliţist în faţa clasei, în prezenţa învăţătoarei şi a directorului şcolii şi nu a părinţilor sau a unui psiholog, aşa cum cere legea.

‘Comanda Inspectoratului de Poliţie al Judeţului a dispus verificări în acest caz, urmând ca la finalul anchetei să se dispună măsurile care se impun’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.

Şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui au demarat propria anchetă în acest caz. Conducerea instituţiei a afirmat că poliţistul a dat dovadă de exces de zel şi că discuţia cu minorul nu ar fi trebuit să aibă loc în sala de curs, de faţă cu ceilalţi copii şi în absenţa părinţilor.

Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.