Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Aproape o mie de oameni au fost prezenti la hramul Manastirii Malinesti

Publicat

in

Protopopul de Vaslui, Adrian Chirvasa, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 1 octombrie, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Mălineşti din judeţul Vaslui. La slujbă au participat credincioşi din toată Moldova şi din alte colţuri ale ţării, care s-au rugat împreună şi au ascultat cuvântul de învăţătură rostit de protopopul Chirvasa.
A devenit o tradiţie ca în prima duminică din luna octombrie Mănăstirea Mălineşti din judeţul Vaslui să-şi sărbătorească hramul închinat Acoperământului Maicii Domnului. Încă de la primele ore ale dimineţii, pelerinii din mai multe părţi ale Moldovei şi ale ţării noastre au urcat „Dealul Schitului“, aşa cum este cunoscută aşezarea unde se află mănăstirea. Oamenii s-au închinat atât în bisericuţa din lemn, cât şi în paraclisul din cadrul aşezământului monastic. În altarul de vară al mănăstirii a fost săvârşită Sfânta Liturghie. Numeroşi credincioşi de toate vârstele s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Protopopul Chirvasa a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a 19-a după Rusalii. Protopopul a mulţumit părinţilor care au slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Mălineşti. Protos. Filip Mercaş, stareţul Mănăstirii Mălineşti, a mulţumit celor care au slujit Sfânta Liturghie, precum şi pelerinilor prezenţi.
Credincioşii prezenţi au mărturisit că vin an de an la hramul Mănăstirii Mălineşti pentru că au evlavie la Maica Domnului şi pentru că doresc să asiste la slujba arhierească. „Parintele Filip este un om deosebit. De multe ori ne-a ajutat. Maica Domnului, care ocroteşte această mănăstire, m-a ajutat să vin şi anul acesta la hramul Mănăstirii Mălineşti“, a spus o enoriasa.

„Ne-am rugat Maicii Domnului pentru sănătate şi pentru calugarii de aici de la manastire. Avem nădejdea că prin slujba oficiată în acest loc binecuvântat rugaciunea noastra va fi ascultată de Dumnezeu, care ne iubeşte şi ne încearcă pentru păcatele noastre. Plec de aici cu sufletul plin de bucurie şi cu speranţă, urmând să spun celor din familie cât de frumos a fost la Mălineşti în zi de hram“, a spus o alta credincioasa.

Mănăstirea Mălineşti are ca hram sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului” şi este situată într-un loc pitoresc, înconjurat de păduri, pe culmea dealului ce desparte comunele Gârceni şi Băceşti din judeţul Vaslui.
Mănăstirea este ctitoria ieromonahului Nicodim Hudici, fiind atestată documentar în anul 1762, dupa cum rezultă din însemnarea de pe un Penticostar, tipărit la Iaşi în anul 1753.
Secularizarea averilor mănăstireşti aduce după sine şi desfiinţarea mănăstirii, fiind reînfiinţată în anul 1928 de episcopul Iacov Antonovici al Huşilor, cu sprijinul mareşalului Constantin Prezan, având obşte de maici.
Mănăstirea se desfiinţează din nou în anul 1959, iar viaţa călugărească reîncepe în anul 1990, prin venirea aici a unui grup de monahi. În anul 1994, Preasfinţitul Eftimie Luca al Romanului şi Huşilor, încredinţează lucrările de refacere a mănăstirii ieromonahului Filip Mercaş, care s-a ocupat de lucrările de construcţie şi de viaţa spirituală a mănăstirii.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.